Aseară s-a trezit cu nasul înfundat şi supărată nevoie mare, s-a pus pe smiorcăit. I-am purtat cele cincisprezece kilograme prin cameră până am simțit că-mi amorțesc brațele şi spatele. E mare şi grea de-acum, picioarele i se bălăngăneau pe lângă coapsele mele, iar capul şi-l odihnea pe umărul meu drept.

– Ține gura deschisă ca să respiri mai ușor, îi spuneam.
– Nuuu poooot, se tânguia.

In cele din urmă, am pus-o în pat și m-am întins lângă ea.
– Mama, pune oblazu tău pe al meu, mi-a zis.
Am făcut cum mi-a cerut, obrazul meu s-a odihnit pe al ei şi am remarcat că e uşor caldă. Nasul i se înfundase din nou şi nu putea să respire.
– Haide Irisule, ține gurița deschisă.
– Nu pleca, mama.
– Nu mă duc nicăieri, măi gâzule.

Stăteam aşa, întinse şi lipite una de cealaltă, obrazul meu pe ei, iar degetele mele îi mângâiau ușor brațul, cu mișcări leneșe. Simțeam cum corpul i se relaxa, dar tot refuza să țină gura deschisă ca să respire mai ușor. Așa că am început să-i vorbesc șoptit la ureche, ca atunci când era bebeluș, în speranța că va deschide gura după ce se va destinde.

– Fetița mea frumoasă. Iubita mea piersicuță. Ești cea mai minunată fetiță din lume, mama te iubește până la stele și înapoi. Închide ochișorii și dormi, puiule. Dormi pe nori pufoși ca vata de zahăr că să visezi zâne și spiriduși. Mama o să stea lângă tine atât cât o să ai nevoie de ea. Ești doar puțin răcită, o să treacă și asta, puiule. Haide, închide ochișorii și alunecă spre lumea viselor.

S-a foit puțin, apoi s-a ridicat în capul oaselor și privindu–mă fix în ochi, mi-a zis:
– Mama, taci odată!

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook