😊Îl am pe Zmeu la sân, în timp ce Iris are curiozități:
– Mama, ce face Zmeu acum?
– Mănâncă.
– Mănâncă cina?
– Da, cred că putem zice și așa.
– Aha. Și după ce termină cina, țâța cealaltă o să fie desertul?
😊- Mama, cine e Amadeus?
– Amadeus Mozart. A fost un compozitor.
– Un supozitoooor?
😊- Mama, dacă o să mai ai vreodată un bebeluș în burtică, să nu-l mai naști.
– Irisule, nu e nevoie să te îngrijorezi, pentru că Zmeu a fost ultimul bebe din burta mea. Altul n-o să mai nasc, niciodată.
– Ce bine.
– Ai fi vrut să-l mai țin pe Zmeu în burtă? Să mai stăm un timp doar noi?
– Nu, că e foarte drăguț și îl iubesc. Dar altul să nu mai naști.
– S-a făcut.
– Mulțumesc, mama.
– Cu plăcere, Irisule.
😊- Mama, ce crezi că-i place cel mai tare lui Zmeu?
– Îi place când te trezești tu dimineața și vii să-l pupi.
– Ba nuuu, nu asta.
– Atunci?
– Cel mai tare îi plac țâțele!
😊După vizita Papei în România, Iris are uneori curiozități religioase. Pune întrebări, iar noi răspundem atât cât ne pricepem. Dacă până acum mi-am dorit să știu cam ce înțelege ea din toată treaba asta, ei bine, azi am aflat răspunsul:
– Mama?
– Mmm?
– Vrei să ne jucăm un joc nou?
– Ce fel de joc?
– Tu ești Fecioara Maria, eu Isus și Zmeu e Dumnezeu.
😊Unul din avantajele alăptatului este că o face pe mamă să devină mai atentă. Adică atunci când vine curierul, înainte să deschidă ușa, verifică temeinic să n-aibă vreo țâță scoasă pe-afară.
😊Din capitolul “ce se întâmplă când te-ai obișnuit să nu-i spui copilului pe nume” :
Mă întreabă soră-mea:
– Vrei să-ți arăt ce i-am cumpărat lui Carol?
– Care Carol, întreb eu?
– Fiu-tău, cum care?
😊La tv se aude horoscopul.
– Mama, Fecioara Maria e o zodie?
😊Ne-am băgat în pat. Prin ușa deschisă a balconului se aude un zgomot.
– Mama, ce e gălăgia asta?
– Cred că e o mașină de tuns iarba.
– Cine tunde iarba la ora asta, așa târziu?
– Probabil vreun vecin.
– Sau poate un servitor.
– Iris, nu cred că avem vecini cu servitori.
– Nu există servitori?
– Ba da, dar nu cred că au vecinii noștri.
– Și noi? Noi oare de ce n-avem?
😊Cu Iris ne uităm la tv cum sosește Papa la Șumuleu Ciuc. Pentru mine e un moment special, fiind catolică și născută la Miercurea- Ciuc. În solemnitatea momentului, Iris întreabă:
– Mama, unde locuiește Papa?
– În Italia, la Vatican.
– Păi nu-i bine.
– De ce, puiule?
– Îl cheamă Papa Francisc.
– Așa e.
– Și-atunci trebuia să locuiască în Franța.
😊- Mama, știi ce jucărie nouă vreau?
– Vreo prințesă, bănuiesc.
– O vreau pe Dăncilă.
– Poftim? Care Dăncilă?
– Aia blondă de la televizor. Se găsește jucărie Dăncilă?
– Sper că nu, deși nu m-ar mira să fie.
– Dacă este, îmi cumperi?
– De ce, îți place de ea?
– Da, că e așa blondă, dacă aș avea-o, m-aș juca cu ea și cu prințesele mele.
…………….
Așadar, madam Dăncilă, nu disperați, cineva vă place chiar și așa blondă cum sunteți.
😊Iris mănâncă.
– Mama, e bună ciorba asta.
– Mă bucur că-ți place.
– Ai pus și aur în ea?
– De data asta doar niște legume și carne, Irisule. Aur n-am avut.
