Category: Diverse

Se zice pe bună dreptate că familia nu ți-o alegi. Nici pe cea cu care te naști, dar nici pe cea dobândită după ce te căsătorești. Se mai zice și că nu te căsătorești doar cu bărbatul pe care l-ai ales, ci cu tot neamul lui.

Adică el, bărbatul, e un produs al evoluției familiei sale, a părinților, dar și a celorlalți înaintași ai neamului său. La fel și surorile sau frații săi. Inevitabil, și ei vor face parte din viața ta, după căsătorie. Părinții lui, surorile, frații, nepoții, cum ziceam, tot neamul lui.

Acum, poți avea un noroc fantastic, sau un ghinion groaznic. E ca la loto, nu se știe niciodată ce nimerești.

O să-ți scriu public, aici, ca să rămână negru pe alb, că eu am avut norocul ăla fantastic atunci când m-am măritat cu tot neamul lui.

Mi-ai fost de la început ca o soră mai mare. Te-ai asigurat discret mereu că mi-e bine, m-ai ajutat de cele mai multe ori ca și cum asta era datoria ta, deși nu era așa nici pe departe. Ai știut când să vorbești și când să nu zici nici un cuvânt, ai fost la un telefon distanță mereu. Nu țin minte să-mi fi spus vreodată că nu, nu poți să mă ajuți. De multe ori mi-ai întins umărul, și tot de multe ori eu l-am folosit ca sprijin. Prin calmul tău ai fost adesea colacul meu de salvare, vreau să știi asta.

Alteori, ți-am fost eu ție ca o soră mai mare. M-am îngrijorat pentru tine, m-am bucurat și ți-am suflat la rândul meu în aripi, atunci când m-ai lăsat și am știut cum.

Știu că o să te emoționezi peste măsură citind toate astea, însă e cel mai potrivit cadou la care mă pot gândi să ți-l ofer.

Vreau să știi că te văd, te apreciez și te iubesc! La mulți ani, Paulina!

Dosar de Mamă e și pe Facebook

Doar voi știți să râdeți în hohote, din tot sufletul.

Doar voi știți să vorbiți într-una, ore în șir despre sirene, dinozauri sau orice altceva vă mai pasionează.

Doar voi știți să iertați fără resentimente.

Doar voi reușiți să lingeți podelele, clanțele, telecomenzile sau să băgați în gură toate scamele și firmiturile de pe jos.

Doar voi ne iubiți necondiționat.

Doar voi nu puteți mânca mărul decât dacă e roșu, perfect rotund, n-are codiță și e tăiat felii în formă de bărcuțe.

Doar voi știți să vă bucurați cu adevărat de o ploaie, la vederea unei frunze sau a unei flori de păpădie.

Doar voi știți să cântați “Let it go” o oră întreagă, deși nu vorbiți engleza.

Doar voi vedeți mereu și partea bună a lucrurilor. Sau a oamenilor.

Doar voi mai aveți încă steluțe în ochi. Cele mai sclipitoare steluțe.

Doar cu voi un drum de zece minute devine o călătorie în spațiu sau o expediție la Polul Nord.

Doar voi mai aveți inocența să credeți în zâne, dragoni, Moș Crăciun sau Iepurașul de Paște. Bine faceți, căci ei chiar există, să știți asta de la mine. Iar eu nu mint niciodată.

Doar voi știți să spuneți “nu” fără jenă. De câteva sute de ori pe zi.

Doar voi ne arătați în fiecare zi că suntem mai buni decât știam noi.

Doar voi ne-ați învățat să fim răbdători. Când vă ștergeți mucii de mobile sau când vă cade mâncarea din gură pe covor.

Pentru toate astea și nu numai, vă iubim din tot sufletul. Vă mulțumim pentru tot ce ați adus în viața noastră!

La mulți ani, dragi copii! 😁

📷 Pixabay

Dosar de Mamă e și pe Facebook

Fusesem cu Zmeu la medic și în drum spre casă adormise în cărucior. L-am parcat în fața unui magazin de cartier și am intrat să cumpăr niște cartofi. Vânzătoarea, o doamnă în vârstă, s-a uitat curioasă către el:

– Ia să vadă mama ce e aici. Aaa, ce frumos doarme el. Toată viața mi-am dorit un băiețel. Mereu am visat să am și eu unul. Mai aveți și altul, doamnă, mă întrebă?

