Mă bag seara în pat cu copiii. Setez alarma la 7:15, deși știu prea bine că nu e realmente nevoie de ea. Îl alăptez pe cel mic, în timp ce copila mai mare se tânguie că de ce nu îi mângâi tălpițele ei și n-o strâng în brațe pe ea. Îi promit că voi face întocmai, de îndată ce adoarme frate-său. Mă țin de cuvânt, până cel mic se trezește.

Reiau alăptatul. Iris plânge, simțindu-se pe bună dreptate abandonată. Încă alăptând, îi întind mâna, încercând s-o liniștesc. Plânge tot mai tare, până o dă într-o tuse zgomotoasă. Zmeu se sperie și începe să plângă și el.

Inspir, expir, inspir, expir. Îl iau pe Zmeu și mă ridic în picioare, va fi nevoie să-l legăn puțin, până se liniștește. Îl țin cu o mână, în timp ce cu cealaltă îi șterg lui Iris nasul.

Acum vrea neapărat s-o învelesc. Știu că nu-i e frig, că vrea doar atenție, că-i sătulă să mă vadă într-una cu frate-său în brațe, așa că încerc s-o acopăr cu singurul braț liber. Nu fac o treabă prea bună, iar ea se supără din nou. Zmeu încă plânge.

Mai lipsește doar puțin să mă apuce și pe mine. Iris îmi spune că ar vrea să ne mutăm amândouă pe o altă planetă. Îmi vine să-i răspund că m-aș duce mai degrabă singură vreo două zile, dar îmi mușc limba și tac.

Mă întind cu Zmeu și îl alăptez din nou. Cu o mână o mângâi pe Iris. S-a dezvelit, îi e cald și-mi cere să deschid ușa de la balcon. Apelez iar la răbdarea ei și o rog să aștepte puțin.

Vine să-l pupe pe Zmeu și-l țocăie până îl trezește. Reiau alăptatul.
Mă duc lângă Iris după ce adoarme mititelul. Ne ținem în brațe. Zâmbește cu gura până la urechi, e foarte mulțumită că mă are doar pentru ea. Îmi mângâie obrajii și îmi șoptește nimicuri copilărești. Lacrimile îmi înțeapă ochii, în timp ce-mi spun în gând: n-o să ma simt vinovată, n-o să-mi dau voie, n-o să las vina să mă copleșească, fac tot ce pot, sunt o mamă bună pentru amândoi. Lacrimile se lasă convinse și nu curg.

Cu greu adoarme și Iris. Îmi dau voie să plâng puțin, apoi mă las furată de somn. Peste noapte, mă trezesc să alăptez de țâșpe ori și apoi încă o dată când Iris are nevoie să meargă la baie.

La 4:30, Zmeu, trezit de-a binelea, exersează mormăitul și gânguritul. Iris începe să se foiască, așa că iau piticul și merg cu el în altă cameră. Îi schimb scutecul, îi admir moaca dulce, îi ascult bodogănitul adorabil, apoi îl alăptez. E la puseu și se zbate nemulțumit, ba vrea țâța, ba n-o vrea, așa că sunt nevoită să continui alăptatul în picioare, plimbându-mă prin încăpere.

Când adoarme e deja trecut de 5:30. Mă întind cu el și cad într-un somn adânc. Mă trezește strigătul lui Iris: mamaaaaa, unde ești, mamaaa?
Zmeu deschide ochii, mă uit la ceas. E ora 6. Casc lung și mă întind. Aia e, ready or not, începe ziua. Iau telefonul și anulez alarma, în timp ce Iris mă strigă iar din camera ei.
Bună dimineața! 😊

“Dosar de Mamă e și pe Facebook.