Confesiunea unei mame care uneori îşi pierde răbdarea

DSC_0423

Niciodată n-am excelat la capitolul răbdare. susţin altceva despre mine ar fi o minciună gogonată. Ştiu mi pierd răbdarea repede, nu încerc conving sunt altfel şi atunci când o fac cu Iris, învinovăţesc crunt.

Când eşti acasă cu copilul, îi eşti dedicat acestuia 100%, orice altceva cade în plan secund. Aşteptările pe care le ai tu ca mamă, nu sunt conforme cu realitatea aproape niciodată. Timpul tău nu mai există decât atunci când cel mic doarme, dar de cele mai multe ori atunci te ocupi de treburile pe care nu apuci le faci altădată.

Poate munceşti de acasă şi o faci printre picături, în timp ce copilul ţi se agaţă de picioare şi se cere în braţe.
Poate cere mănânce clătite, pe care apoi le refuză cu o strâmbătură, imediat ce i le prepari şi i le pui în farfurie.
Poate eşti nemulţumită n-ai mai fost la coafor de câteva luni bune pentru n-ai cu cine laşi copilul, iar capul tău arată o matură uzată.
Poate uneori te îndoieşti faci treabă bună cu propriul tău copil, atunci când priveşti în curtea altuia.
Poate eşti răcită şi ai nevoie stai întinsă, dar copilul urlă vrea în parc.
Poate vrei stai pe buda fără bată fiicata toba la bulanele tale.
Poate vrei mănânci o farfurie cu mâncare fără te ridici de o sută de ori.
Poate te enervezi.

Şi ridici tonul. Te răsteşti la copil cu nervi şi cu reproş, cu tonul ăla pe care ai fost sigură tu n-o -l foloseşti niciodată. Copilul e vinovatul, din cauza lui nu mai poţi faci nimic, din cauza lui viaţa a devenit atât de grea şi nu-ţi mai aparţine. Din cauza lui tu eşti mereu obosită şi de multe ori e greu rămâi calmă. Şi zici despre cum tu încerci le faci pe toate bine şi uite nu-ţi iese, dar pe măsură ce turui, te loveşte în moalele capului. Vinovăţia. Zbang, zbang, potoleştete, femeie.

Nu vorbesc despre tine, aici vorbesc despre mine. Da, îmi pierd răbdarea şi da, uneori nu sunt mama care am crezut voi fi. Şi de fiecare dată când asta se întâmplă, vinovăţia loveşte din plin, lăsându surprinsă şi fără vlagă. Scufundându în sentimentul propriul meu copil poate enerva uneori, încercând înţeleg cum îmi permit eu mie, mi se întâmple aşa ceva. Şi atunci îmi pierd încrederea în mine. În capacitatea mea de a fi o mama bună pentru ea. Ea care e bucăţică din mine. Şi plâng de frustrare. Un plâns amar, uneori vindecător, alteori doar amar.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook
Sursa foto: aici

10 thoughts on “Confesiunea unei mame care uneori îşi pierde răbdarea

  1. Dar avem un Dumnezeu care ne intelege si ne iarta cand ne pare rau si ii cerem iertare. Tot El ne da puterea sa o luam de la capat cu mai mult calm pana la…momentul urmator in care ne pierdem rabdarea.
    Si eu trec prin aceste lupte. Ceea ce imi da speranta e dragostea lui Dumnezeu pentru mine si sansa pe care El mi-o da mereu sa o iau de la capat si sa fac mai bine.

    Like

  2. Pe langa faptul ca suntem mame suntem si oameni asa ca e normal sa gresim uneori cat mai rar posibil in ceea ce priveste copilul…dar pana la urma nimeni nu e perfect nici macar mamicile

    Like

  3. Vad adesea in jurul meu mame perfecte. Si ma simt si mai defecta. Rar si greu recunoastem ca rabdarea noastra lipseste uneori. Poate pentru ca vrem acceptare, ne trebuie curaj sa zicem in gura mare ca gresim si noi uneori. 😦

    Like

  4. Am citit cu sufletul la gura, am bifat fiecare greșeala, fiecare ieșire si…așteptam ca in final sa fi găsit tu un acel ceva care te scoate din starea nefericita repede…Ufff oare are cineva un sistem, un mecanism, un/o ceva, cumva…

    Like

  5. Ma recunosc in tot ce ai scris! Ani de zile m-a ros vinovatia! Pana cand am inteles ca o problema se rezolva rational si nu plonjand in sfera sentimentelor.Acela a fost momentul meu de cotitura.Am acceptat ca sunt om , ca am limite si in loc sa-mi spun continuu cat de greu imi este , am inceput sa-mi spun cat de mult iubesc faptul ca sunt mama si ca imi ador copilul! Si am inceput sa ma iert mai usor pentru iesirile mele,incetul cu incetul.Imi spuneam :””Azi nu prea mi-a iesit! Pariez ca maine ma voi descurca mai bine””.Deci, in loc sa fug de o situatie , am imbratisat-o! Cu timpul aceste autosugestii devin o a doua natura si viata devine mai usoara! Iti doresc sa fii fericita! Semnat:O alta mamica cu iesiri nervoase….:)

    Like

  6. Draga mea iti multumesc pentru curajul tau. Toate mamicile au trecut prin asa ceva dar uneori ne place sa bravam si sa spunem ca este ok. Tu ai pus punctul pe I. Iti doresc sanatate,putere si sa fii mereu o mămică curajoasă.

    Like

  7. Si eu fac la fel. Probabil ideea e sa reusesti sa iti faci timp si pentru tine, ceea ce nu se prea intampla. Lantul slabiciunilor!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s