– Mai am, da, am zis eu țanțoșă. Acasă ne așteaptă și o fetiță mai mare.

– Vai, maică, ce frumos. Fetiță și băiețel. Bravo, mamă, zise ea în timp ce cântărea cartofii. Faceți copii mamă, că nimic nu-i mai frumos pe lume ca ei. Știu eu ce zic. Șapte copii are mama, zise mândră nevoie mare. Fete toate. Șapte fete. Frumoase ca niște flori. Faceți copii, maică, e greu cât sunt mici, dar zboară prea repede timpul și apoi doar visezi să-i mai ai micuți. Mi-ar fi plăcut să am și un băiat, dar Dumnezeu a vrut să-mi dea doar fete. Faceți copii, maică, faceți copii și creșteți-i cu dragoste.

Dosar de Mamă e și pe Facebook

L-am pus pe Zmeu în cărucior și m-am plimbat cu el prin fața porții, ca să-l adorm. De vreo trei luni doarme afară, în curte, chiar dacă latră Ozzy, mai trec mașini, țipă soră-sa sau se aud diverse alte zgomote. În casă doarme doar douăzeci de minute și se trezește imediat, doar dacă îmi trosnește un genunchi, de exemplu.

Mă grăbeam, pentru că aveam destule de făcut și plănuiam să le fac pe toate în timp ce Zmeu dormea. Așa că după ce a alunecat în lumea viselor, am fugit la bucătarie, am tocat rapid legume și am pus mâncarea pe foc, am spălat vasele, am strâns jucăriile și hainele aruncate prin living. Apoi s-a trezit ficiorul. Am ieșit afară și am legănat căruciorul până a adormit la loc.

Am fugit la bucătărie, am amestecat în cele două oale de pe aragaz, am gâdilat-o puțin pe Iris. Am pus vasele la locul lor și am măturat în bucătarie. Apoi, fuga la baie să umplu găleata cu apă ca să dau și cu mopul. L-am auzit pe Zmeu scâncind iar și am zbughit-o afară la el. Spre ieșire, grijulie, am oprit aragazul.

Zmeu plângea de mama focului, însă ar mai fi dormit, așa că am stat acolo cu el, legănându-l și cântându-i, până a închis iar ochii și corpul i s-a relaxat. M-am grăbit iar în bucătărie, am aprins din nou ochiurile aragazului sub oale, și m-am felicitat singură că nu uitasem să le opresc atunci când ieșisem la Zmeu.

Apoi m-am grăbit la baie, că doar îmi mai rămăsese de dat cu mopul. S-a dovedit că mă felicitasem cam devreme, la baie uitasem apa pornita în timp ce umpleam găleata, iar acum aproape că depășea pragul către living. Am dus mâna la inimă, am zis ceva colorat, mi-am suflecat pantalonii și am intrat în baie. Auuuu, am strigat. Nu au inima mea, ci au, băga-mi-aș, ce fierbinte e apa asta. Nu mai insist asupra acestui aspect, pentru că am mai zis și altele, nedemne de a fi reproduse aici. Am oprit apa, am scurs, am șters, am adunat, am pus la uscat. Fix ce nu plănuisem pentru dimineața aia.

Între timp, din bucătarie am simțit miros de ars. Păi, cum, se putea altfel? Am fugit, am amestecat în oale, mâncarea nu era compromisă chiar așa rău. Măcar atât. L-am verificat pe Zmeu, care din fericire încă dormea.

Bun, mi-am spus. Dezastrul a fost evitat, n-am inundat decât baia, care de altfel, iaca, acum sclipește. Hai că mai dau cu mopul în bucătărie și gata, am terminat. Dar fix atunci s-a auzit un țipăt mic, unul de Zmeu nerăbdător care o voia pe mama Zmeoaică atunci, dar exact atunci, nici o secundă mai târziu.

Așa, dragii babei, am rămas eu cu podeaua bucătăriei nespălată, mâncarea nițel afumată, dar cu baia impecabilă. C-așa-i când ai copii, dar te crezi și Wonder Woman.

