Dacă mâine ai pierde pe cineva drag…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

…cât de rău ţi-ar părea că nu i-ai arătat mai des ce mult însemna pentru tine? Sau că poate nu i-ai spus asta niciodată? Că te-ai pierdut de multe ori în judecăţi şi reproşuri, însă ai oferit prea puţină apreciere?

Ziua de mâine mai poate veni sau nu. Momentul prezent e o certitudine, următorul însă nu mai este. Nu ştim când se termină totul. Pentru noi sau pentru cineva drag.
Capăt de drum. Final. Călătorie cu un singur sens. Dispariţie. Moarte. Putem să-i spunem în multe feluri, certitudinea rămâne însă că nu stim când vine. Durerea poate să te consume, suferinţa poate fi necruţătoare, însă regretele, ele sunt cele care te pot ţine suspendat în capcană pentru multă vreme, chiar şi după ce dorul se mai ostoieşte.

Regretul că n-ai rostit cuvinte mai calde, că nu ţi-ai cerut iertare, că ai purtat ranchiună sau că ai judecat. Regretul că nu ai îmbrăţişat mai des, că nu ai zâmbit mai mult, că nu ţi-ai oferit sprijinul. Că ai cerut fără să dai nimic în schimb. Că n-aţi mai băut încă o bere împreună. Că te-ai uitat la omul acela când a plecat, fără să ştii că va fi ultima dată când îl vezi. Că dac-ai fi ştiut ai fi urlat mai tare decât tunetul şi i-ai fi reproşat universului că nu e drept. Nu e drept să plece deja. Că încă nu e timpul.

Ai rămâne cu toate regretele astea. Că nu i-ai spus că-ţi încălzea sufletul. Că te făcea să râzi până la lacrimi. Că nu i-ai spus că vedeai şi ce nu voia să arate. Că ce nu arăta era frumos, deşi el nu credea asta.

Acum, azi e singura certitudine. Ia-i braţe pe ai tai, spune-le că-i iubeşti, cere-ţi iertare, ajută-i mai mult şi fii prezent. Azi e tot ce avem.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Şi mamele au voie

aug2 (34)

Suntem cu toţii de acord că atunci când eşti părinte, copilul e pe locul întâi. El e prioritatea ta. Să-l hrăneşti, să-l speli, să-i asiguri un acoperiş deasupra capului, să-i împlineşti nevoile emoţionale. Tot ce ţine de propria ta persoană ajunge să fie pe plan secund. Sau nici măcar secund. O să ai tu grijă de tine când mai creşte, poate când n-o să mai fie atâtea de făcut, când o să meargă la grădiniţă, cândva, altădată. Acum nu se poate.

Însă “altădată” se poate transforma foarte uşor în niciodată, dacă pui întotdeauna nevoile celorlalţi înaintea nevoilor tale. Pe nesimţite, poţi să nu mai apuci să ieşi niciodată la cafeaua aia, să nu mai citeşti niciodată cartea aia, să nu mai faci niciodată plimbarea aia singură, să nu-ţi mai cumperi niciodată rochia aia.

Pentru că poate, de fapt, nici n-ai nevoie de toate astea, începi să te gândeşti, aşa-i? În schimb copilul, el are nevoie să fii acolo, prezentă tot timpul, să ştie că-l iubeşti şi că poate veni la tine pentru o îmbrăţişare când cade şi se loveşte. Să ştergi tu fiecare lacrimă, chiar dacă simţi că te stingi încet. Să pupi tu fiecare geană înainte de culcare, chiar dacă atunci ai vrea să fii în altă parte.

Flash news! Ai voie să simţi că te stingi, ai voie să vrei să dispari o zi întreagă de lângă copil! Ai voie să îţi cumperi rochia aia şi să mergi să vezi filmul! Copilul o să supravieţuiască şi dacă nu eşti lângă el 24/24. E atât de important să nu te dai singură deoparte. E atât de important să ai grijă şi de tine! Atât de important să crezi că şi nevoile tale sunt importante.

aug4 (23)
Căci tu, ca mamă, tot dai, şi tot dai, fără să primeşti multe în schimb. Desigur că te uiţi la mutriţa copilului şi mai prinzi puţină putere, pentru încă o zi. Însă dacă ajungi să simţi că te pierzi de tine însuţi, atunci e timpul să te gândeşti şi la tine. Dacă n-o faci tu, e posibil să n-o facă nici alţii. Dacă nu ceri ajutor, e posibil să nu se ofere nimeni să te ajute.

