Mama uitucă

The-cure-for-Mommy-Brain-400x268

Iris doarme în pătuţ, eu în patul lipit de el, dormim una la capul celeilalte. Cu două nopţi în urmă, după ce mi-am tolănit cu satisfacţie maximă corpul în pat, înainte să adorm, aşa întinsă cum eram, m-am uitat la copila mea care cu respiraţia egală şi liniştită, plutea în lumea viselor.

  Am adormit cu gâtul sucit către ea, îmi amintesc clar.

Îmi mai amintesc că în timpul nopţii, era lângă mine şi că-i şopteam cuvinte liniştitoare, iar dimineaţa ne-a găsit pe amândouă în patul meu, ea la perete, eu la margine. M-a trezit cu zâmbetul ei larg şi plin de dinţi mititei. Şi-abia atunci am înţeles că e cu mine. Că probabil la un moment dat în noapte, pentru că plângea, am luat-o lângă mine, aşa cum am făcut deja de multe ori. Dar nu îmi amintesc când am făcut asta, cum e posibil? Ştiu sigur că n-a escaladat singură pătuţul şi  nu s-a strecurat singură în linişte lângă mine, la perete, aşadar înseamnă că eu am luat-o cu braţele mele, am liniştit-o cu vorbe dulci şi apoi am întins-o lângă mine.

Dar nu ţin minte nimic din toate astea şi nici n-am mai păţit vreodată aşa ceva. E oboseală sau sunt deja gesturi pe care le execut automat?

Voi aţi păţit aşa ceva vreodată?

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook
https://www.facebook.com/Dosar-de-Mama-579769225497577/
Credit foto: todaysmama.com

2 thoughts on “Mama uitucă

  1. O, da! Cred că-i si oboseală si vreun Alzheimer mămicesc. Eu mă trezesc noaptea speriată întrebându- mă daca i-am dat sa mănânce. Bine ca mă uit la ceas de fiecare data când mănâncă, asa ca, daca- l vad dormind linistit, mă calmez.

    Like

    • Inexplicabil pentru mine, acum nu ma mai trezesc de fiecare data cand clipeste sau isi misca degetul mic de la picior. Intr-o noapte, m-am trezit abia cand capul ei trecuse de marginea patului, urmand probabil sa-l urmeze si restul corpului :))
      Cred ca se datoreaza faptului ca nu mai sunt atat de ingrijorata ca atunci cand eram la inceput.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s