Prima zi de vacanță. Zmeu se trezește pe la 4:40. Dimineața, desigur, ce credeați? Începe să mormăie, îi dau sânul. Îl ia, îl molfăie, îl scoate, iar îl ia, îl pupă puțin și mormăie de zor mai departe. Se foiește și își întinde corpul mic ca un butuc.

Se uită la mine și începe să bodogăne. Îl ridic și îl duc în altă cameră, de teamă să n-o trezească pe Iris. Se uită la mine și zâmbește știrb. Mi se înmoaie genunchii de drag și-l pup până mă satur. De fapt nu prea mă satur, dar începe el să protesteze și-l las în pace.

Îi schimb scutecul și ne mai jucăm puțin până i se face iar somn. Apoi, băgați unul în celălalt, el cuibărit la sân, adormim. Se foiește mult în somn, probabil îl doare burtica dacă e să mă iau după pârțurile sonore care sparg liniștea.

Se trezește de tot înainte de ora 7:00, iar Iris pe la 7:30. După micul dejun propun să mergem la bibliotecă, până nu se face prea cald. Cremuiesc copiii, Iris protesteaza ca e scârboasă crema, de ce o dau, că ea e mare nu bebeluș.

Își caută globul cu apă, pe care vrea să-l arate doamnei bibliotecare, pentru că și ea are unul pe birou. Îl scapă în curte, globul se sparge, Iris urlă. Zmeu se sperie și începe să plângă și el. Fain, nici n-am apucat să ieșim pe poartă încă, mă gândesc, și e abia 8:30.

Se potolesc amândoi și plecăm. Pe drum, Iris încă șucărită, caută motive să se smiorcăie. Nu-i place șapca, o strânge (deși îi e mare), are cozorocul negru și nu e culoare de fete, apa nu e destul de rece, afară e prea cald, trebuia să-și pună perechea cealaltă de sandale.

Știu că e supărată din cauza globului și o las să-și verse amarul.

Pe măsură ce ne apropiem de bibliotecă, îmi dau seama că, la naiba, va fi închisă. Azi e liber după Rusalii. Mă enervez pe mine, că doar știam de liberul ăsta, unde mi-o sta mintea? Ajungem, încercăm ușa cu o vagă speranță, e închisă, așa că încep iar urletele. Vreau carte, eu ce mă fac fără carte, nu-i corect, eu nu plec de aici până nu se deschide, de ce e închis, arată-mi și mie Rusaliile alea să le văd.

Plecăm cu greu de-acolo, după ce suspină vreme îndelungată și își șterge nasul, cu promisiunea că mâine revenim.

Mă las convinsă să mergem la Profi, să cumpărăm cu trei monede de 50 de bani, o biluță cu jucărie de la automat. Stăm zece minute să se hotărască ce automat să aleagă. Scot jucăria și o desfac. E un cățel adormit, făcut din ceva chestie gelatinoasă. Iris îi aruncă o privire, se încruntă, trântește un “e urât, nu-l vreau, eu voiam dinozaurul” și începe iar să plângă.

Încerc să nu mă enervez, deși nu prea îmi iese. Știu că e supărată din cauza globului spart și a bibliotecii închise, că plânsul ăsta e doar exprimarea amărăciunii. În drum spre casă se miorlăie într-una, ba că vrea cățelul, ba că uite ce urât e.

E cald, Zmeu se zbate la pieptul meu în sistem, aud că îmi sună telefonul, dar e în rucsac undeva și până îl găsesc se oprește. E abia ora 10:00, luni, sper doar că ziua bună nu se cunoaște de dimineață. 😜

Voi cum sunteți, toate bune?

“Dosar de Mamă e și pe Facebook