Dacă doar umpli rezervoarele emoţionale ale altora, golindu-l constant pe al tău, până când indicatorul ajunge pe roşu, atunci vei fi nefericită! Şi nici un copil n-are nevoie de o mama nefericită. Dă-ţi voie şi ţie să vrei ceva! Dă-ţi voie să pleci undeva, întoarce-te spre tine şi oferă-ţi puţină înţelegere.

Aminteşte-ţi că eşti şi tu un individ. O persoană separată de copilul tău. Ai voie să gândeşti că nu sunteţi una şi aceeaşi persoană, asta nu te face o mamă rea şi nici nu înseamnă că nu-ţi pasă. Când simţi că aluneci, întinde mâna şi cere ajutor. Nu trebuie să le faci tu pe toate, nu trebuie să fie aşa!

Copilul e bine atunci când şi tu eşti. Îţi datorezi asta! Aşa că, du-te şi bea cafeaua aia, cumpără-ţi rochia şi plimbă-te. Fără vină! Da, ai voie!

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Robinson, eu nu te-am uitat!

f (206)

M-am gândit des la tine în ultima vreme. Nu miră lucrul ăsta, ştiu de ce se întâmplă. Se apropie ziua x. De altfel, ştii gândesc la tine mereu. Uneori mai mult, alteori mai puţin. Însă eşti mereu prezent acolo.

A trecut un an, la naiba, un an, auzi Robinson? întreb cât de tare ai râde de mine dacă ai ştii eu încă sper c-o apari de undeva. Cu mâinile în buzunare, cu zâmbetul ăla de ştrengar, sub care ghiceam mai multe decât voiai tu ne arăţi. Cât mişto ai face de mine dacă ai ştii ce mult am plâns în zilele alea, acum un an, sau încă mai dau apă la şoareci câteodată?

Sau dac-ai ştii în ultimele zile te-am văzut de câteva ori. Da, probabil tot pentru se apropie ziua x. Da, îmi aşteptam rândul la Selgros, iar în faţa mea era un tip care semăna cu tine. Avea aşa un nas borcănat, părul zburlit şi era puţin cam aiurit. Adică nici nu prea ştia dacă produsele de pe bandă sunt ale lui sau ale noastre. Spune şi tu, aşa-i semăna cu tine?

Îi vedeam doar profilul, dar nu-mi puteam lua ochii de la el. Şimi imaginam dacă ai fi fost tu, probabil ai fi făcut o glumă nesărată cu doamna de la casa de marcat care nu reuşea scaneze un produs. Şi eu ţi fi dat coate te potoleşti, dar fi râs în barbă. Până la urmă, tipul şi-a adunat cumpărăturile şi a plecat. Iar eu am rămas acolo, cu lacrimi în ochi, în faţa vânzătoarei.

Da, Robinson, te-am văzut şi într-un serial la care se uită M seara. Semeni puţin cu actorul principal, iar eu uit la el şi te văd pe tine. Tot pentru se apropie ziua x. Te văd peste tot.

Îţi aminteşti ai fost cu mine la medic înainte o nasc pe Iris? ai făcut ochii mari când te-am chemat în cabinet ca s-o vezi pe ecran, la ecografie? ştii atunci eu nu la ecran uitam, ci la tine. Şi iar am văzut în ochii tăi partea aia pe care mi s-a părut întotdeauna încercai s-o ascunzi de toată lumea.

Iris e fetiţă mare, împlineşte trei ani în curând. Mi-ar fi plăcut -i aduci irişi de ziua ei. alergi cu ea prin curte. La naiba, Robinson, uite cum reuşeşti tu mi storci lacrimi iar.

ştii Iris încă se joacă cu ursul ăla mare pe care i l-ai dăruit la primul ei Crăciun. Şi hanoracul ăla colorat pe care i l-ai ales tu, încă îi vine. Ti-ar fi plăcut de ea, e un copil nemaipomenit. Iar ei i-ar fi plăcut de tine şi mai tare.

Mi-e dor de tine, Robinson! Hai, mi o surpriză! O ne găseşti acasă dacă te hotărăşti vii.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Zahăr, you son of a bitch! A doua zi fără zahăr. #SeptembrieFărăZahăr

DSC_0003

A trecut a doua zi fără zahăr. Cu surprize. Nu nu, n-am mâncat nimic cu zahăr. Am verificat etichetele înainte mănânc. Doar că de aici au venit surprizele.

