Să râdem cu Iris VII


Am mai adunat niscaiva perle marca Iris, așa că le las aici, poate aveați nevoie să zâmbiți astazi 🙂

🙂 – Mama, ești ca o floricică.
– Mulțumesc, Irisule, doar că în perioada asta sunt mai degrabă ca un bulb.
– Bine mama, ești ca o bulbă.

🙂 – Mama, sunt poetiță.
– Ce e aia?
– O fetiță care scrie poezii.
– Aaaa, serios?
– Da, vrei să-ți scriu și ție una?
– Sigur că vreau, nu mi-a mai scris nimeni o poezie din adolescență.
– Au fost odata ca niciodată niște steluțe care străluceau noaptea și erau așa foarte frumoase încât oamenii tare se mirau. Erau veseli din toata inima. Și stelele erau din ochii tăi pentru că erau foarte strălucitoare. Sfârșit.

🙂 – Mama, sunt frumoși cerceii tăi.
– Mulțumesc!
– Ești foarte drăguță cu cercei.
– Oh, mulțumesc, puiule.
– Mama?
– Da?
– Maimuțica cu cercei, joacă noaptea pân’ la trei, pe la trei și jumătate i s-au rupt chiloții în spate.

🙂 Suntem blocați în trafic, în Valea Prahovei. Iris ne lămurește:
– Noi suntem în fața mașinii din spatele nostru și mașina din spate e în spatele nostru.

🙂 – Mama, când ești cocoșat, înseamnă că ți s-a umflat cocoșul?

🙂 – Mama?
– Iris, pentru ultima oară îți spun. Am stins lumina, ne-am băgat în pat, gata, nu mai vorbim, nu mai povestim. Doar dacă e vreo urgență.
– Mama?
– Iris, e urgență ce vrei să-mi spui?
– Nu.
– Atunci șșșș.
– Abia aștept să se facă mâine.
-……
– Abia aștept, ca să putem vorbi.
-……..
– Mie nu-mi place să tac.
-……..
– Mama, ai făcut pârț?
– Nu, n-am făcut pârț.
– Nu ziceai tu că nu mai vorbim până mâine?

🙂 – Mama, mai spune-mi încă o dată.
– Doamna și vagabondul.
– Da, doamna și vaba… cum?
– Doamna și vagabondul.
– Vabagongu.
– Vagabondul.
– Doamna și vabagondu.
– Ascultă cu atenție: va-ga-bon-dul.
– Bagabondu?
– Da, Irisule, exact așa.

🙂 Discuții la cină:
– Mama, mai vreau carne.
– În regulă, îți mai pun, dar mănâncă-ți și mazărea.
– De ce, ce face mazărea dacă n-o mănânc?
M intervine și lămurește copilul:
– Fuge în Madagascar, asta face mazărea.

🙂 – Mama, cum e să ai frate?
– Eu știu doar cum e să ai soră, dar bănuiesc că e cam același lucru. E foarte, foarte fain!
– Ba eu nu cred.
– Păi ia gândește-te puțin, Irisule. Voi doi veți fi singurele persoane din lume care au fost în burta mea. Singurele care au crescut acolo, în corpul meu. Ăsta e un lucru foarte special.
– Ba nu. În burta ta e și mămăliga cu brânză de la prânz. Și ce altceva ai mai mâncat tu până acum. Asta nu-i deloc special.

🙂 Azi am avut morfologia fetală de trimestrul doi. Am adus de la doctor o poză cu fața lui Zmeurică, pe care abia am așteptat să i-o arăt lui Iris.
– Ei bine, ce zici? Cum e?
– Mmmm.
– Uite, aici e nasul, puțin în vânt, aici ochișorii, care încă sunt închiși, aici buzele, și uite, își ține o mânuța lângă față. E frumos foc, așa-i?
– Mmmm.
– Ce-i baiul, Irisule?
– Arată ca o maimuțică, nu e prea drăguț.
Acu’ vă întreb, să-i spun oare că seamănă fix cu ea?

🙂 – Mama, Moșu a venit la toți copiii?
– Sunt sigură că da.
– Și la ăia care n-au fost cuminți?
– Păi Moșu știe că voi nu puteți fi cuminți tot timpul. Nici nu vă cere asta.
– La tine a venit?
– Nu, că eu nu-s copil. Dar am primit cadou o carte de la tata. Și tata a primit altă carte de la mine.
– Aaa, vouă vă cere Moșu să fiți cuminți măcar puțin și voi nu reușiți deloc?

