Diverse – Page 30 – Dosar de Mamă

#metoo

October 17, 2017October 17, 2017Posted in Diverse, Simona scrie6 Comments

Nu ştiu nici acum ce-a fost în capul lui atunci. Pentru că nu l-am întrebat niciodată. Aveam vreo treisprezece ani, cum era să-l întreb, cum era să-i cer eu socoteală unui bărbat în toată firea, care se urcase peste mine? Poate făcusem ceva să-l provoc, că doar nici un om întreg la cap nu se suie peste un copil, ca să-l pupe şi să-l mângâie. Aşa mă gândeam atunci. Sigur spusesem ceva care să-l facă să creadă că aş vrea şi eu, sau că mi-ar plăcea să-i simt greutatea şi respiraţia în ureche.

Viaţa a mers mai departe fără să-l întrebe cineva vreodată pe el de ce o făcuse. Sau peste ce alţi copii se mai urcase. E trist cum tot victima e cea care se gândeşte mai apoi la sentimentele celorlaţi. Aşa cum am făcut-o eu atunci şi încă o mai fac chiar şi acum, când n-o să dau alte detalii. Care poate m-ar elibera, căci ruşine nu îmi este să vorbesc. Însă familia lui nu merită să afle şi să audă toate astea. Nici copilul lui care e mare acum.

La treisprezece ani m-am consolat cumva cu gândul că nu reuşise mai mult decât să mă pipăie. Că izbutisem să mă ridic şi să fug. Însă vinovăţia a rămas cu mine. Certitudinea faptului că sigur făcusem eu ceva să atrag asta asupra mea. Abia după ce am mai crescut am înţeles că nu reuşise doar atât. Nu doar să mă pipăie. De fapt reuşise să mă transforme în victimă şi apoi se comportase de parcă nu se întâmplase nimic. De parcă aşa era firesc.

Ştiu că nu sunt singura. Ştiu că suntem multe. Cunosc poveşti cu adolescente agresate sexual chiar de membrii familiei, de vecini sau de prieteni. De femei hărţuite sexual la locul de muncă. Ştiu că e mai simplu să nu vorbim despre asta sau să ne expunem în felul ăsta. Pentru că nu se cade, nu se face să ştie toată lumea că ni s-a întâmplat aşa ceva. E ruşinos şi poate până la urmă ajungem să fim tot noi acuzate că am provocat. Aşa că de cele mai multe ori, alegem să nu vorbim. Măturăm sub covor şi lăsăm mizeria aia acolo.

Însă realitatea e că NIMENI nu merită să treacă prin aşa ceva! NIMENI nu are dreptul să-i facă altei fiinţe umane aşa ceva!
Nici eu n-am meritat, nici tu! Nu eşti singură, chiar daca alegi să nu vorbeşti, asta am vrut sa ştii!
#Metoo.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

De ce întârziem la grădiniţă

October 12, 2017October 12, 2017Posted in Copii, DiverseLeave a comment

Dimineaţa a început cu deja clasicul “nu viau să meig ia gădiniţă”. Pe jumătate adormită, mănâncă un mango pe care i l-am tăiat cubuleţe. E morocănoasă. Mie îmi curge nasul şi îmi zvâcnesc tâmplele, din dormitor aud cum M strănută. Aparent, împreună cu Iris, facem şi noi grădiniţa viruşilor.
Când ieşim din casă, Ozzy dă din coadă şi ţopăie în jurul nostru. Îl mângâi pe grumaz, iar el mă linge vesel. Iris începe să râdă, iar eu zic câţiva aleluia în gând.

– Mama, hai să aieigăm cu Ozzy.
Alergăm prin curte până obosim. Iris râde deja în hohote, pe mine mă doare capul şi mai rău.

Pe drum ne oprim să adunăm nuci. Aia nu e bună că încă are coajă, cealaltă e prea mare, aialaltă e murdară, asta însă e perfectă.
– Doamna educatoaie o să-i deseneze o faţă zâmbitoaie.
Mulţumită, bagă nuca mică în buzunar, spre păstrare.