– Mmm.
– Care-i baiul? Parcă ziceai că e bună.
– E bună dar aș fi vrut să fie și prețioasă.
😊-Mama, când eram bebe în burtica ta, nu mă deranja acidul?
– Care acid?
– Ăla ganstic.
– Gastric?
– Da, mă cam deranja, nu?
– Deloc. Tu erai în uterul meu, nu ajungea acidul la tine.
– Păi nu în burtică eram? Nu înțeleg.
– Ba da, dar burtica era așa, ca o casă cu mai multe camere. Tu erai într-o cameră, acidul gastric în alta. Nu vă întâlneați.
– Ba pe mine mă deranja. Și când făcea așa, mă supăram și îi băteam tare în perete.
😊- Mama, cum cântă supraveghetoarele?
– Uhm, care supraveghetoare?
– Păsărelele alea.
– Privighetoarele, Iris?
– Da, cum cântă?
😊- Mama, când o să fiu mare o să merg să locuiesc în Hawaii.
– Așa departe?
– Da.
– Și ce-o să faci acolo?
– O să-mi cumpăr o coadă roz și o să mă fac sirenă.
😊- Mama, nu știam ca poți face copil așa frumos, zice ea, în timp ce-l admiră pe frate-său.
– Eu știam.
– Cum știai?
– Păi te-am făcut și pe tine, iar tu ești foarte frumoasă. Nu se putea decât ca Zmeu să fie și el la fel.
– Da, e drăguț și el, doar că eu sunt mai frumoasă decât el.
😊O găsesc pe Iris lângă congelatorul deschis. O aud șoptind:
– Să nu te îngrijorezi că mama nu mă lasă să te mănânc. Mi-a zis că poate mai târziu. Ne vedem atunci. Pa.
Vorbea cu înghețata.
😊Lucruri pe care le poți face cât timp doarme un copil de o lună:
1. Să speli aragazul
2. Să-ți tai o unghie.
😊- Mama, m-am rupt.
– Unde, ce ai pățit?
– Nimic. Doar m-am rupt.
– Am auzit asta. Unde, ce ți-ai rupt? Te doare ceva?
– Nu mă doare, nu m-am lovit deloc.
– Atunci, Iris? Că nu înțeleg ce ai pățit.
– Că n-am dormit la prânz, din cauza asta m-am rupt.
– Hai, măi Iris, adică ești ruptă de oboseala, asta vrei să zici?
– Da, mama, m-am rupt de oboseală.
😊În cameră e întuneric. Și liniște. Deodată se aude un pârț prelung. Apoi încă unul. Și încă unul.
– Mama?
– Mm?
– Tu ai făcut pârț?
– Nu. Zmeu.
– Aww, chiar și pârțurile lui sunt drăguțe, așa-i mama?
– Dacă spui tu, Irisule.
– Pârțurile lui sunt ca niște clopoței.
– Aha.
– Mama?
– Da?
– Dacă mai trage vreun pârț, te rog să-l duci pe Zmeu înapoi la spital.
– Păi nu ziceai că are pârțurile simpatice ca niște clopoței?
– Da, dar mi-e somn și mă deranjează.
😊O întreabă pe Iris pe-afară vecinii:
– Cum îl cheamă pe frățiorul tău?
– Zmeu.
– Cuuum?
– Zmeu.
– Eh, cum să-l cheme așa?
– Doar așa îl alintăm noi. Dar nu așa îl cheamă.
– Aha, am înțeles. Dar cum?
– Îl cheamă Zmeurică.
😊– Mama, îți place ștruțălul?
– Hmm?
– E bun?
– Ce, Irisule?
– Ce mănânci tu acolo. Ștruțălul ăla.
– Șuberek, Irisule. Șuberek mănânc.
😊- Mama, Zmeu încă e nou?
– Încă aproape o săptămână mai e nou-nouț, da.
– Atunci înseamnă că eu sunt veche?
😊- Irisule, cum ai dormit?
– Am dormit tună.
😊- Tata, uite, pupu (caca) de pescar.
– Ce?? Unde??
– Acolo.
– De pescăruș, Iris, e pupu de pescăruș.
😊Pricepi de-a dreptul că de-acum ai doi copii, când în timp ce pe unul îl alăptezi, celălalt strigă de pe budă că a terminat și trebuie șters la fund.
😊Eram încă în spital, când pentru că Iris nu se putea dezlipi de mine după vizită, o asistentă încerca să o ia de acolo:
– Hai cu mine, o să te duc să vezi un bebeluș gras.
– Pot mama?
– Da, du-te cu tata și cu doamna asistentă și ne vedem mâine.
S-a dus să vadă bebelușul gras și după ce i-a aruncat o privire, s-a uitat în ochii mamei lui și i-a zis:
– Al nostru e mai draguț!
😊- Mama, curtea noastră e ca o grădină zoologică.
– Aoleu, cum așa?
– Avem așa mulți gândaci, țânțari, coropișnite, omizi și muște.
😊Stăm în ușa salonului de spital de minute bune și nu ne putem despărți.
– Eu nu vreau să plec, mama. Vreau să rămân aici cu tine.
– Ți-am explicat deja de ce nu se poate, Iris. Hai, încă un pupic și pleci cu tata.
După câțiva pași se întoarce și aleargă înapoi la mine.
– Dar eu nu mă pot despărți de tine.
Își pune mutra curajoasă și încearcă să nu plângă.
– Hai măi Iris, mai trece noaptea asta și gata. Mâine vin acasă. Aproape că au trecut cele trei zile.
Serioasă, îmi amintește:
– Nu vii singură acasă, vezi că tre’ să-l aduci și pe Zmeu!
Pfui, bine că mi-a zis, altfel aici îl uitam.
😊Suntem întinse în pat, lumina e stinsă, ne-am pupat de noapte bună, conform regulilor în vigoare, nu mai avem voie să vorbim.
– Mama?
-…….
– Mamaaaa?
– Iris, ce vrei să-mi spui e urgență?
– Nu știu.
– Îți curge sânge de undeva?
– Nu.
– Atunci nu e urgență. Culcă-te, te rog!
-……….
-……….
– Mama?
-………..
– Ești sigură că o să-mi placă de tine și când o să fii bătrână?
😊În seara asta, Iris a fost pentru prima dată într-o biserică catolică.
– Mama, cine e ăla?
– E preotul.
– Ce e ăla preotu?
– Popa.
L-a studiat bine de sus până jos și apoi m-a întrebat:
– Așa îmbrăcat cu rochie???
😊Își pune pe cap o eșarfă până la pământ, în loc de păr foarte lung. Face câteva piruete și se admiră în oglindă.
– Mama, cum arăt?
– Drăguț.
– Dar ca cine arăt?
– Nu știu… Rapunzel poate?
– Nu, sunt Sfânta Pletelor.
😊Se joacă cu Lego Friends.
– Mama, uite o înghețată.
– Aha.
– Mama, uite încă una.
– Da da.
– Mama, asta e de fistic.
– Îhmm, îngân eu, încercând să citesc ceva.
Îmi bagă sub ochi un personaj.
– Pe asta o cheamă Kate.
– Ok.
– Spune-i “bună Kate”.
– Bună Kate, zic eu, încercând fără succes să înțeleg ce citesc.
– Kate are o prietenă, o cheamă Stephanie.
– Ok.
– Salut-o și pe ea.
– Bună Stephanie.
– Amândouă au o barcă.
Îmi pierd răbdarea, și-i spun:
– Irisule, pe bune, știu fiecare piesă din Lego ăsta, că doar eu ți l-am cumpărat.
– Nu-i adevărat, nu tu mi l-ai cumpărat, curierul mi l-a adus.
😊S-a supărat pe mine că am certat-o când l-a trezit pe Zmeu cu vorbăraia ei, deja a treia oara. E liniște în sfârșit. Stăm una cu spatele la cealaltă. Oftează adânc și aud:
– Îmi vine să-ți zic că acum îmi doresc să am altă mamă, dar n-o să-ți zic.