🙂 – Eu în locul tău aș încerca să adorm mai repede. Moș Nicolae deja se uită, cu câteva zile înainte, să vadă care copil adoarme rapid. Ca să știe unde nu e nevoie să aștepte pe la uși, când aduce cadourile. N-are nici el tot timpul din lume, trebuie să ajungă la foarte mulți copii într-o singură noapte.
– Adică acum Moș Nicolae se uită? Acum?
– Zău că da. Așa că, în locul tău, în două minute aș sforăi.
– Eu nu cred că se uită acum. Mama, tu n-ai văzut ce bătrân e Moșu? Păi moșii așa bătrâni deja dorm la ora asta.

🙂 – Mama, eu mereu vreau să locuiesc cu tine.
– Acum da, dar când o să fii mare, n-o să mai vrei.
– Ba mereu o să vreau cu tine.
– Poate o să mergi la facultate în alt oraș sau în altă țară, o să cunoști oameni interesanți, o să călătorești, o să dansezi, citești, o să vezi lucruri nemaipomenite, o să te îndrăgostești și probabil o să te căsătorești. O să fii independentă.
– Ba nu, când mă căsătoresc tot cu tine o să locuiesc. Și o să-l aduc și pe soțul meu, să locuim cu toții împreună.

🙂 – Mama, cât de mare o să-ți mai crească burta?
– La cum se prezintă lucrurile, cred că va crește destul de mare.
Râde cu capul dat pe spate și mă arată cu degetul.
– O să fii așa de grasă, că n-o să mai poți ieși pe poartă.

🙂 Azi nu m-am simțit prea bine și am stat întinsă în pat, mare parte din zi. Spre seară, Iris îngrijorată, mă întreabă cu seninătatea unui copil de patru ani:
– Mama, ești vie sau moartă?

🙂 – Mama, Moș Nicolae unde locuiește?
– La Polul Nord.
– Păi acolo locuiește Moș Crăciun.
– Nu doar el, și Moș Nicolae locuiește tot acolo.
– În aceeași casă amândoi?
– Nu, fiecare la casa lui.
– Eu nu cred.
– Ce anume?
– Că locuiesc amândoi acolo.
– Dar unde zici tu că locuiesc ei?
– Moș Crăciun la Polul Nord și Moș Nicolae la Eforie Nord.

🙂 – Mama, tu când o să fii bătrână, o să arăți la fel?
– Nu chiar. O să am mai multe riduri, pielea ceva mai moale, poate o să fiu mai cocoșată.
– Dar o să ai tot gura asta?
– Da, doar că mai ridată.
– Și tot ochii ăștia?
– Da, dar probabil o să am alți ochelari.
– Și tot părul ăsta?
– Da, dar probabil mult mai alb.
– Și vocea ta tot asta de acum o să fie?
– Exact.
– Ce bine, că așa ridată și albă, nu te-aș mai recunoaște fără vocea ta.

Dacă n-ați hohotit destul, aici găsiți:
Să râdem cu Iris
Să râdem cu Iris II
Să râdem cu Iris III
Să râdem cu Iris IV
Sa radem cu Iris V
Sa radem cu iris VI
“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

98 Shares

Sărbători virusate


Am încheiat și început anul cu o viroză înfiorătoare. Hai mă, ce poate fi atât de înfiorător la o viroză, ai putea să mă întrebi? Iar eu ți-aș răspunde că o viroză ce durează trei săptămâni, care vine cu tuse lătrătoare și muci în toate culorile curcubeului, nopți cu treziri la fiecare jumătate de oră, cu copil morocănos și suferind, cu un toping de gravidă care ar avea nevoie de odihnă și care n-are voie să ia medicamente, formează un scenariu destul de înfiorător.

Ciudat la viroza asta a fost faptul că simptomele nu se ameliorau pe măsură ce zilele treceau, iar în timpul nopții ajungeau la proporții dramatice. Niciodată n-am avut nici eu și nici Iris atâtea tone de muci, iar vocile noastre ajunseseră să se întreacă în cele mai lungi și epuizante accese de tuse. Medicul ne-a zis că e doar o viroză și că plămânii lui Iris sunt ok (asta era teama mea majoră, câțiva copii din grupa ei fiind diagnosticați cu pneumonie) că avem nevoie de lichide, vitamina C și multă răbdare.

Așa că am plecat spre bunici, la Ciuc, deși am behăit amândouă tot drumul și ne-am întrecut în suflat nasurile. Nopțile care au urmat au fost pline de treziri, de plânsete și jelanii teribile, de înecat cu muci și tuse care nu ne-au lăsat să închidem ochii mai deloc. Așa că dimineața de Crăciun ne-a prins iar la medic, îngrijorați că poate totuși, copilul nostru făcuse pneumonie.

