Fetița care credea în sirene

29472529_10156128545509876_8767221083813183488_n

Iris, vezi ce culoare are marea?
– Unde?
– Acolo, la mal, e verde deshis, spre albastru. Vezi?
Da, văd.
La fel e și culoarea ochilor tăi. Nici albastru, nici verde.
Ba nu, ochii mei sunt verzi ca iarba.
– Uneori, iar  altădată albaștri ca marea. Vezi valurile, vezi cum fierbe acum marea?
Da.
Ca atunci când fierbe apa în oală, înainte pun pastele în ea. Sau făina pentru mămăligă.
– Acum înoată sirenele în apă.
Aha, probabil de-aia sunt așa valuri. Cred ai dreptate.
Da. vrea văd și eu o sirenă. Aratămi una, mama.
Păi nu cred așa merg lucrurile. Eu cred oamenii mari nu pot vedea sirenele, oricât ar încerca.
– Doar eu?
Tu și alți copii. De adulți se ascund, fug de noi.
– De ce?
– Voi, copiii, sunteți mai drăguți și credeți în ele.
– Acum înoată multe, multe, acolo sub apă?
– Cred da.
– Au coadă verde?
– Unele da. Altele portocalii, verzi sau poate galbene.
– O uit după Mica Sirenă, mama. Ea are coadă verde.  Are părul lung și roșu și cântă așa frumos. Eu cred în sirene, mama.
– Atunci sunt sigură o vezi una, cândva. Trebuie doar deschizi bine ochii și privești cu atenție.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

40 Shares

Leave a Reply