– Mama, uite un meic. Încă unul. Sunt muiţi meic.
– Melci, Irisule, mai mulţi melci.
– Da.
Se ghemuieste lângă ei şi le cânta “Melc, melc, codobelc”.
– Melche, ţe faţi melche?
– Ce faci, melcule. Aşa spunem corect.
– Da. Mie îmi paţe mai mult melche.

Apoi mă întreabă:
– Unde meig ei?
– Cred că tot la grădiniţă. La grădiniţa melcilor.
În ochi i se aprind luminiţe curioase.
– Ia gădiniţa meiţioi?
– Da. Cred că e acolo, uite, în iarbă.
– Şi au acoio doamnă educatoaie?
– Cum să nu.
– Şi cum o cheamă?
– Doamna educatoare Cochilie.
– Nuuuu. O cheamă ca pe educatoaieie mele.

Constat că nu mă mai doare capul. Deşi grădiniţa e la distanţă de maxim zece minute, noi o parcurgem în vreo jumătate de oră. Ne mai oprim şi la casa cu căţel. E mare, dar încă pui. Blănos şi curios, îşi bagă capul între barele gardului şi apoi se chinuie să-l scoată. Iris râde. Ar vrea să-l atingă dar nu-i dau voie. Căţelul îşi lasă capul într-o parte şi ne latră jucăuş.

– Ia ievedeie, caţeiuie. Ne mai vedem şi aitădată.

Ultima oprire o facem la casa cu ciupercuţă. Iris se caţără pe gard şi îi povesteşte ciupercii mov cu buline albe că ea nu vrea să meargă la grădiniţă, dar uite că mama o duce oricum. Ciuperca o ascultă resemnată şi în dimineaţa asta.

– Ia ievedeie ţupeicuţă. Ne mai vedem şi aitădată.

Ajungem la grădiniţă aproape la ora la care se serveşte micul dejun. O îmbrac cu rochia pe care şi-a ales-o de dimineaţă. Şi-o netezeşte cu palmele, încearcă să facă o piruetă şi se supără imediat:
– Nu e iungă, e pia scuită iochiţa asta. Nu-mi paţe.
Simt cum uşor dar sigur, durerea de cap revine.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Alo, mama?

October 10, 2017Posted in Diverse2 Comments

Ţârrrrr. Ţârrrrr.
– Alo?
– No, servus.
– Servus. Ce faci? Gata, ai dus-o pe gâză?
– Da. Mai devreme am lăsat-o. Dup-aia am mers să cumpăr una alta şi acum merg spre casă.
– A plâns?
– Nu, n-a plâns. Ţopăia cu o fetiţă pe hol când am plecat de-acolo.
– No, ce bine!
– Da, exact. Voi ce faceţi?
– Eh, ce să facem, ne-am băut cafeaua, mai devreme am şi mâncat.
– Ce-aţi mâncat bun?
– Ce se mănâncă dimineaţa. Brânză, roşii, din-astea.
– Mi-e foame şi mie. Dar n-am roşii.
– Păi nu ziceai c-ai fost la cumpărături? Ce-ai cumpărat?
– Un dovleac şi lapte.
– Vrei să faci plăcintă?
– Nu, cred că îl tai felii şi-l bag la cuptor. Sau poate fac o supă cremă din el.
– No, bun.
– Voi ce planuri aveţi pentru azi?
– Mergem să plătim facturi, dup-aia mai vedem noi. Tu trebe să lucrezi imediat, aşa-i?
– Aşa-i. Ajung acasă şi trec la treabă.
– No, bine atunci. Hai că poate mai vorbim mai târziu. Pupă gâza când o iei de la grădi.
– O pup. Pupă-l şi tu pe tata.
– Bine.Pa.
– Servus, mama.

Voiam doar să vă spun că e bine tare să suni pe cineva drag, aşa de dimineaţă. Nici măcar nu-i musai să vă spuneţi multe. Doar să ştiţi unii despre alţii, că sunteţi bine, că v-aţi trezit şi că sunteţi sănătoşi.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook.

