Am profitat că bunicii sunt încă aici, l-am lăsat pe Carol cu ei și noi doi ne-am dus s-o luăm pe Iris de la judo. Când ne-a văzut acolo împreună, prima dată a întrebat unde e frate-său.
– A rămas acasă cu bunicii, i-am zis.

Îi sclipeau ochii când a concluzionat:
– Atunci suntem doar noi trei, așa cum eram înainte să se nască el.

Am urcat în mașină și ea a cerut să ne plimbăm.
– Să nu mergem încă acasă. Să mai dăm o tură numai noi, că îmi era dor să fiu doar eu cu voi.

Așa că ne-am învârtit pe străduțe, noi în față, ea în spate, turuind despre sensei și ponei, despre petrecerea ei, repetând însă din când în când:
– Ce dor mi-a fost să fim doar noi trei.

Iar eu am strâns din dinți pentru că și mie mi-e greu să nu pot fi doar a ei, măcar uneori, să am timp doar pentru ea, să-i pot da mai mult decât pot acum. E greu când ești primul copil, e complicat să îți împarți părinții și să accepți că nu mai sunt doar ai tăi.

Dar câteodată o plimbare scurtă doar cu mama și tata, poate restabili echilibrul, măcar pentru o perioadă. Poate umple rezervoarele tuturor.

Iar când am ajuns acasă, mulțumită că ne-a avut doar pentru ea, că am mers împreună să o luăm de la antrenament, a coborât din mașină și a întrebat:
– Unde e Carol?

Dosar de Mamă e și pe Facebook