Cea mai frumoasă zi

1-21

Se spune zilele speciale ţi le aminteşti chiar şi după ani de zile. De obicei, zilele respective sunt marcate de evenimente deosebite. Eh, eu însă nu funcţionez chiar aşa. Zilele alea cu evenimente importante sunt de cele mai multe ori stresante pentru mine. Nunţi, botezuri, logodne, mulţimi, oameni cunoscuţi şi necunoscuţi cu care eşti nevoit conversezi politicos, ţinută de gală, toate astea sunt prea mult pentru mine. Call me an introvert, I don’t mind.

Însă mai sunt şi zilele alea în care aparent nu se întâmplă nimic, după-amiezile alea careţi încălzesc sufletul atunci când se întâmplă, şi mai apoi atunci când ţi le aminteşti.
După somnul de prânz am îmbrăcat-o repede şi am fugit cu Iris la finalul antrenamentului de karate al verişoarelor, cât apuce ţopăie şi ea puţin, ridice picioarele în timp ce striga la unison cu ceilalţi copii “haaaa, haaaaa”. Apoi, cu mătuşa şi verişoara ne-am plimbat, dar numai până când pe Iris a apucat-o tare dorul de rochiţa mov cu floricele pe care o purta şi a cerut se întoarcă la bunici, unde putea se învârtă într-un picior şi o netezească cu mâinile.

Acasă, bunicul s-a jucat cu nepoatele în timp ce bunica meşterea la o salată de cartofi, pe care mai apoi am mâncat-o împreună. Ştiţi cum e mănânci cu familia, aşa-i? Cu copii care mai înfulecă o îmbucătură, mai aleargă o tură prin casă, le mai cade câte-un cartof din gură pe care apoi îl calcă cu tălpile mici, cu plastelina verde întinsă pe covor de degeţele neîndemânatice. Cu bunici cărora nu le pasă de covorul murdărit, bunici careşi sorb nepoatele din priviri şi se bucură de moment. Cină însoţită de conversaţii despre nimicuri, în sunetul  tacâmurilor ce se lovesc de porţelanul farfuriilor.

Despre seri dinastea vorbesc. În care nu se întâmplă nimic special, însă eu nu mi putea dori nimic mai mult. Când sorămea îi cântă Itsy Bitsy Spider lui Iris, iar ea o priveşte amuzată şi se leagănă de pe un picior pe altul. Când verişoarele îi citesc pe rând copilului meu, iar eu nu mai satur le văd aşa împreună. Atunci când e nevoie doar de un balon galben, o bunică şi trei nepoate ca fie distracţie şi se umple casa de chiote.

Astea-s zilele mele speciale, aşa mi le- petrece pe toate dacă putea. Cu oameni dragi, cu oamenii mei, sta lângă ei în fiecare seară şi fiecare cină mânca-o cu picioarele pe un covor murdărit de plastelina verde.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Leave a Reply