Faptul că bunica ei este bolnavă, i-a adus lui Iris o sumedenie de grji și temeri noi, cu care nu s-a mai întâlnit până acum. Din păcate nu există cale să o protejăm de ele și personal cred că nici nu trebuie să-i ascundem realitatea.

Oamenii se îmbolnăvesc, corpurile îmbătrânesc, lucrurile sunt în permanentă schimbare din punctul ăsta de vedere și în același timp, toate  fac parte din viață. Noi, adulții, înțelegem aspectele astea, deși nici nouă nu ne e  deloc ușor să le acceptăm, însă  copiilor îmi imaginez că le e teribil de greu să le priceapă.

Când Iris m-a întrebat de ce bunica e bolnavă, i-am prezentat lucrurile exact așa cum sunt. Fără înflorituri sau povești cu miracole și zâne. Nu i-am putut face o promisiune pe care știu că nu i-aș putea-o mai apoi livra. I-am explicat că uneori nu stă în puterea noastră să schimbăm lucrurile, oricât de tare ne-am dori să facem asta, dar că putem ajuta persoana aflată în suferință, cu multă iubire.

A primit toate explicațiile cu naturalețe și apoi o vreme n-a mai vorbit despre asta. După ce a cugetat, mi-a pus întrebări, unele dintre ele neașteptate:
“- Acum o să se îmbolnăvească și ceilalți bunici?”
“- O să vă îmbolnăviți și voi?”
“- O să vă faceți îngeri?”
“- Și eu o să mă fac înger?”
“- Pe bunica o doare?”
“- De ce nu mai zâmbește bunica?”

La toate i-am răspuns, de data asta însă cu noduri în gât. Pentru că eu știu că suntem cu toții în voia sorții, nu știm ce ni se poate întâmplă azi sau mâine. Am asigurat-o totuși, că eu și M nu ne vom îmbolnăvi, că nu ne facem îngeri în curând și că o să fim întotdeauna lângă ea, i-am promis că niciodată n-o să fie singură. Și intenționez ca asta  să fie o promisiune pe care să   i-o livrez.

Părea că grijile ei s-au domolit puțin momentan, însă zilele trecute, când M a plecat să se plimbe cu motocicleta, Iris i-a dat un ursuleț de pluș pe care să-l ia cu el:
– Ce să fac cu ăsta? a întrebat-o M
– Ți-l dau, ca să mi-l aduci înapoi când te întorci.

N-a știut mititica să explice mai bine de atât, dar noi am înțeles foarte bine ce voia să spună. Și iar ne-a surprins cu puterea ei de a înțelege lucrurile, cu drăgălășenia și inocența ei, cu frumusețea sufletului ei de copil.
Iar M, a plecat la plimbare cu vântul în plete și ursulețul de pluș în buzunar. S-au întors mai târziu, chiar înainte să adormă Iris. Amândoi, și el, dar și ursulețul.

“Dosar de Mama” e și pe Facebook