Cătălina

jul2 (160)

În parc, Iris, cocoţată pe o chestie mare de lemn, se uită cu atenţie la o fetiţă mai mare, care se află jos, pe un leagăn rotund.
– Mama, de ţe e fetiţa veseiă?
– Nu ştiu dacă e veselă, Irisule. Şi nici de ce. Mai bine o întrebi pe ea.
Se uită către fetiţă şi-o întreabă:
– Fetiţă, de ţe eşti veseiă?
Copila se încruntă adorabil, apoi răspunde repede şi hotărâtă:
– Nu sunt veselă.

Iris nu se lasă:
– Mama, fetiţa de ţe e tistă?
– Nu ştiu nici asta, Iris. Trebuie s-o întrebi tot pe ea.
– Fetiţă, de ţe eşti tistă?
– Nu sunt nici tristă, răspunde ea îmbufnată.
– Mama, fetiţa ţe-a zis?
– Ţi-a spus că nu e nici tristă.

Iris o studiază cu atenţie de la înălţime pe fetiţa care nu e nici veselă, dar nici tristă. Ea o ignoră pe fiică-mea cu intenţie. Deodată, tot îmbufnată, îi spune lui Iris:
– Pe mine mă cheamă Cătălina şi am cinci ani.
Linişte. Acum Iris o ignoră pe fetiţă. Dar nici aceasta nu renunţă cu una, cu două:
– Pe mine mă cheamă Cătălina şi am cinci ani.
Iris se uită la ea şi zâmbeşte, dar nu zice nimic.

Intervin eu:
– Bună, Cătălina, ce nume frumos ai. Şi ce fetiţă mare eşti, ai tocmai cinci ani.
Linişte. Fetiţa mă priveşte curioasă. Iris coboară de pe chestia mare de lemn, cele două stau faţă în faţă. La celălalt leagăn, una din fetele mai mari care probabil e responsabilă cu supravegherea Cătălinei, strigă:
– Cătălinaaaaa, să nu cumva să dai în fetiţă!
– Nuuu, răspunde Cătălina.
Iris întinde mâinile către fetiţă, îşi apropie faţa de ea, apoi o îmbrăţişează.
– Cătălinaaaaaa, lasă fetiţa în pace.
– E în regulă, se îmbrăţişează, Cătălina e foarte cuminte, îi spun eu fetiţei mai mari.

Cătălina e frumoasă. Uşor încruntată, are ochii vii şi o figură de copil neastâmpărat. La rândul ei, o îmbrăţişează pe Iris. O încurajez pe fiică-mea:
– Iris, spune-i şi tu Cătălinei cum te cheamă.
– Cum te cheamă? zice Iris
– Nu puiule, spune-i cum te cheamă pe tine.
– Cum te cheamă pe tine, Cătăina?
Râd. Iris nu înţelege.
– Irisule, ea s-a prezentat deja, ştim că o cheamă Cătălina. Însă tu nu te-ai prezentat. Îţi ziceam să-i spui la rândul tău cum te cheamă pe tine.
– Cum te cheamă pe tine.
Râd iarăşi. Râde şi Cătălina cu ochi vii şi figură de copil neastâmpărat.

– Pe ea o cheamă Iris şi are aproape trei ani, zic eu.
Se prinde şi copila mea.
– Da, mă cheamă Iis, zice ea cu o mână pe piept, ca să dea putere cuvintelor rostite.
– Eu sunt mai mare decât tine, zice Cătălina.
– Da, zice Iris. Nu eşti tistă?
– Nu, spune Cătălina

Se mai îmbrăţişează de câteva ori cât stăm în parc. Înainte să plecăm îi spun:
– Noi trebuie să plecăm acum. Cătălina, ne bucurăm că te-am cunoscut şi sperăm să ne mai întâlnim şi altă dată.
Se încruntă şi zice:
– Da, bine.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s