Dosar de Mamă e și pe Facebook

Încă de dimineață am știut că va fi o zi grea. Mă dureau ochii, corpul meu amorțit refuza să se ridice din pat și mă durea spatele din cauză că îmi petrecusem toată noaptea în aceeași poziție. Zmeu e în perioada în care îi ies mai mulți dinți deodată și suge non stop. Noaptea, uneori se trezește imediat ce pierde țâța. Așa că somn mai deloc. Ziua nu se lasă mai prejos, deja îmi ridică singur tricoul și se servește de parcă aș fi un soi de bufet suedez.

În concluzie, eram ruptă și ziua abia începuse. Aș fi vrut să-mi ia cineva copiii, să mă pupe cu drag pe frunte, să mă învelească și să-mi spună: știi ce, azi mă ocup eu, tu dormi, stai aici și dormi în liniște un somn odihnitor și neîntrerupt , dormi, că n-ai mai făcut-o de aproape șase ani, dacă tu nu meriți, apăi nu știu cine.

M-am ridicat din pat, cu spini în ochi, cu un băiețel plin de energie în brațe și am coborât la bucătărie, unde am pus imediat de cafea. Am băut-o rapid, însă ochii tot nu mă ascultau, nu mai voiau nici ei, hai măi femeie, ce naiba, lasă-ne să stăm închiși, nu ne mai chinui atâta.

S-a trezit Iris cu fundul în sus și dimineața a continuat cu smiorcăieli, cu făcut totul exact invers decât îi spuneam eu, știți voi ce zic, sunt sigură. Era clar una din zilele alea în care îți dorești doar să vină odată seara, ca să bagi copiii iar la somn și să se lase liniștea.

Cum oboseala aduce cu ea doar gânduri negre și frustrare, după-amiază, văzând spotul publicitar de la Aqua Carpatica (parcă) în care copiii cântă despre cum stăm acasă și totul va fi bine, m-a bufnit plânsul. Cine zice că va fi bine, mă gândeam? Ce inepție, să faci un clip din-ăsta aparent pozitiv, să pui niște copii să cânte cu glasurile lor subțirele și gingașe, copii care poate nici nu înțeleg bine ce se întâmplă, că va fi bine? Ce va fi bine? Că nu știm cu cine să avem curaj să socializăm? Să ne limităm mai departe la statul în curte și în stradă pe lângă poartă? Să nu se mai joace Iris iarăși cu nici un copil? Să nu-mi văd părinții în vara asta sau poate deloc anul ăsta? Cum, mă, cum adică totul va fi bine? Când?

Astea îmi treceau prin cap, pentru că, nu-i așa, oboseala extremă nu face casă bună cu nimic. M a văzut imediat că alunec rău, m-a luat în brațe și m-a ținut acolo ca să hohotesc muțește, până când a venit Iris peste noi la îmbrățișare de grup. Apoi a venit și Zmeu, iar ochilor mei le-a fost refuzat și un plâns zdravăn.

Când lucrurile s-au mai liniștit și mie nu-mi mai venea să plâng din orice, M s-a dus să cumpere flori de plantat, dar s-a întors și cu un burger pentru mine, pentru că locul de unde cumpărăm de obicei, tocmai se deschisese din nou.

Visasem la burgerul ăsta aproape trei luni, așa că a fost medicamentul perfect pentru starea în care mă găseam. L-am mâncat fără să mă mai gândesc la nimic, nici măcar dacă va fi bine sau nu, iar copiii, culmea, m-au lăsat să-l savurez până la ultima firmitură. A fost momentul meu favorit din zi.

Așa arată unele zile, cu ochi mici, dureri de spate, cu lacrimi plânse muțește pe umărul bărbatului, cu copii care-și văd mai departe de veselia și joaca lor, cu burgeri meniți să șteargă supărarea.

Dacă totul va fi bine? Nu știu! Ce-o fi, o fi, mergem înainte.

Dosar de Mamă e și pe Facebook

O cafea băută în curte, la umbră. Musai cu lapte și un praf de scorțișoară. În fundal să se audă vocea guturală a lui Leonard Cohen, iar eu să închid ochii și să-mi mișc capul ușor în ritmul muzicii lui inconfundabile.