O dimineaţă cu vânt şi tăiţei de casă

October 7, 2017Posted in Activităţi & Reţete, DiverseLeave a comment

Toată noaptea a vuit vântul. Dimineaţă, se mai potolise, dar tot bătea rece, sub un cer înnorat si cam neprietenos. Iris s-a trezit cu nasul înfundat. Nimic surprinzător, a intrat în colectivitate, cred că mucii ăştia o vor însoţi vreme lungă de-acum înainte. Medicamente nu-i dau la primul semn de răceală şi niciodată preventiv. Am grijă însă să bea multe lichide şi îi fac supă de pui. Da, ăsta-i medicamentul meu la răceală uşoară. Supă de pui cu tăiţei. Din fericire, bunica de la ţară creşte pui. Iar eu ştiu să fac tăiţeii.

Ştiţi cum miroase la noi acum? A toamnă şi a familie. A supă care fierbe la foc domol, în oală. Cu pui de ţară şi legume întregi pe care le-oi tăia bucăţi mari după ce-or fierbe. Lângă mine, zburdă copila şi–mi vorbeşte cu vocea ei piţigăiată şi acum uşor înfundată.

Mai devreme am amestecat un ou cu făină, până când în mâini am avut un aluat elastic, pe care l-am întins bine, într-o foaie subţire. Am rulat foaia ca şi cum ar fi fost un trabuc gros, apoi am tăiat tăiţeii nici prea groşi, dar nici prea firavi. Îi ţin întinşi acum pe masă, să se zvânte niţel. Apoi, o să-i pun uşor în supa aia de care vă ziceam.

Poate că-i toamna şi la voi, poate că s-a lăsat şi la voi cu muci şi vreţi să faceţi o supă. Sau poate doar vă fac o ţâră de poftă de gătit. Acum vă las, mă duc să mai amestec puţin în oală ca mintenaş e gata supa.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Când n-a vrut să meargă la grădiniţă

October 6, 2017October 6, 2017Posted in Copii, DiverseLeave a comment

A început deja de la trezire.
– Mama, eu nu viau să meig ia gădiniţă. Sunt obosită, azi nu meig.
Acestea fiind spuse, s-a întors cu fundul la mine, apoi şi-a înfundat nasul în cearceaf.

– Păi trebuie să mergi la grădiniţă. Te-aşteaptă copiii şi doamna educatoare.
Bosumflată, îmi zice:
– N-o să mă joc cu copiii. O să pâng toată ziua.
– Ei, nu cred aşa ceva. Poate c-o să plângi puţin, dar sigur nu toată ziua.
– Ba o să pâng muit. Până mâine o să pâng.

O ţinem tot aşa până ieşim pe uşa. Ea îşi târâie picioarele pe stradă, ţine capul plecat ghiocel şi cu vârful ghetei, loveşte castenele şi nucile de pe drum. Încerc s-o înveselesc , însă fără vreun succes. Aşa că schimb foaia şi încep să mă smiorcăi:
– Mama, eu nu vreau să merg la gradinităăăăă.
Ridică privirea şi se uită la mine curioasă. Eu nu mă las:
– Nu merg azi, sunt obosită şi vreau să stau mai bine acasăăăă.

O văd cum începe să înţeleagă ce fac şi imediat intră şi ea în joc. Cu glas grijuliu, îmi spune:
– Dai tebuie să meigi, te aşteaptă copiii şi doamna educatoaie.
– O să plâng toată ziuaaaa. Până mâine o să plâng dacă mă duci la grădiniţă, insist eu.
Îmi mângâie mâna şi-mi zice.
– Ei, o să pângi puţin dacă o să fii tistă, dup-aia o să te joci. Şi dacă pângi, doamna te ia puţin în baţe.
– Dar n-o să dorm la grădiniţă. Şi nici n-o să mănânc, că nu vreau eu, spun bosumflată.
– Tebuie să doimi, că aitfei nu cheşti. Copiii chesc când doim. Şi nu tebuie să mănânci tot, doai ce-ţi paţe. Dacă nu mănânţi, n-o să ai eneigie să te joci.

