Terapia din parc

174494974

Când am ajuns noi în parc, ei erau deja acolo, bunica şi nepotul, un băieţel de vreo trei ani. El se juca pe tobogan, iar ea îl aştepta aşezată pe o bancă, urmărindu-l atentă cu privirea. Nu se uita bunica în telefon, nici nu citea ziarul, cu mâinile împreunate în poală, doar aştepta răbdătoare.

Zâmbea, clatindu-şi ochii cu imaginea copilului ce alerga vesel prin nisipul jilav. Uneori băieţelul se oprea şi-i făcea cu mâna, iar ea, bunica, îi răspundea imediat, cu un surâs larg şi bezele suflate de pe vârful degetelor.
Alteori, copilul venea -i ceară apă sau un covrigel şi-atunci bunica îi cuprindea obrajii înroşiţi cu palmele şi-l pupa drăgăstos pe frunte.

Văd cum bunica îşi îndreaptă privirea către un domn grizonat, care împinge un cărucior pe aleea ce înconjoară parcul. Domnul îi face semn cu degetul mare ridicat, totul e în regulă, are situaţia sub control. Bunica zâmbeşte iar. Zâmbeşte mult bunica asta, zâmbeşte şi cu gura şi cu ochii, emană linişte şi nu pot sătura privind-o.

Îmi imaginez bunicii şi-au luat cei doi nepoţi la plimbare, oferindu-i astfel fiicei lor o clipă de linişte, doar pentru ea. Dragii de ei!

Băieţelul cade şi începe plângă. Aleargă către bunica şi i se aruncă în braţe, iar ea îl ţine acolo şi îi spune ceva ce eu nu pot auzi, până suspinele se potolesc. Îi şterge nasul şi iar surâde. Zâmbesc şi eu pentru liniştea din jurul acestei bunici e molipsitoare, aproape m- duce şi eu la ea mi şteargă nasul şi mi şoptească ceva la ureche.

Răspunde la telefon bunica şi caută cu privirea ceva pe aleea din jurul parcului. Îl văd pe bunic cum cu paşi repezi se îndreaptă către locul de joacă, scuturând uşor căruciorul din care se aud plânsete ascuţite. E vizibil agitat, se apleacă asupra căruciorului vorbindu-i bebeluşului, dar acesta plânge în continuare. Bunicul priveşte neliniştit în jur, apoi iar la cărucior, şimi vine merg -l iau în braţe -i spun totul va fi bine.

Bunica cu nepoţelul se apropie de bunic, cum altfel dacă nu zâmbind, şi îl văd pe cel din urmă relaxânduse imediat. Bunica e acolo, ia bebeluşul în braţe şi-l alină uşor, cântându-i un cântec de leagăn.
Pornesc spre casă, băieţelul în faţa lor, pedalând tricicleta, urmat de bunicul ce împinge căruciorul gol şi de bunica zâmbitoare ce ţine un bebeluş liniştit în braţe. Se îndepărtează încet cu toţii, iar eu rămân acolo, în urma lor. Zâmbind, cum altfel?

Sursa foto aici
“Dosar de Mama” e şi pe Facebook

Leave a Reply