😊Dimineața, la grădiniță:
– Nu vreau să pleci, stai aici cu mine.
– Iris, știi foarte bine ca mamele nu pot sta și ele aici.
– Dar o să-mi fie foarte dor de tine.
– Uite, dacă azi ți-e atât de greu să rămâi, atunci te poți întoarce cu mine acasă și acolo o să stăm împreună. Vrei?
– Nu, eu vreau să mă joc la grădi, dar să stai și tu aici.
– Îmi pare rău, asta nu se poate.
Îmi întinde mâna.
– Atunci pune-mi pupici mulți în palmă, ca să nu-mi fie așa dor.
Îi pup moliciunea mânuței până o tocesc.
– Câți pupici ai pus?
– O sută de milioane. Ca să ai destui. Plus rezervă de pus în buzunare.
– Rochița asta nici nu are buzunare. Ce să fac cu atâția pupici, nu-mi trebe toți. Ia, pe ăștia poți să-i iei înapoi.
😊- Mama, ce mănâncă îngerii?
– Pfff, îmi imaginez că ceva pufos.
– Pufuleți?
– Ăia nu-s pufoși.
– Popcorn?
– Nici ăla nu e.
– Înghețată?
– Hmm, poate.
– Din-aia de afine de care avem noi în congelator, mama?
– Ba poate de vanilie.
– Nu nu, de afine. Din congelator. Că și mie îmi spui câteodată cum sunt ca un îngeraș, mai știi?
😊- Mama, Mica Sirenă îl iubește pe prinț?
– Da, pare că s-a cam îndrăgostit de el.
– De ce se îndrăgostește?
– Păi de obicei ne îndrăgostim de o persoană pentru că ea are anumite calități. E bună, generoasă, are simțul umorului, e inteligentă, frumoasă și așa mai departe.
– Și Mica Sirenă de ce s-a îndrăgostit de el?
– Păi ea cred că e cam superficială, s-a îndrăgostit de el doar pentru cum arată, înainte să-i cunoască vreo calitate.
– Și eu m-am îndrăgostit de X de la grădiniță.
– Mmm, așa?
– Da, dar nu pentru cum arată.
– Atunci?
– Pentru că-mi place vocea lui.
………………..
Să ne înțelegem, X e un băiețel care nu vorbește aproape niciodată.
😊- Mama, să nu-l naști urât.
– …….
– Vreau să am un frate frumos. Așa ca mine. Doar că eu să fiu mai frumoasă decât el.
😊- Mama, aș fi vrut să mă nasc eu înaintea ta.
– De ce? Dacă s-ar fi întâmplat asta, eu n-aș mai fi fost mama ta.
– Păi de-aia.
– Cum așa, Irisule?
– Atunci aș fi fost eu mama ta și ți-aș fi zis eu ție că n-ai voie să mănânci nimic dulce trei zile.
😊- Irisule, să știi că mai e doar puțin până se va naște Zmeurică.
– Daaaa?
– Da, de-acum e aproape copt, ca un cozonac mic și în curând va fi pregătit să ne cunoască.
– Vai, mama, am foarte multe emoții.
– Și eu, puiule. Și tata.
– Eu am mai multe. Știi câte?
– Nu știu, spune-mi tu.
– Unsprezece emoții am, foarte multe.
😊Mă uit lung în oglindă. Port un tricou lălâi care să nu-mi strângă burta. Imaginea din oglindă îmi arată o femeie foarte, foarte gravidă.
– Ce-i mama?
– Nimic, Irisule, doar mă minunez de cum arăt.
– Cum?
– Ca un cort. Sau ca o umbrelă deschisă.
Râde și iar râde.
– Nu-i adevărat mama, nu arăți așa.
– Aww, chiar că nu?
– Nu, mama, arăți ca un dulap.
Dacă n-ați hohotit destul, aici găsiți:
Să râdem cu Iris
Să râdem cu Iris II
Să râdem cu Iris III
Să râdem cu Iris IV
Sa radem cu Iris V
Sa radem cu Iris VI
Sa radem cu Iris VII
Sa radem cu Iris VIII
“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook
Dosar de Mamă 