Medicul n-a fost foarte încântat de vizita noastră, probabil că nu-i foarte fain să fii de gardă în așa zi specială, așa că ne-a apostrofat că nu ne-am educat copila să colaboreze la consultul medical, că prea urlă și nu stă locului, apoi a făcut o glumiță despre cum mă compătimește că mai sunt și cu burta la gură în condițiile date.

Am înghițit în sec și mi-am activat imediat partea din creier capabilă să ignore așa mârlănie, apoi am încercat să o liniștesc pe Iris, care oricum nu e fan vizită la medic și care după aproape două săptămâni de nopți nedormite nu era în cea mai bună pasă. Totul în timp ce tușea până se îneca, iar doctorul îi asculta plămânii, aruncându-mi priviri pline de reproș.

Oricum, asta a fost toată consultația, medicul nu i s-a uitat în gât, n-a pipăit ganglioni, n-a întrebat de starea ei generală, însă a fost foarte generos cu rețeta de antibiotic când a auzit că Iris are muci verzi. Am plecat de acolo cu un nod în gât, ușor umilită și frustrată de purtarea medicului, de modul în care interactionase cu noi, însă mulțumită că viroza încă era doar o viroză și nu evoluase către altceva mai serios.

Îmi asum că nu i-am administrat lui Iris antibioticul prescris, mai ales că mucii verzi sunt prezenți la fiecare răceală de-a ei mai seriosă.

Cam așa au arătat sărbătorile noastre anul acesta, însă alegem să vedem partea plină a paharului. Acum, după trei săptămâni de dans cu viroza asta, începem să ne simțim ceva mai bine. Și am apucat să petrecem trei zile cu bunicii și verișoarele, am avut parte de ninsoare si zapadă , iar eu m-am îndopat cu sarmalele făcute de mama. 🙂

Iar vouă va urăm un an nou sănătos în primul rând și în rest să fie exact așa cum vi-l doriți!

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

96 Shares

Îngrijorare

– Mama, sunt puțin cam îngrijorată.
– De ce, puiule?
– Pentru că tata e foarte bolnav.
– Irisule, tata e răcit, nu foarte bolnav.
– Ba da.
– Ai dreptate, tara arată cam rău. Nici mie nu-mi place să-l văd așa. Dar îți promit că nu are nimic grav. E doar răcit și o să se facă bine în curând.
– Da? Sigur?
– Cum să nu, gâzule! Păi n-ai văzut că i-am dus ceai călduț și medicamente?
– Ai tu grijă de el, mama?
– Da, exact cum am grijă și de tine când te îmbolnăvești.
– Atunci cred că se face bine în curând.
– Păi vezi?
– Și când te îmbolnăvești tu, o să am eu grijă de tine. Tu de mine și de tata, eu de tine și tata de noi.

Așa ca aia e, gata, suntem acoperiți!
“Dosar de Mama” e si pe Facebook

64 Shares

Ce-ați citit pe blog în 2018 și alte chestii


A venit și momentul ăla din an când aruncăm priviri peste umăr să facem bilanțul și privim către viitor, cu rezoluții noi în buzunar. Mie personal nu-mi place momentul ăsta și nu mai cred în el deloc. Pentru că 1 ianuarie nu e un nou început, ci doar iluzia unuia. Poate să fie un moment în care îmi propun diverse: să fac mai multă mișcare, să fiu mai răbdătoare, să învăț o limbă străină, să citesc mai mult, etc. Pot să mă amăgesc cu astea, așa cum am făcut-o ani de zile. Rezoluții peste rezoluții, însă să fim serioși, multe dintre ele nu ajung să fie niciodată îndeplinite, iar frustrarea cauzată de neîmplinirea lor devine aproape palpabilă.

Sau pot alege să sar peste toate astea și să privesc lucrurile din altă perspectiva. Nu-mi mai setez scopuri de atins la început de an. Nu de teamă că nu le-aș putea împlini, ci pentru că am învățat să fiu mai indulgentă cu mine. Pentru că am nevoie să fiu înțelegătoare cu propria-mi persoană. Am priceput în sfârșit că fiecare dimineață nouă e un început, că nu e necesar să aștept nici săptămâna sau luna, nici anul nou.

Am învățat că doar eu sunt responsabilă pentru starea mea de bine, că nimeni altcineva nu are datoria asta față de mine. Nici bărbatul, nici copilul, nici părinții mei, nici ceilalți oameni care există în viața mea. Nimeni nu e răspunzător pentru fericirea mea. Nu trebuie și nici nu e corect să fie. Doar în mine stă puterea asta.