La prânz mi-am pus pe farfurie o porţie de curry cu pui şi orez, gătite de mine. Îmi place teribil aroma curry-ului, contrastul sosului gălbui cu albeaţa perfectă a orezului. Îmi place colorez boabele de orez cu sosul, le amestec uşor cu furculiţa înainte le bag în gură. Plăcerea de a mânca felul ăsta de mâncare devine şi mai intensă atunci când adaug pe marginea farfuriei nişte sos Sriracha.

V-am povestit aici am dezvoltat o adevărată dependenţă de sosul ăsta. Îl mănânc cu orice. Iar cu curry se potriveşte perfect. Înainte mi pun în farfurie, m-am uitat pe etichetă. Bang! Are zahăr!

DSC_0004
Asta m-a durut! Dragul meu Sriracha are zahăr, sosul meu favorit pe care-l adaug la aproape orice, e îndulcit, iar eu am promis o lună nu mănânc nimic cu zahăr. Aşa am terminat curry-ul fără sos. Recunosc am mormăit ceva în barbă, nu mi-a convenit deloc.

Am vrut mai mănânc şi pâine prăjită cu unt la un moment dat, în timpul zilei. M-am uitat şi pe ambalajul pâinii. Ghici? Da, are zahăr. Aşa , ori caut pâine fără zahăr (nu ştiu dacă există), ori apuc de făcut pâine. Probabil ultima variantă. Seara am vrut o salată de roşii cu ton. Ton din conservă. Da, şi ăla avea zahăr. N-am mai mâncat.

DSC_0006

Ce-am învăţat ieri? luna asta provocarea va fi nu nu mănânc dulciuri (îngheţată, prăjituri, ciocolată) ci găsesc produse alimentare care nu conţină zahăr sau îndulcitori. #SeptembrieFaraZahar continuă!

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

O lună fără zahăr. #SeptembrieFărăZahăr. Hai cu noi!

#SeptembrieFaraZahar

Am hotărât răspunddala provocarea lansată de Noi doi şi bebe, şi anume renunţ la produse care conţin zahăr sau îndulcitori, pentru o lună. Recunosc la prima vedere e o provocare ce nu mi se pare prea greu de respectat şi de dus la capăt.

Pe ce bazez când spun asta? Păi, eu nu mănânc dulciuri decât rar, cafeaua o beau doar cu lapte, iar pofte teribile după o gustare dulce nu prea am. Însă ştiu chiar şi aşa, în alimentaţia mea tot se regăsesc produse care conţin măcar îndulcitori. renunţ la produsele respective înseamnă în primul rând citesc cu atenţie toate etichetele înainte cumpăr şi mănânc. Sunt sigură voi fi surprinsă de câte produse au în compoziţie zahăr sau îndulcitori.

Provocarea asta o mi testeze puţin limitele, pentru om sunt, şi fix când n-am voie, atunci îmi trebuie. O mi lipsească îngheţata (care e cel mai bun desert din lume) pe care o mănânc de câteva ori pe săptămâna. N-o folosesc nici miere. O mi mai lipsească romul cu cola pe care îl beau seara, ocazional, după ce Iris adoarme (huooo, mamă beţivă!).  N-o să mai coc prăjitură cu fructe sau o sa învăt s-o fac fără zahăr.

Citesc ce-am scris şimi pare dau puţin mare, ia uite ce uşor o mi fie mie. Presimt o plătesc pentru asta 🙂

P.S. Luna asta voi face o singură excepţie. Voi mânca tort la ziua lui Iris. Iar dacă nu voi rezista tentaţiei şi voi păcătui, voi recunoaşte deschis aici.

Îţi propun şi ţie te alături campaniei #SeptembrieFără Zahăr şi încerci împreună cu noi nu consumi zahăr şi produse ce conţin îndulcitori, timp de o lună. Hai, cine se mai bagă?

Articolul prin care a fost lansată campania #SeptembrieFărăZahăr îl puteţi citi aici. Mulţumesc Flavia pentru provocare! Let‘s rock’n’roll! 😀

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Cine e rebelă şi vrea să citească nişte poveşti?

