Moțăială

Carol își doarme somnul de prânz. În cameră suntem doar noi două, eu cu Iris. Am uitat să-mi pun șosete și mi-e frig la picioare, dar nu vreau să intru în camera în care doarme cel mic, de frică să nu-l trezesc.

– Ia păturica mea, zice Iris. E pufoasă și dacă ți-o pui pe picioare n-o să-ți mai fie frig.

Așa că fac ce zice, mă așez pe canapea și-mi învelesc picioarele cu unicornul de pe pătură. Are dreptate, copila, e pufoasă și imediat mă simt mai bine. Ea se pune pe covor, se înconjoară de piese și personaje  lego, apoi îmi cere:
– Ai putea să-mi citești mai departe, te rog?

Sigur că pot, ba chiar îmi place. E unul dintre puținele ritualuri care s-au mai păstrat de când era bebeluș. Iau cartea cu coperți albastre și citesc. Iris ascultă în liniște, în timp ce schimbă între ele mâini, corpuri și coafuri din lego. Ridic uneori ochii din carte și o privesc. E mare și totuși, încă atât de mică. Îi citesc despre Beverly, Raymie și Louisiana, încercând să cuprind conținutul cărții cu mintea unui copil de șapte ani.

Citesc și îmi dau seama că poveștile cu prințese și animăluțe au rămas în urmă, că le-am înlocuit cu cărți mai complexe, că timpul trece și copilul inevitabil crește.

– Mă opresc o clipă din citit, Irisule. Am obosit puțin.
– Vrei să dormi?
– Nu, doar o să mă întind puțin aici.
– Să moțăi și tu, așa, ca o băbuță?
– Cam așa, da.

Mi se închid ochii, ce bine e să stau întinsă. Simt cum se apropie și întinde pătura pe mine, mă învelește cu unicornul și apoi îmi aplică un pupic pe frunte. Zâmbesc amorțită. Încerc să nu adorm, dar sunt atât de obosită. Aud ca prin vis cum aranjează piesele de lego pe parchet, cum desface sticla cu apă și bea. Îmi trece prin cap că, uite, stă în liniște ca să pot eu moțăi, ce minune, am ajuns și în punctul ăsta.

– Mama, s-a trezit Carol.
Ciulesc urechile încercând să mă dezmeticesc. S-a trezit, da, mă strigă.

– Îl aduci pe Carol și apoi îmi mai citești?
– Îl aduc și îți citesc, da. Mulțumesc că m-ai învelit când dormeam.
– Cu plăcere, mama! Mi-a plăcut să am grijă de tine.

Dosar de Mamă e și pe Facebook

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.