V-am  mai spus că-i pupăcioasă. Ştampilează tot ce prinde la locul de joacă; fetiţe, băieţi, uneori chiar părinţi sau bunici, cu sau fără voia lor. Se prinde bine cu pumnişorii de hainele celui ce urmează a fi pupat, rânjeşte încântată de ce urmează ea să facă, se ridică pe vârfuri (ca mamă-sa când îl pupă pe tată-su), ţinteşte, şi ţoc un obraz, ţoc bărbia, ţoc repede şi celălalt obraz, de obicei în timp ce victima se zbate să scape cât mai repede.

Pupă păpuşile, castroanele, cărţile, jucăriile de baie şi pot continua în ritmul ăsta până mâine. Pupatul e întotdeauna însoţit de un “muaaaa” prelung şi sonor, care atestă încântarea pe care i-o produce acţiunea în sine. Iubirea manifestată astfel nu e aplicată şi la cerere însă, se întâmplă doar în condiţiile impuse de pupătoare, după propriile preferinţe, care nu pot fi influenţate de fel.

De curând însă, manifestările de felul ăsta o vizează şi pe mamă-sa. Hop, deodată copila i se caţără în braţe, îi ia faţa între mânuţe, îi mângâie obrajii mai apăsat, aşa cum ştie ea, trage puţin şi de ochelari, apoi îi aplică o pupătură umedă fix pe buze. Zâmbeşte satisfăcută şi plescăie din guriţa aia ca o căpşună. O strânge în braţe, în timp ce-şi lasă capul numai o clipă pe umărul ei şi-i spune :
– Mama, bichisesc.
– Şi mama te iubeşte, maimuţico.

Mamei i se înmoaie genunchii, i se aburesc ochelarii temeinic, inima îi bubuie cu mii de başi în timp ce strânge copila la piept, cu răsuflarea tăiată.
– Te iubeşte mama, minunea mea.
Copila se zbate, atinge podeaua cu picioarele, şi pe vârfuri, fuge la joacă.

“Dosar de Mama” e şi pe Facebook.