DSC_0112

Mi-am dorit tare cartea asta pentru Iris.  “Poveşti de seară pentru fete rebele”. Pentru e altceva. Pentru vorbeşte despre femei care au îndrăznit şi urmeze visele. Fără aibă nevoie fie prinţese şi fără aştepte vreun cavaler pe cal alb le salveze.

Pentru nu cred e o carte doar pentru fetiţe. E una pe care o poate citi oricine, fetiţă sau băieţel, femeie sau bărbat. Cartea conţine poveştile inspiraţionale a o suta de femei, scrise într-un limbaj simplu şi pe înţelesul copiilor. Poveştile sunt însoţite de ilustraţii realizate de 60 de femei din întreaga lume.


Autoarele Elena Favilli şi Francesca Cavallo au dorit prezinte copiilor modele feminine demne de urmat. le stârnească curiozitatea şi inspire fetiţele, arătându-le şi ele pot schimba lumea dacă vor.

e important creadă în ele, nu trebuie fie sau se prezinte într-un fel anume, doar pentru aşa le cere societatea.


Poveştile încep cam aşa:

“A fost odată o fată oarbă care a devenit o mare balerină. Se numea Alicia.”

Cândva, o fată pe nume Amelia a economisit destui bani ca cumpere un avion galben. L-a botezat Canarul.”

“A fost odată o tânără femeie pe nume Suu Kyi, născută într-o familie birmaneză bogată, care călătorise prin toată lumea.”

“A fost odată o regină căreia nu-i plăcea de soţul ei. Se numea Ecaterina, iar soţul ei, Petru, era împăratul Rusiei.”

“Pe o insula verde, sălbatică, trăia odată o fată cu păr lung roşcat, pe nume Grace.”

În Polonia trăia odată o fetiţă pe nume Irena, careşi iubea foarte mult tatăl.”

La un metro optzeci şi opt, Julia Child era o fată neobişnuit de înaltă.”

“A fost o vreme când bărbaţii credeau femeile existau numai -i servească pe ei.”

Într-o căsuţă dintr-un deşert din Peru trăia odată o matematiciană germană cu o fire aventuroasă , pe nume Maria Reiche.”

“A fost odată o fată căreia-i plăceau tatuajele. Se numea Maud şi era artistă de circ.”

“A fost odată o fetiţă care visa să cânte la tobă. Locuia pe o insula plină de muzică, de culori şi de papaya delicioase.”

“A fost odată o fată care a devenit agent secret.”

Când bona ei a murit de cancer, Rita s-a hotărât se facă medic.”

“A fost odată o fată care visa devină un mare avocat.”

Odată, o fetiţă care locuia la Londra a creat un ziar despre familia ei. Se numea Virginia.”

Când Zaha a împlinit zece ani, a decis vrea se facă architect.”

Într-un sat din Pennsylvania trăia o fată care se îmbracă întotdeauna în roz. O chema Nellie.”

“A fost odată, în Anglia, o fată pe nume Jane, căreia îi plăcea se caţere în copaci şi citească.”

DSC_0118
Sunt o sută de astfel de poveşti care încep în acelaşi spirit, în cartea asta. O sută de exemple de femei extraordinare, de la surorile Bronte, Ecaterina cea Mare sau Cleopatra, până la Margaret Tatcher, Julia Child sau Coco Chanel.

La sfârşitul cărţii, autoarele au lăsat două pagini goale, intitulate “Scrie povestea taşiDeseneazăţi portretul” . Mi s-a părut foarte faină ideea. Adică, uite fetiţo, poţi şi tu fii printre femeile astea nemaipomenite, eu cred în tine!

Închei articolul cu un citat din carte care mie mi-a plăcut teribil:
“Pentru numele lui Dumnezeu, închipuiţi aliaţii m-au paraşutat în Franţa ca le fac soldaţilor omletă?” (Nancy Wake) 😀

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Un cadou special şi o recomandare

DSC_0157

Mi-e frică de înălţimi. Dacă găsesc sus, oricât de frumoasă ar fi priveliştea, intru în panică. Am impresia o cad, o împiedic şi o rostogolesc, cineva o împingă. Devin uşor isterică. ia ameţeala şi simt hăul trage la vale, simt voi cădea şi în momentele alea nimeni nu poate convinge nu voi muri.


M însă iubeşte înălţimile. Iubeşte zborul, îi place fie sus, nici gând de panică sau de isterie. Pentru el, înălţimea e libertate. Echilibru. De aceea, gândindu la aniversarea lui de patruzeci de ani, n-a fost prea greu ştiu ce cadou l-ar face fericit.


