Pupici magici

mom-kiss

E grăbită. Uneori am impresia că ea a învăţat direct să alerge, nicidecum întâi să meargă. Picioarele i se mişcă într-una, chiar şi în rarele momente când e aşezată. Cu alergatul ăsta vin la pachet tot soiul de căzături, momente în care se împiedică, se duce de-a berbeleacul, dă cu capul, se rostogoleşte, uneori îşi juleşte genunchii sau altădată nasul.

Aleargă tare şi fără frică, îşi aruncă picioarele ca Phoebe din “Friends”, fără să se gândească la consecinţe, savurând momentul aşa cum numai un copil poate. Numai că de multe ori nu-şi foloseşte sistemul de frânare şi se mai izbeşte de câte-un perete, uşă, copac, şi exemplele pot continua. Bordurile le sare de parcă s-ar antrena pentru vreo olimpiadă, gardul îl escaladează ca o alpinistă precoce, sare şi apoi se aruncă în fund pe canapea, dar niciodată nu renunţă din pricina unei căzături.

Am hotărât de la început că nu ne vom ambala la fiecare lovitură sau buşitură banală, ca să n-o speriem (deşi nu ne-a ieşit mereu). Aşa că de cele mai multe ori după ce cădea, se ridica singură şi apoi îşi vedea mai departe de ale ei.

De curând însă devenise uşor drama queen, mă privea pe sub sprâncene când era prăvălită, apoi pe ton smiorcăit îmi spunea “a uovit” şi îmi arăta partea corpului care fusese “vătămată”, chiar dacă lovitura era fără dubiu nesemnificativă şi nedureroasă.

Aşa că, nevrând să-i anulez direct drama în desfăşurare, şi ca ştie că îi validez emoţiile, în acelaşi timp încercând să evit dezvoltarea obiceiului de a plânge la fiecare pas împiedicat, am pus în practică şi noi, bine cunoscutul sistem cu pupatul.

Funcţionează  şi la noi ca la toată lumea. Copilul aleargă, se împiedică, poc, cade. Se ridică, afişează un bot teartal în direcţia mă-sii, şi o anunţă dramatic:
– Iis a uovit. (Iris s-a lovit)
Mă-să de colo, încercând să evite eye contact aducator de bocete:
– Oh, îmi pare rău, sper că nu te-ai lovit prea tare.
– Iis aiegat, a căzut, a uovit. ( Iris a alergat, a căzut şi s-a lovit).
– Păi, încearcă să fii mai atentă, o să cazi mai rar.
Iris se îndreaptă rănită către mă-sa, cu botul încă acolo, la loc de cinste. Ridică un picior şi cere:
– Mama, a pupat. (Să pupe mama)

Pupă mă-să. Pupă cu foc piciorul, apoi când copila renunţă la bot, pupă şi fălcile, şi mâinile. O gâdilă puţin, până se zbate şi-o ia din loc. Alergând, cum altfel?

– Pupişi madici (pupici magici), spune copila cu gura până la urechi.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook
   Sursa foto: aici

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s