Am fost să-i vedem pe bunici în weekend. Bunica ne aștepta în drum, la poartă, iar bunicul, el mai învârtea încă puțin în supa de cocoș cu găluște, pe care tocmai o făcuse.

De fiecare dată când mergem în vizită, bunicul pregătește supa asta. Nimeni n-o face ca el. Cu bănuți galbeni de grăsime, rondele de morcovi, cuburi de ardei din grădina lui și cu găluște despre care mereu ne întreabă dacă-s suficient de moi. Nu-s mereu pufoase, uneori îi ies tari ca bolovanii, dar zeama aia fiebinte în care sufli ca să nu-ți ardă buzele, zeama aia e mai bună decât cel mai dulce nectar din lume.

Bunicul face mereu o oală mare din supa asta de care vă zic. Să mănânce bine copiii, să simtă că au fost acasă, dar mai ales ca să–și vadă nepoata mâncând. Și-apoi la plecare, după ce avem deja burțile pline, ne pune supa rămasă la pachet. Așa se face că ieri, la prânz, i-am încălzit un castron lui Iris.

– Hai la masă, Irisule!
– Ce mănânc?
– Supă.
– Nu vleau supă.
– Oh, vrei să zici că–mi rămâne mie toată?
– Da. Eu nu mănânc.
– Hmm, sigur nu vrei supa asta plină de dragoste și magie?
Se apropie de castron și se uită curioasă în el.
– Unde ale magie?
– Păi nu se vede. Magia e în gust.
– Și dlagostea unde e?
– Tot în gust. Ca să simți magia, trebuie să guști supa. Iar ca să simți dragostea, trebuie să-i auzi povestea.
– Ce poveste?
– Povestea supei.
– Supa asta ale o poveste?
– Ei, asta-i bună. Sigur că are. Vrei s-o auzi?
– Da.

Se așează și se uită suspicioasă la castron. Ține lingura în pumn, dar încă nu mănâncă. Așteaptă povestea promisă.

– Se face că in dimineața cu pricina, bunicul s-a trezit devreme tare. Afară încă era întuneric când s-a ridicat el din pat. Și-a sprijinit picioarele pe podea și a stat o vreme acolo, până nu l-au mai durut prea tare. Poate s-a uitat puțin și la bunica, pentru că ea încă mai dormea. S-a îmbrăcat bunicul, și-a pus haina aia mai groasă, și-a îndesat căciula bine pe urechi și a ieșit din casă, în răcoarea dimineții. A stat așa bunicul, puțin în ușă și a ascultat liniștea. Apoi cu pași mărunței, s-a dus la cotețul găinilor și le-a dat drumul în grădină. Le-a aruncat boabe de porumb și le-a strigat așa cum face el de obicei: “tiri, tiri, tiri, tiri“, apoi s-a dus la cățelușă și s-a jucat puțin cu ea.

A pus bunicul la fiert carnea într-o oală mare, foarte mare, de parcă ar fi pregătit mâncare pentru o familie de uriași. Apoi, încetișor, ținându–se bine de balustradă, a coborât bunicul în beci. A căutat printre borcane și sticle, până a găsit acolo niște morcovi, ceapă și cartofi. A dus bunicul legumele la bucătărie și le-a spălat cu apă rece. Era așa de rece apa, că bunicul a suflat apoi în palme să și le încălzească. Apoi a curățat și tăiat bunicul cartofii, ceapa și morcovii, pe care trebuie să știi, le-a crescut el în grădina lui. Și a zâmbit bunicul. A zâmbit lung, știind că în scurtă vreme o să te vadă. Că o să alergi prin curtea lui, că o s-o umpli de  gălăgie. A zâmbit bunicul, Iris, în timp ce toca legumele pentru supă. Iar zâmbetul lui era plin de dragoste. Toată dragostea lui pentru tine a învârtit-o acolo în oala cu supă, puiule. Împreună cu carnea și legumele.

S-a dus apoi iar în coteț, bunicul. Și a căutat acolo ouă proaspete, făcute de doamnele găini. Poate chiar de găina aia maro cu gâtul gol, de care te–ai speriat tu. Apoi a amestecat bunicul ouăle cu grișul, sperând că de data asta or să-i iasă moi și pufoase galuștele. S-a gândit bunicul cum o să te țină în brațe și cum o să–și plimbe privirea de la tine, la băiatul lui, de la nepoată la fiu. Știu sigur că amesteca bunicul în supă și avea ochii umezi. Dacă guști puțină supă și închizi ochii, puiule, o să simți toată dragostea pe care bunicul a pus-o în supă. Asta e magia. Asta e darul lui pentru noi, gâzule.

Castronul lui Iris e aproape gol. Are ochii mari și știu că a ascultat fiecare  cuvânt. I-am spus că e o poveste, însă nu e doar atât. Nu e una de adormit copii. E o poveste cât se poate de adevărată.
Las asta aici pentru tine, Irisule. Ca să nu uiți, ca să știi mereu că bunicii  tai te iubesc.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook