De ce să-ți vezi de ale tale când un copil face tantrum în public

a (69)

Când ai copil mic, și de fapt nici nu-i musai fie tare mic, se întâmplă ca odorul aibă crize de plâns în public. se supere pe te miri ce, -i iarba prea verde, geaca n-are destule buline, de ce nu plouă, nu-l lași bea apă din băltoacă, diverse. Mofturi, zic unii. Modalitate de descărcare, zic alții.

Orice am crede ca părinți în situațiile astea, când copilul urlă și nu ne mai putem  înțelege cu el, fiecare avem metodele noastre de a face față. Unii îl luăm în brațe și-l lăsăm ne urle în ureche până îi trece, alții așteptăm se domolească furtuna fără intervenim prea mult, sau încercăm -l potolim cu argumente. Indiferent ce alegem facem, cred ne putem pune de acord atunci când toată treaba asta se întâmplă în văzul tuturor, e cam neplăcut.

Ăla micu urlă și se zbate, poate chiar se trântește pe jos, oamenii trec pe lângă noi și se holbează, poate-și fac și vreo cruce sau două, de mirare un copil se poate manifesta așaînsă până la urmă, apa trece, pietrele rămân. Eu pot ignora cu destulă nesimțire persoanele care se benoclează la noi atunci când Iris face tantrum în public.

Nu-mi place deloc, însă e fiicămea, încă are doar trei ani și accept situațiile astea se pot întâmpla când mi-e lumea mai dragă. Însă nu fac față bine deloc atunci când un trecător consideră e nevoie intervinădacă al meu copil are o criză de furie în public. N-o înțeleg niciodată de ce ar simți un necunoscut  e oportun se bage în seamă, fix într-un moment atât de tensionat și nepotrivit.

Cum ar putea cineva și imagineze spunându-i un copil cele de mai jos, o ajute în vreun fel?
Vai, ce urâtă ești când plângi.
“O vină cățelul ți mănânce nasul dacă nu te oprești.
“Ce fată mare și plânge, vaaaai!”
“Ei, dar potoleștete, doar nu ești bebeluș.
“Uite, îți tanti o bombonică dacă nu mai plângi.
Rușine mare ca o fetiță frumoasă plângă așa.
“Haide, opreștete o faci pe mami de râs.

zicem vezi un copil care se tăvălește pe jos și urlă în mijlocul orașului. zicem maicăsa e acolo și îi vorbește, sau îl ține în brațe, sau pur și simplu stă lângă el. Cam cum crezi se simt cei doi atunci? Îți zic eu. Copilul e furios și nu știe cum și controleze sentimentul ăsta copleșitor, iar mama se simte neputincioasă. Amândoi însă știu o treacă. Mama știe ce are de făcut, probabil nu e prima, sau ultima dată când se întâmplă. Nu e nevoie te duci -i ajuți, îți garantez nici mama și nici copilul nu au nevoie de tine. Nu trebuie ți dai cu părerea sau te holbezi ca la urs. Mai bine uită-te fain frumos în față și vezi-ți de drumul tău.

“Dosar de Mama” e și pe Facebook

Leave a Reply