Mă mângâie pe mână şi aşteaptă încântată să vadă ce-i zic mai departe. Mie-mi vine s-o iau pe sus şi s-o învârt tare, apoi s-o pup până oboseşte.
– Dar o să fiu tristă că tu n-o să fii cu mine, îmi exprim eu îngrijorarea.
– Ştiu. Dai după ţe doimi, vin după tine şi meigem împeună în paic. Şi mie mi-e doi de tine când eşti ia gădiniţă, abia aştept şi eu să vin să te iau.

Râd, cu ochii umezi, dar râd. Îi spun:
– Eşti o mămică foarte bună. Te pricepi tare bine la treaba asta.
– Şi tu eşti o mămică bună. Ţea mai bună!

P.S. Nu, n-a plâns când am lăsat-o la grădiniţă.
“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Când stai pe marginea prăpastiei

October 4, 2017October 4, 2017Posted in Diverse, Simona scrie6 Comments

Stăteam în dreapta lui, cu inima cât un purice la vederea prăpastiei care se ivea sub noi. Întotdeauna mi-a fost frică de înălţimi. Mereu am fost sigură că o să cad, că o să mă împiedic prosteşte şi-o să mă rostogolesc la vale, rupându-mi mâinile şi picioarele, poate chiar frângându-mi gâtul. Sau că poate cineva din greşeală o să mă împingă şi eu iar o să cad. Şi-o să mor. Asta e tot ce-mi trece prin cap când mă aflu la înălţime.

Oprisem pe Transfăgărăşan ca să admirăm priveliştea. Eu stăteam în dreapta lui M şi îmi muşcam buzele la gândul că trebuia să cobor din maşină. În acelaşi timp, îmi doream tare să stau acolo pe marginea prăpastiei, să trag aerul ăla tare în piept şi să scot la suprafaţă bucuria că mă aflam acolo. Să dau voie sentimentului de libertate să mă cuprindă. Să închid ochii şi să fiu. Să mă uit în jos la drumul care semăna cu un şarpe ce se târâia printre munţi şi să mă minunez de toată frumuseţea aia care mă înconjura.

Am coborât, iar când am ajuns la marginea prăpastiei, încet, M mi-a înconjurat mijlocul cu braţul. Mi s-a oprit respiraţia pentru câteva secunde, am închis ochii şi i-am deschis din nou abia după ce mi-am repetat de câteva ori în gând că sunt în siguranţă, că n-o să cad.

Îi simţeam palma şi degetele încordate pe şoldul meu, braţul de-a lungul spatelui, iar când m-am uitat la el, i-am văzut chipul. Calm şi relaxat, aşa cum n-a mai fost de luni întregi. Zâmbind, privea în jur cu ochii ăia albaştri pe care i-a moştenit şi Iris. Atât de liniştit, atât de împăcat. Şi-atunci am întors capul să privesc şi eu. Să mă scutur de frică şi să privesc cu adevărat.

Mi-a dat muntele tot ce am tânjit luni de zile. Linişte, aer, verde, stâncă, libertate, mi-a amintit că prea trăiesc pe jumătate, că prea mă pierd în amânări şi detalii. Măreţia a tot ce vedeam în faţa ochilor n-o pot descrie în cuvinte, însă pe marginea prăpastiei, cu inima bătându-mi puternic în piept în timp ce tatăl copilului meu mă susţinea cu un singur braţ, mi-am amintit cât de multe am. Şi cât de rar îmi amintesc să fiu recunoscătoare pentru tot.

Că am părinţi în viaţă, o soră şi nepoate fără de pereche, că bărbatul pe care l-am ales mă iubeşte şi acum după doisprezece ani, că am un copil sănătos şi vesel, un acoperiş deasupra capului şi mâncare să pun pe masă. Că prea des uit de lucrurile mărunte din care viaţa mea mică e alcătuită. Că de multe ori uit să zâmbesc şi prefer să-mi amintesc ce nu am, în loc să mă bucur de tot ce am.

Faţă în faţă cu prăpastia, am înţeles că mai tare decât de înălţime, mi-e teamă să trăiesc. Că mi-e teamă să fiu. Că teama asta e o capcană şi că doar eu am cheia să mă eliberez din ea. Că poate dacă stau pe marginea prăpastiei nu înseamnă neapărat c-o să mă împiedic prosteşte şi-o să mă rostogolesc la vale, frângându-mi gâtul. Că poate cei care încearcă să se apropie de mine cât sunt acolo pe margine, nu o fac ca să mă împingă.

Mi-a dat muntele tot ce i-am cerut. Mi-a dat cu vârf şi îndesat. Să aduc acasă cu mine şi să schimb ceva. Să caut cheia şi să deschid capcana. Acum o caut, stau în genunchi şi caut, o s-o tot caut până o găsesc. Iar dacă nu reuşesc, o să urc din nou pe munte, o să cobor iar din maşină, şi-o să stau iar faţă-n faţă cu prăpastia, în timp ce braţul lui M o să mă sprijine. Da, asta am să fac.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Final de concediu

October 3, 2017October 3, 2017Posted in Diverse2 Comments

La întoarcerea din concediu am hotărât să venim spre casă abia după ce făceam Transfăgărăşanul. Ştiam că drumul va fi mai lung dacă insistam să facem asta, implicit mai greu de gestionat oboseala lui Iris, însă nu ne-a părut rău nici o clipă ca am decis aşa. Am avut din nou noroc de vreme faină şi de mult soare, aşa că priveliştea pe care am avut-o tot timpul in faţă a fost dumnezeiască.

Suntem acasă acum, de azi Iris a început să meargă la grădiniţă şi ne-am intrat în ritmul obişnuit. Însă pauza asta a fost binevenită şi binemeritată. Iris a stat mult la aer, chiar dacă la Gura Râului serile şi dimineţile erau de-a dreptul răcoroase, a alergat mult în curtea pensiunii, a petrecut timp de calitate cu mătuşile şi unchii, s-a jucat cu Alma, câinele pensiunii şi a văzut o grămadă de lucruri noi.

Deşi nu credeam că voi zice asta, concediul cu ea a fost o adevărată încântare. Aşa mi-am dat seama cât de mult a crescut. A fost răbdătoare, dornică să colaboreze cu noi, recunoscătoare şi veselă. A dormit în maşină sau în braţe cât noi ne-am plimbat, a mers pe jos distanţe mari şi ne-a făcut să radem în hohote.

La pensiune am baricadat-o în patul ei, însă chiar şi aşa a reuşit să cadă de-acolo de două ori, într-o singură noapte. Eu am făcut febra mare (39.8) în prima noastră seară, însă până a două zi la prânz am fost pe picioare şi aptă de drumeţie. Una peste alta, a fost o escapadă reuşită, una în care am petrecut timp cu cei dragi, care ne-a revigorat pentru perioada următoare.

Vă las acum cu poze de pe Transfăgărăşan, poate vă era dor, sau poate n-aţi mai ajuns demult pe-acolo. 🙂

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Biserica fortificată de la Cisnădioara (foto)

October 2, 2017Posted in DiverseLeave a comment

Un alt loc interesant pe care l-am vizitat în concediul ăsta, a fost biserica fortificată de la Cisnădioara, jud. Sibiu.

Ca să ajungem până la ea, căci e cocoţată tocmai sus, pe vârful unui deal, am urcat pe aleea cu dale mari, nu cred că mai mult de un sfert de ceas.

Plimbarea până sus a fost plăcută şi relaxantă (pentru că pe Iris a cărat-o tată–su) ba chiar am văzut şi o veveriţa ţopăind prin copaci şi branduşe în iarbă.

