Pentru că ieri a fost închis la bibliotecă, azi ne-am dus din nou. Tot dimineața devreme, tot eu cu amândoi copiii. Înainte să plecăm de-acasă, i-am spus lui Iris:

– Te rog, Irisule, nu te holba iarăși sugestiv la cutia cu bomboane a doamnei bibliotecare. Știu că speri să te servească și pe tine, fiind așa drăguță probabil asta s-ar întâmpla, însă te rog, nu mai face asta. Am mai purtat conversatia asta, e nepoliticos și apoi e prea devreme să mănânci dulciuri.

– Bine mama, dar să știi că erau așa de bune, aveau ciocolată.

– Da, știu Iris, însă sunt ale doamnei. E nepotrivit să ceri de fiecare dată când mergem. Te rog, ascultă-mă!

Zis și făcut, la bibliotecă am găsit-o și pe nepoțica doamnei, așa că Iris a avut partener de joacă. Fetele s-au uitat împreună în cărți, au aleargat printre rafturi (nici un cititor n-a fost deranjat, pentru ca la ora aceea biblioteca era goală) și au mâncat niște cireșe.

După ce am aruncat și eu un ochi peste rafturi și mi-am ales ceva de citit (da, citesc câteva pagini în fiecare seară după ce adorm copiii), m-am dus după Iris. În altă încăpere, domnișoara mea, stând pe vârfuri, ciugulea niște biscuiți sărați dintr-o tavă.

Am aflat ulterior că biscuiții erau acolo pentru atelierul de creație de vineri.

În drum spre casă, îi zic:
– Irisule, păi așa ne-a fost vorba? Nu ne-am înțeles noi două că nu mergem la bibliotecă să mâncăm?
– Dar mama, mi-ai zis să nu cer și să nu mănânc bomboane de ciocolată. Am promis și vezi, m-am ținut de cuvânt, din-alea n-am mancat.

Ce să zic, așa-mi trebuie, să-mi fie învățătură de minte și să iau altădată aminte la cum îi explic lucrurile.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook