Aseară, chiar înainte să adoarmă copiii, s-a pus pe ploaie. Domoală la început, apoi a turnat o vreme scurtă, cu fulgere și tunete. Am lăsat geamul deschis pentru că era cald și plăcut, în plus, mirosea a ploaie și apa curgând prin burlane îmi gâdila auzul. Apoi deodată a fulgerat și imediat a bubuit un tunet năpraznic, din felul celor care zguduie casa până la temelie.

Am tresărit pentru că nu mă așteptasem la duduitul acela puternic și imediat am privit la copii, intuind că se vor trezi, sau chiar vor începe să plângă, speriați de zgomot, căci nu au defel somnul adânc. Însă nici un degețel n-a tresărit, nici un suspin n-a fost glăsuit, nici măcar un fir de păr nu li s-a clintit de pe capete. Dormeau duși. Și n-a fost nevoie să mă întreb prea mult de ce. E simplu, copiii mei se simt în siguranță. Iar eu nu-mi doresc decât ca ei să se simtă așa de-a lungul întregii lor copilării.

Dosar de Mamă e și pe Facebook