Când am ajuns sus, am avut surpriza să găsim biserica foarte bine conservată, cu un portal romanic superb la intrarea principală. Interiorul e destul de simplu, cu un altar mic şi plăcile funerare ale soldaţilor germani căzuţi în primul război mondial.

Am avut norocul să fim singurii turişti în momentul vizitei, aşa că am savurat din plin liniştea şi priveliştea pe care ne-a oferit-o înălţimea la care ne aflam.
Dar mai bine vă las poze, pentru că de cuvinte nu mai e nevoie.

“Dosar de Mama” e şi pe Facebook

În căutare de zâne

September 30, 2017Posted in Diverse

Tot în concediu suntem, da. Ieri, am fugit cu copila la Porumbacu de Sus (jud. Sibiu) ca să vedem faimosul Castel de Lut din Valea Zânelor.

Aş vrea să pot spune că mi-a plăcut tare sau că mi-a rămas gândul la el, însă adevărul e că nu m-a impresionat foarte tare.

E drept că el e frumuşel, deosebit, e o construcţie ce aminteşte de poveşti, pitici şi hobbiţi, însă poate că nu m-a cucerit pentru că deja văzusem foarte multe poze pe Facebook şi ştiam foarte bine la ce să mă aştept.

Castelul e realizat doar cu materiale naturale, se poate vizita zilnic între orele 10:30 AM – 5:30 PM, iar intrarea costă 5 lei/ persoană. Pe Iris au lăsat-o să intre gratis, dar nu ştiu să vă spun până la ce vârstă se aplică gratuitatea.

Am înţeles că se lucrează la construcţia unui restaurant cu specific românesc şi că anul viitor se plănuieşte deschiderea oficială a hotelului. Acesta va avea capacitatea de a găzdui turişti în zece camere, însă ieri când am fost noi acolo, niciuna nu era deschisă vizitei publicului. Mi-ar fi plăcut să văd cum arată şi pe interior, dar n-a fost posibil.

În preajma hotelului curge şi un pârâu care adaugă la farmecul locului. Una peste alta, dacă sunteţi în zonă şi aveţi copii mai mari, cred că merită să-i duceţi să vadă Castelul de Lut, lor sigur le va plăcea.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Dosar de Mamă la Sibiu şi Alba Iulia

September 29, 2017Posted in DiverseLeave a comment

Vara care a trecut n-am avut concediu propriu zis. Am fost în vacanţă la bunicii de la Miercurea-Ciuc, dar şi acolo tot că suntem ca acasă socotim. Aşa că a fost musai să plecăm undeva, chiar dacă abia după ce toată lumea s-a întors deja de prin ţări calde. Cum de plajă noi suntem sătui, am plecat departe de casă, la Gura Râului, în judeţul Sibiu.

Nu ştiam de locaţie, am ajuns aici la propunerea unui membru al familiei. Şi nu ne pare rău deloc. Am ajuns seara, pe răcoare, numai bine să simţim aerul proaspăt şi curat de munte, care mi-a mai ostoit puţin dorul de Miercurea-Ciuc.

Casele din Gura Râului sunt construite în stil săsesc, au porţi marţi şi grădini generoase. Ne-am cazat la Casa Loloiu, locaţie pe care îndrăznesc să v-o recomand ca fiind frumoasă şi curată, cu gazde zâmbitoare şi primitoare.

Sibiul e la 18 km distanţă, Albă Iulia la 67 km, aşa că astea au fost locurile pe care le-am vizitat în primele două zile de concediu. La Sibiu am fost la Muzeul Bruckenthal unde am văzut Galeria de Artă Românească Şi Galeria de Artă Europeană şi ne-am plimbat prin Piaţa Mare.

La Alba Iulia am vizitat Cetatea Alba Carolina, care ne-a surprins într-un mod extrem de plăcut. Foarte faină, foarte multe lucruri de văzut, mai ales că am avut norocul de o zi cu vreme însorită şi caldă.