“Oh, so long, Marianne
It’s time that we began to laugh
And cry and cry and laugh about it all again”

Aș savura fiecare înghițitură, pe rând și fără grabă, gândindu-mă la dragostea ca-n filme dintre Leonard și Marianne, care, întâmplător sau nu, au murit amândoi la doar câteva luni distanță.

Ozzy ar sta tolănit în iarbă, la soare, și m-ar urmări leneș cu privirea. L-aș scărpina în dosul unei urechi, iar blănosul mi-ar declara iubirea lingându-mi mâna.

Ar bate un vânt călduț, nu sufocant, nu, ar fi unul blând, care îți trece cuminte prin păr, fără să ți-l înfoaie sau să-l zburlească. O alintătură.

Ce bine ar fi acolo, pe banca aia de lemn, la umbră, cu miros de iarbă proaspăt tunsă în nări. Ar fi zece minute doar pentru mine, unele în care nu m-ar striga nici un copil, nu ar vrea nici țâță și nici nu m-ar întreba ce mâncăm la prânz sau unde e capacul de la carioca verde.

Zece minute, atâtea mi-ar fi suficiente dimineața, de-ar fi cu putință. M-aș încărca exact ca un telefon băgat în priză.

Nu cinci, cu șaptesprezece. Zece minute, doar atâtea, zău că n-aș cere mai multe.

Dosar de Mamă e și pe Facebook

În vârtejul ăsta care s-a stârnit brusc, ca o furtună de vară, dar care din păcate nu se va sfârși la fel de repede, am admirat de la bun început copiii. Începând cu fiică-mea, căreia i-am explicat de la bun început ce urma să se întâmple.

Am avut tone de emoții când i-am spus nu doar că se închidea grădinița, ci că nu mai avea voie nici să plece de acasă sau să se întâlnească cu alți copii. I-am spus că pe porțile parcului a fost pus lacăt și că va mai alerga pe malul mării doar când așa ceva ne va fi permis din nou, habar n-aveam când. Că nu puteam merge să-l vedem pe bunicu, deoarece e bătrân și nu vrem să-l punem în pericol. Că nu-și poate vedea prietenii decât pe videocall și că nu o să mai facă antrenamente de karate.

Aproape toate rutinele i-au fost interzise și știm cu toții cât de importante sunt acestea pentru copii, cum schimbările majore le tulbură grav ritmul.

Spre surprinderea mea, Iris a reacționat cu o maturitate de necrezut la toată povestea asta. A ascultat cu atenție toate explicațiile noastre, a pus întrebări acolo unde avea nelămuriri și s-a arătat foarte înțelegătoare.

Nu doar ea, ci majoritatea copiilor s-au conformat noilor reguli și s-au adaptat noului stil de viață. Sigur că ne-au pus părul pe moațe și răbdarea la încercare în fiecare zi, însă dintre toți, pe copii îi admir cel mai mult. Deși ei sunt cei mai mici, deși au ore online, deși tot ce făceau în mod obișnuit le-a fost interzis, în ciuda tuturor restricțiilor, copiii ne-au arătat din nou cât sunt de incredibili.

Dincolo de tristețe, urlete, plânsete și tantrumuri, copiii au stat acasă, chiar dacă mai degrabă ar fi alergat prin parc sau pe coridorul școlii, prin locuri de joacă, pe la antrenamente, sau s-ar fi dus la cumpărături. Au fost înțelegători cu părinții când aceștia și-au pierdut răbdarea, și-au văzut bunicii doar prin ecranul telefonului, au luat fiecare zi așa cum a venit ea. Au fost fantastici!

Să nu uităm că și datorită lor, virusul nu s-a răspândit foarte mult, ba îndrăznesc să afirm că stând acasă și respectând regulile, acești copii au salvat vieți!

Bravo, copii, sunteți un exemplu pentru mulți adulți!

Dosar de Mamă e și pe Facebook

Dacă am fi trăit timpuri normale, azi ți-am fi dus flori. Ți s-ar fi adunat toți copiii acasă, pe lângă ei aș fi fost și eu cu nepoții tăi, Iris și Carol (sunt sigură că tu nu i-ai fi zis vreodată Zmeu 😁). Dar traversăm zile bizare și azi nu te putem vizita.