Cu ajutorul celor de la Aeroportul Tuzla, am programat pentru M, fix de ziua lui, un zbor cu o aeronava DA20, la care au participat doar el cu pilotul. Până a ajuns la aeroport n-a ştiut urmează zboare, aşa surpriza a fost completă.

DSC_0159
M şi-a început ziua cu un zbor de o oră şi jumătate pe ruta TuzlaGura PortiţeiSulina – survol litoral –Tuzla, iar noi, toată familia (cu bunici, cu mătuşi şi unchi) l-am aşteptat la cafeneaua Hangar Café 67 din cadrul aeroportului. De pe terasa acesteia am urmărit decolările şi aterizările aeronavelor sau a elicopterelor.

A fost senzaţional. La întoarcere M a coborât din avion cu un zâmbet cât China, cu aşa o bucurie desenată pe faţă încât mi-au dat lacrimile.

1 (114)
Personalul a fost foarte drăguţ, pilotul relaxat şi zâmbitor, cei de la cafenea asemenea. M-am felicitat în gând pentru idee şi recomand cu încredere serviciile celor de la Tuzla, dacă plănuiţi un cadou inedit pentru cineva drag. Adaug acesta nu este un articol plătit, ci o recomandare personală, făcută doar în urma serviciilor de care noi am fost foarte mulţumiţi.

Pe cei de la aeroportul Tuzla îi găsiţi aici. Pagina lor de Facebook aici. Cafeneaua Hangar Café 67 aici.

P.S. La mulţi ani, M! Te iubesc! ❤

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook.

Zilele în care îmi vine să fug

20624001_1362139173882571_1978711369_n

Nu toate zilele sunt frumoase sau speciale. Nu trezesc în fiecare dimineaţă zâmbind sau cu chef de viaţă. Nu, nu sunt cea mai veselă persoană din lume în general, iar asta e în regulă. Zilele arată de obicei la fel. Curg în acelaşi ritm, cu aceleaşi acţiuni repetitive, cu bune şi uneori cu rele.

Cu frustrări şi neîmpliniri sau cu dimineţi în care mi dori altceva, ceva şi pentru mine, mi aduc aminte de cum sunt eu (sau poate doar eram) în afara rolului meu de mamă. Nu, nu simt e mereu glorios fiu mama. Da, simt uneori prinsă în capcană şi NU, NU mi-e frică sau ruşine spun asta. fiu mama e greu uneori. De multe ori.

fiu mamă uneori, face plâng în pumni de frustrare.
fiu mamă uneori, face simt singură pe pământ.
fiu mamă uneori, face simt neputincioasă.
fiu mamă, face simt mereu obosită.
trezesc de o mie de ori pe noapte face am ochii roşii.
citesc peste tot despre mame perfecte care nu spun niciodată e şi greu, descurajează.
tastez toate cuvintele astea, face simt vinovată.

fiu mamă înseamnă uneori fiu pe ultimul loc. mi adun nevoile cu făraşul şi le arunc la gunoi. nu cer nimănui ajutor. îmi înghit lacrimile. simt vinovată. nu văd luminiţa de la capătul tunelului. mi doresc ca cineva vadă. se uite în ochii mei şi vadă acolo. ia de mâna şi înţeleagă. nu mai fie nevoie explic. mi vadă slăbiciunea şi s-o accepte. regăsesc. iert. iubesc.

Am şi zile dinastea. Am şi zile când sunt incoerentă. Când vreau o pauză. Una lungă. Când strig mut după ajutor. Când mi se amestecă gândurile şi simt la capătul puterilor. Am zile în care îmi vine strig în gura mare. strig după ajutor. Şi nu-mi mai răspundă doar ecoul.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Când cumnata mea m-a cerut de nevastă

IMG_0320

Vreme de trei ani am lucrat pe vase de croazieră. Alunecam cu valurile luni de zile în şir, veneam acasă în vacanţă doar pentru câteva săptămâni, apoi mă întorceam iar să mă mai dau puţin cu vaporul. Era greu, al naibii de greu pentru mine şi M, să fim aşa departe unul de celălalt, atâta amar de vreme. Însă era un sacrificiu pe care ni-l asumaserăm, aşa că mergeam înainte. Pentru că eram plecată mult timp, de cele mai multe ori nu reuşeam să petrecem împreună sărbătorile sau aniversările.

Aşa că atunci când mă întorceam de pe mare, M mă aştepta cu câte un cadou pentru fiecare zi importantă pe care o ratasem. Pentru Crăciun, pentru ziua mea, sau doar pentru că văzuse ceva ce se gândea că mi-ar fi plăcut. Ba într-un an am găsit şi bradul împodobit în Aprilie, pentru că ştia cât de tare îmi place Crăciunul.

În anul cu pricina, era pentru prima dată că veneam acasă în vacanţă vara. Atunci când toată lumea merge în concediu, când poate oamenii îşi iau şi câteva zile să-şi viziteze părinţii. Aşa s-a întâmplat şi la noi. Ne-am dus să-i vedem pe părinţii lui M.

M are trei surori. Fete faine, toate m-au făcut de la început să mă simt bine primită şi binevenită în familie. Deh, eram iubita singurului lor frate, mezinul familiei, lumina ochilor, băiatul mult aşteptat. A trecut vreme multă de-atunci şi acum sunt cumnata lor cu acte în regulă, dar fix atunci în ziua aceea încă nu eram.

Ne-am revăzut cu bucurie după lipsa mea de câteva luni, am băut vin amărui făcut de socrul meu, am mâncat ciorbă cu legume din grădină şi am umplut aerul cu râsete. Părinţii şi-au privit copiii cu lumini în ochi şi mulţumire întipărită pe feţele atinse de vreme.

V, cumnata mea, recunoscându-mi în urechi cerceii pe care ştia că M mi-i cumpărase în timp ce eu eram pe vas, mi-a zis:
– Oh, ce drăguţi sunt cerceii. Sunt cei pe care i-a luat M?
– Da, ăştia sunt.
– Sunt faini, ţi se potrivesc.
– Mulţam! Da, i-a nimerit bine.

Nu ştiu dacă fix aşa a decurs discuţia până în punctul ăsta, însă îmi amintesc exact cum a continuat.
– Mhm, dar inelul? Inelul de ce nu-l porţi? Nu ţi-a plăcut inelul?

Ştiţi momentele alea când e zarvă mare în jur, apoi cineva zice ceva şi se face linişte de nu se mai aude nici musca? Linişte! Toţi ochii circulau de la mine, la M, la V, apoi iar la mine. Pentru o clipă am fost confuză, însă uşoara panică din privirile tuturor mi-a indicat clar că M îmi luase un inel (the ring!), că surorile ştiau de el, dar că eu încă nu-l primisem. M aştepta doar momentul potrivit.

M-am uitat la el. Avea ochii mari, iar o cută i se adâncea pe frunte uşor dar sigur. L-am văzut cum inspira adânc şi i se încleşta maxilarul. M-a pufnit imediat râsul. Tocmai fusesem “cerută de nevastă” de soră-sa, cu toată familia de faţă şi mie-mi venea să râd în hohote. Un fel de Stan şi Bran.

V a spart tăcerea, uşor amuzată şi ea:
– Ce e? Am făcut o gafă, aşa-i? Aoleu, nu ştiai de inel?
L-am auzit pe M în spatele meu, răspunzând printre dinţi:
– Nu, nu ştia.

Scena asta a rămas celebră în familie ca fiind momentul în care V m-a cerut în căsătorie. For the record, să ştiţi c-am zis da. 🙂
La voi cum a fost?

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Găletuşa cea urâtă

b (17)

– Mama, s-a iupt găietuşa.
– Care găletuşă s-a rupt?
– Găietuşa cu castei.
– Oh, aia cu castel? Din cauza asta nu te-ai mai jucat tu în lada de nisip?
– Da.
– Păi no, nu-i bai. Îți luăm altă găleată.
– Tot una cu castei?
– Dacă vrei cu castel, fix cu castel luăm.
– Viau una cu fetițe.
– Pfff, căutăm, dar nu-i sigur că găsim.
– Bine. Să căutăm mama, să nu fie ca găietuşa ta. A ta e uiâtă.
– Eu n-am găletuşă, Irisule.
– Ba daaaaaa, ai.
– Ce găletuşă am eu?
– Aia ioşie.
– Mmm, nu ştiu despre care găletuşă vorbeşti.
– Găietuşa ta ioşie. Aia uiâta. Cu mop. Aia e a ta.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook