Vă mulțumesc, doamnelor educatoare!

may29 (27)

Înainte
înceapă Iris grădinița, am avut emoții. Şi frici. Multe emoții și  multe frici. Mi-a fost teamă n-o se adapteze, o plângă foarte mult și o se îmbolnăvească des. Fusesem lipite una de cealaltă timp de trei ani, zi după zi, noapte după noapte. Nu fusesem separate  pentru mai mult de câteva ore, 
niciodată  atât de multe câte trebuia stea acum la grădiniță.

Și acum, deodată, urma o duc într-un loc nou și s-o las în grija unor necunoscute. Asta! Asta a fost cea mai mare îngrijorare a mea. Aveam tone de gânduri în cap, alimentate de știrile îngrozitoare de la tv, unde vedeam educatoare inumane, care răneau fizic și emoțional copiii unor mame ca mine și ca tine. perpeleam la gândul ăsta. durea stomacul de grijă.

Dacă nimerește vreo educatoare nebună, întrebam? Dacă își pierde careva răbdarea cu Iris și-o bruschează? Dacă or țipe la ea? Sau mai rău, dacă or s-o lovească și o -i spună lucruri nepotrivite? Dacă? Dacă?

Atunci când am aflat numele celor care urmau -i fie educatoare lui Iris, le-am căutat pe google și pe facebook, încercând aflu cât mai multe despre ele, apoi am tot pus întrebări în stânga și-n dreapta, mamelor care avuseseră copiii la aceeași grădiniță. transformasem într-un adevărat detectiv, iar M făcea deja mișto de mine din cauza asta. Va spun toate astea ca sa intelegeti cam cat de ingrijorata eram. 🙂

Acum îmi dau seama exageram și aveam probabil anxietate de separare incontrolabilă, însă atunci îngrijorarea mea era reală și apăsătoare.

Iris merge la o grădiniță de stat, fără fonfleuri, fără milioane de jucării și cursuri opționale. Însă nici măcar o clipă nu m-au interesat aspectele astea. Nici dacă mănâncă tot din farfurie nu interesează, nici dacă a dormit două ore sau nu. Tot ce mi-am dorit de la grădiniță a fost ca Iris  aibă șansa socializeze, se joace cât mai mult cu copii de vârsta ei, și găsească locul în grup, lege prietenii și aibă  noroc de educatoare drăguțe și empatice.

Acesta nu este un articol în care plâng. Nu, din contră, acesta este un articol în care vreau îmi exprim recunoștința Iris chiar a avut noroc de două educatoare drăguțe și empatice.

În învățământ nu se câștigă prea mult, știm cu toții asta. Condițiile lasă de dorit, iar ministerul nu asigură nici măcar rechizitele necesare. Responsabilitatea în schimb este enormă. La grădiniță vin mame care își lasă copiii în mâinile educatoarelor. Cu teamă și cu inima îndoită la început. Copiii plâng cu lacrimi limpezi ca roua de dimineață și se agață disperați de gâturile mamelor, în primele săptămâni sau chiar luni de zile.

Nu e ușor ți lași copilul, când  urlă cu fața contorsionată. Când strigă după tine cu un glas pe care nu l-ai mai auzit niciodată până atunci. Dar ești nevoită s-o faci și pleci de-acolo cu inima plină de remușcări și vină.

E greu pentru mame, e foarte greu și pentru copii. Dar sunt destul de sigură nu e deloc ușor nici pentru educatoare. Ele rămân acolo cu toți copiii care plâng. Câte douăzeci de copii, uneori chiar mai mulți. Îi iau în brațe și îi liniștesc pe toți. Sunt nevoite se adapteze la personalitatea fiecăruia, iar asta trebuie recunoașteți nu e lucru mic.

Am încercat de multe ori înțeleg cum e și pentru ele. Nu ușor, cu siguranță.

Dar eu cred au una din cele mai importante slujbe din lume. Sunt primii oameni pe mâna cărora ne dăm copiii. Educatoarele sunt persoanele către care copiii fac transferul afecțiunii lor, atunci când noi nu suntem acolo. Ele au în mâini șansade a educa, a se juca și a iubi generații întregi de copii. Unii veseli, alții isteți, unii frumoși, alții morocănoși, unii pupăcioși, alții mofturosi, zeci și sute de copii diferiți.

Iar eu vreau le mulțumesc! Pentru au dat dovadă de răbdare și prin felul în care au ales se poarte cu Iris și deopotrivă cu ceilalți copii, mi-au calmat anxietatea și mi-au redat încrederea, poate în sistemul românesc nu e chiar totul pierdut. încă mai sunt educatoare care nu uită lucrează cu oameni, chiar dacă-s doar în miniatură, ei merită fie tratați cu exact același respect pe care-l oferim și celor mari.

mulțumesc, doamnelor,  ați luat-o în brațe pe Iris de fiecare dată când a plâns la plecarea mea!
mulțumesc v-ați așezat la nivelul ei, când a fost nevoie -i explicați ceva!
mulțumesc ne ajutați pe noi părinții ne creștem copiii!
mulțumesc v-ați jucat cu Iris și i-ați citit povești!
mulțumesc nu ați certat-o când a făcut pipi pe ea, ci ați ales reacționați  cu naturalețe!
mulțumesc pentru zilele în care găsesc așezate pe covor lângă copii, pierduți cu toții în jocuri sau cântecele!
mulțumesc va pasă de ei, chiar și atunci când lor nu le pasă deloc!
mulțumesc nu țipați!
mulțumesc i-ați ajutat și îndrumat pe copii atunci când au avut conflicte!
mulțumesc i-ați lăsat pe ei țipe și chiuie, deși îmi imaginez câte aspirine ați luat de-a lungul vremii!
mulțumesc îi pupați!
mulțumesc în gând de fiecare dacă când Iris spune acasă : “doamnele mele sunt foarte drăguțe“!
mulțumesc ați depus efortul de a-mi cunoaște copilul!

mulțumesc pentru fiecare mângâiere și zâmbet adresate copilei mele!

Primul an de grădiniță e aproape de final, grupa mică aproape s-a dus, dar dumneavoastră veți rămâne primele ei educatoare. Va mulțumim pentru  anul ăsta frumos în care și noi am învățat lucruri noi despre copilul nostru. Va mulțumim pentru ați pus suflet în fiecare zi!

Iar pe voi, dragile mele cititoare, îndemn va uitați cu drag la oamenii buni din viața copiilor voștri, fie ei educatori, învățători sau profesori și mulțumiți-le fără rușine. Oamenii buni merită știe sunt apreciați. sunt văzuți. Atâta timp cât încă mai sunt oameni buni în învățământ, spuneți-le și voi împreună cu mine: Mulțumesc!

Dosar de Mamă e și pe Facebook

6K Shares

Leave a Reply