De dimineață i-am spus lui Iris că azi se împlinesc doi ani de când te-ai făcut înger. A luat de pe frigider poza cu voi două și a plâns în brațele mele. Să știi că nu te-a uitat, vorbește des despre tine, își amintește cum o plimbai până la drum, cum îi arătai găinile și alungai cocoșul ăla de care îi era frică.

Mi-a spus că-i pare rău că nu ai avut șansa să-l cunoști pe Zmeu. Ăsta este și cel mai mare regret al meu. Ți-ar fi plăcut de el, i-ai fi pregătit și lui turte, l-ai fi plimbat prin grădină la roșii, i-ai fi trimis vara piersici dulci și toamna struguri culeși de tine din boltă. Să știi că și el tot cu ai tăi seamănă. Tare te-ai fi mândrit și cu un nepot pe lângă celelalte nepoate.

O să-i povestesc eu despre tine. Promit!

Azi ne-am plimbat pe câmpul din fața casei și ți-am cules flori. Nu-s multe, doi maci, câteva margarete, niște flori galbene și câteva mov. O mână de flori, pentru că tare îți plăceau. Nu ți le putem duce azi, dar nu-i nimic, eu cred că există mai mult decât un singur fel de a face lucrurile. Le-am pus în apă și am aprins o lumânare lângă ele.

Să nu-ți faci griji, noi suntem bine, așa cum ne știi. Avem și zile bune, altele nu prea bune, dar chiar și așa, mai toate sunt colorate de copiii ăștia ai noștri. Așa, ca mâna asta de flori pe care ți-am cules-o astăzi.

Dosar de Mamă e și pe Facebook

– Mama, mă bibilești și pe mine după ce adoarme Zmeu?
– Da, puiule, te bibilește mama, dar acum, șșș, să pot culca băiețelul ăsta.

O aud oftând și simt cum vinovăția îmi dă iar târcoale. Îl alăptez pe Zmeu care aproape a adormit și dacă m-aș mișca acum spre Iris, el s-ar trezi de-a binelea. Mi-a cerut și ieri seară să o giugiulesc, dar când am terminat cu Zmeu, deja adormise și ea. Am mângâiat-o și am pupat-o, chiar dacă dormea dusă. Dar mi-a părut rău că dimineață nu-și amintea și că adormise așteptând-o pe mama care era ocupată cu fratele ei.

Așa că acum e musai să-l adorm pe băiețel cât mai repede, ca să mă aibă și Iris doar pentru ea, înainte să alunece în lumea viselor. Să n-adormi, să nu adormi, îi tot zic în gând. Nu adormi, că vine mama și la tine imediat.

Când m-am întors spre ea, aproape adormise, dar a zâmbit imediat ce i-am mângâiat părul. Am pupat-o pe nas, pe obraji și pe frunte.
– Ai venit, a zis.
– Am venit, puiule, ți-am zis că vin. Fix înainte să adormi, ce noroc, așa-i?
– Da. Acum lasă-mă să dorm.
– Bine. Noapte bună, să visezi îngerași, steluțe, inimioare, fundițe și sclipici! Te iubește mama.
– Și sclipici, ce drăguț!a zis cu ochii inchisi

Apoi a adormit, iar eu am rămas sprijinită într-un cot, privind-o cu uimire, oare pentru a cata oara, cum doarme liniștită.

Dosar de Mamă e și pe Facebook

Facem împreună niște brioșe cu unt și lapte (grozave ies, pufoase, pe testate, parol, rețeta aici)

– Mama, pot să pun eu drojdia?
– Da, pune-o. Uite, pune și apa peste ea. Apoi așteptăm.
– Ce așteptăm?
– Să se activeze drojdia. Ca mai apoi, după ce le amestecăm pe toate, să trezească ingredientele pe care le folosim pentru brioșe și să crească aluatul frumos.
– Și cât trebuie să așteptăm?
– Până face bulbuci.
– Ce-s alea?
– Până apar niște balonașe mici pe suprafața amestecului.
– Ăia-s bulbuci?
– Da. Mai apar și atunci când fierbe apa.
– Aaa, înțeleg. Și ăia care apar când fac pârț în cadă tot bulbuci se numesc?

Precum vă ziceam, facem brioșe cu unt și lapte. Aparent, între timp mai facem și homeschooling.

Dosar de Mamă e și pe Facebook