Anul care trece am scris cât am putut, iar blogul a câștigat cititori noi. Vă mulțumesc și va sunt recunoscătoare că îmi călcați pragul. Iar dacă sunteți curioși să aflați care au fost cele mai citite articole, aruncați aici o privire:

1. Vă mulțumesc, doamnelor educatoare!
2. Scrisoare pentru sora mea
3. Iar ești gravidă? Ești sigură că vrei să treci prin asta din nou?
4. Mi-e dor de tine bebeluş
5. “Unde-a disparut Pișpirel” sau despre cum se fac copiii
6. Leac natural pentru tuse încercat de Iris
7. Apreciaţi-i pe cei ce vă ajută să vă creșteți copiii
8. Dragă mămică de la serbare
9. Te văd
10. Ce aș fi vrut să-mi spună cineva înainte să nasc

Mă uit peste topul asta și mă bucur să găsesc în el și articole mai vechi, scrise înainte de 2018. Pentru mine asta înseamnă că răsfoiți blogul, iar asta mă îndulcește foarte tare.

Vă mulțumesc pentru tot ce-mi dați și vă aștept pe-aici și-n anul următor!
Much love! <3

“Dosar de Mama” e si pe Facebook




127 Shares

Dragă mămică de la serbare

Te-am văzut. Erai cea mai  încordată și stresată mamă de acolo. Copilul tău nu voia să facă nimic. Nici să intre în sală, nici să stea cu colegii, nici să recite poezia, ba nu te lăsa nici măcar să-l iei în brațe.

Iar tu,  cred că aveai nevoie și tu de una. De o îmbrățișare. Una care să te liniștească. De niște brațe care să se închidă în jurul tău și care să te facă să te simți în siguranță. De un umăr pe care să-ți sprijini fruntea. De cineva care să-ți spună că e în regulă. Că ți se pare, nu se uită nimeni urât nici la tine și nici la copilul tău. Că el nu face nimic ieșit din comun. Nici țipetele, nici tăvălitul pe jos, nici refuzurile repetate de a colabora, nu sunt ieșite din comun. Pun pariu că toate astea le face și acasă uneori.

Însă acum, sunteți aici, în văzul tuturor, iar tu te simți depășită. Și poate trădată de propriul copil. Căruia i-ai explicat de sute de ori cum va fi la serbare. Cu care ai repetat poezia de nșpe ori și ești sigură că a memorat-o. Dar uite că acum parcă îți face în ciudă. Și toată lumea se uită la voi, la tine mai ales. Sigur șușotesc și își spun că nu ești în stare să-ți controlezi propriul copil. Poate chiar au dreptate, la naiba. Uite alții ce frumos stau pe scaune, uite-i cum recită și râd. Numai al tău nu vrea. Sigur faci tu ceva greșit, sigur nu ești o mamă la fel de bună ca celelalte.

Te văd. Și dacă aș fi mai curajoasă, m-aș duce și ți-aș da îmbrățișarea aia. Te-aș duce la o cafea și ți-aș cumpăra o prăjitură cu frișcă. Apoi ți-aș vorbi. Ți-aș spune că n-ați făcut nimic greșit, nici tu și nici copilul tău. Uită-te la el, privește-l cât e de speriat. E prima lui serbare. L-ai îmbrăcat altfel decât de obicei, să nu crezi că el nu a observat. În clasă nu sunt doar colegii și educatoarea, ci încă o grămadă de necunoscuți.

Nu înțelege de ce insiști să se așeze lângă ceilalți copii, el vrea să stea doar lângă tine, unde se simte în siguranță. Dar tu deja te-ai supărat și îi vorbești printre dinți, așa că singura lui plasă de siguranță s-a rupt. Vede că ți-ai pierdut răbdarea și acum îngrijorarea lui s-a dublat. Ar vrea să-i accepți spaima, să înțelegi că nu vrea decât să-l mângâi, să-i primești toată furia fără să i-o respingi. Dar nu știe cum să-ți spună toate astea, pentru că e mic. Așa că țipă și se tăvălește pe jos, în timp ce pe tine te trec toate sudorile.

Dragă mămică, nici o serbare nu merită ca al tău copil să se simtă așa. Crede-mă când îți spun că nimeni nu te judecă. Toate mamele au fost în locul tău, măcar o dată. Ești stresată și uiți ce e important acum. Copilul este. Nu serbarea, nu Moș Crăciun, nu educatoarea sau ceilalți părinți. Pentru tine, cea mai importantă persoană de acolo e copilul tău. Ia-l în brațe și dă-i voie să nu-i placă serbarea. Dă-i voie să nu participe, dă-i voie să nu recite poezia, să nu cânte cântecelul, dacă el nu vrea.

Toate astea ți le-aș spune. Căci nu doar copilul tău are nevoie de înțelegere, ci și tu. Iar eu te văd, și te înțeleg.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook
Sursa foto: Pixabay


740 Shares