Una din zilele alea

Cine v-a zis că ăștia mici sunt dificili doar la doi ani, v-a fraierit destul de tare. Tantrumuri la doi ani? Pfff, habar n-aveți cum sunt alea de la patru ani. Ca să vă faceți o idee, aflați că la vârsta asta, copilu’ răspunde deja cu:

“pentru că așa vreau eu”
“nu vreau, nu vreaaaaaau, nuuuuu”
“sunt mare, fac cum vreau eu”
“știu eu mai bine”
Și preferata mea:
“lasă-mă în pace”

Stau în curte, Zmeu doarme agățat de mine în sistem, în timp ce Iris se joacă înăuntru, all over the place. Covorul e plin de păpuși, prințese și rochiile lor, mingi, puzzle și cine mai știe ce, pe canapea stau împrăștiate un trilion de creioane colorate, cărți, you name it, toate-s acolo, n-am nici unde mă așeza.

O să ziceți că ar trebui să insist să le adune, dar eu o să ridic din umeri și o să vă răspund că nu am energie. Nu azi, n-am, nu-i, s-a terminat.

Așa că respir în curte aerul ăsta care din fericire s-a mai răcorit și ascult Roger Waters.

Iar dacă închid ochii, măcar pentru puțină vreme am iarăși 20 de ani si nici o responsabilitate prea mare pe lume.

Se aud greierii deja, îl acompaniază pe Waters, iar mie îmi place așa și aș sta aici până mâine, sprijinită de masa asta de lemn.

Și-mi arde gâtul după niște alcool, căci da, fix o zi din-aia a fost, una care cere un rom sau măcar o bere, but hey, alăptez, așa că pofta-n cui.

Mă gândesc că trebuie să intru in casă, sa-i fac duș lui Iris cât încă doarme Zmeu în sistem, dar zău că în schimb îmi vine să stau aici toată noaptea, să am 20 ani până mâine, să-l ascult mai departe pe Waters, să nu se rupă vraja asta.

“Dosar de Mama” e si pe Facebook

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.