Când eşti mic şi ţi-e dor de mama

mom-daughter-snow-e1449858714596

Dacă închid ochii, pot şi acum simţi gerul ciupindu-mi obrajii înroşiţi. Se întunecă, eu uit în sus, la stâlpul de iluminat din faţa blocului şi urmăresc căderea fulgilor mari de zăpadă. Ninge, iar strada noastră e plină, am ieşit cu toţii afară, tragem de frânghii săniile pe care părinţii le-au scos de prin beciuri sau balcoane.

Fularul prea lung, împletit de sorămea, îmi atârnă printre picioare, după ce mi l-am legat stângaci, singură, la gât. La mâini, între mănuşi şi haina încheiată anapoda, mi se întrezăreşte pielea încheieturilor subţiri. Mi s-a desfăcut şiretul de la ghetuţă şi nu ştiu cum îl leg la loc, aşa păşesc încercând nu împiedic, în timp ce gheata puţin cam largă face clamp clamp.

Am făcut un trenuleţ din sănii şi cu el am alunecat aşa tocmai până la capătul străzii, în ţipete şi chiote de copii. Uite, ăsta e omul de zăpadă pe care l-am făcut cu toţii, n-are oală pe cap, şi nici morcov în loc de nas, dar are un zâmbet mare făcut din pietricele după care am scormonit prin zăpadă. Mi-e frig la spate, cred mi-a ieşit bluza din pantalonii de fâş groşi şi cuprinde o tristeţe adâncă, fără înţeleg de ce.

Îmi dau jos mănuşile ude şimi suflu abur cald în palme. Ochii mi se umplu de lacrimi şi tristeţea apasă acum şi mai tare. Ninge cu fulgi imenşi, în jurul meu e doar veselie, prietenii mei aleargă bulgarindu-se şi ţipând, dar mie-mi vine a plânge.

Şi-apoi deodată o văd, uite-o, ea e, mama, se întoarce de la serviciu. Păşeşte cu grijă, e atentă nu alunece. Mijeşte ochii şi priveşte printre fulgi la grămada de copii adunată în stradă, iar eu ştiu caută pe mine. Alerg către ea şi simt cum toată tristeţea mea se risipeşte.

ia de mâna şi duce în casă. Îmi bagă bluza bine în pantaloni şi îmi îndeasă căciula pe urechi. Îmi aranjează fularul la gât şi îmi încheie hăinuţa, nasture cu nasture. Îmi pipăie picioarele asigurânduse nu sunt reci, apoi strânge bine şireturile ghetuţelor şi le leagă cu fundiţe egale. Mi-e bine şi cald şi abandonez atingerilor ei caremi sunt atât de dragi. rămâne acolo, nemişcată, sub grija ei, pentru tot restul copilăriei mele. Îmi netezeşte cu palma cutele hainei, îmi intide o pereche de mănuşi uscate şimi spune:
Hai, fugi la joacă, dar nu pleci departe, rămâi pe lângă bloc.

Fug la joacă, fug cu ghetuţele mele bine legate şi gâtul acum protejat de fular, cu mâinile uscate şi cu urechile acoperite de căciulă. Alerg şi trag după mine sania de lemn, afară ninge cu fulgi mari şi eu nu mai sunt tristă.

“Dosar de Mamă” e si pe Facebook
Sursa foto: aici

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s