Cu degetele mititele, adună una câte una afinele din castronul galben, mestecându-le apoi simandicos. Se strâmbă şi ţuguie buzele cu un plescăit când nimereşte un fruct mai acru. Ia mai multe afine în pumn. Îşi duce mâna la gură , desface pumnul şi dă drumul afinelor, acoperindu-şi apoi toată faţa cu palma, să nu cadă niciuna. Apoi îşi linge arătătorul şi degetul mijlociu cu o concentrare spectaculoasă.

E atâta drăgălăşenie în gesturile astea neîndemânatice, atâta nevinovăţie şi frumuseţe că–mi dau lacrimile.

Înţelege îndată că o urmăresc, se uită fix în ochii mei o vreme, apoi zâmbeşte luminos.
– Bunăăăă, îmi spune, lungind ultima literă. Ţe faţi?
– Mă uit la tine cum îţi îndeşi afinele alea în gură şi mă gândesc cât de drăguţă eşti şi cât de tare te iubesc.
– Da, mă aprobă.
– Păi da, te iubesc foarte tare.
– Mama iubeşte pe Iis foate taie.

Nu-i articol în care povestesc ceva. Vreau doar să las asta aici, ca să n-o uit.
“Dosar de Mama” e şi pe Facebook