E mai uşor înainte să împlinească un an sau după?

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Se dă un copil cu vârsta mai mică de un an. Un bebeluş simpatic care stă acolo unde îl aşează/ întinde mamă-sa. Stă pentru că n-are de ales, nu ştie să se ridice, nu se poate deplasa singur însă urmăreşte tot ce se întâmplă în jur. Gângureşte, zâmbeşte, vrea în braţe tot timpul, iar atunci când dorinţa nu-i este îndeplinită plânge de se zguduie pereţii.

E cu ochii după mama tot timpul, mama să-l hrănească, să-l schimbe, să-l mângâie şi să-i cânte, mama mama ma-ma-ma-ma, oh da şi să-l ţină în braţe. Să-l poarte toată ziua dacă s-ar putea.

Se da un alt copil, de data aceasta unul care a împlinit deja un an. Simpatic şi el, mai ales când aleargă deşi abia a învăţat să meargă, cade, dă cu capul de frigider şi-i răsare instant ditamai vânătaia, de stă mamă-sa să leşine.
Simpatic e şi când vrea să urce scările singur, însă chiar dacă urci şi cobori cu el de 15 ori, plânge de mama focului când după ce ai făcut febră musculară decizi că ajunge.

E simpatic foc şi când învaţă să se caţere singur şi aleargă pe canapea, veselindu-se nevoie mare, în timp ce tu alergi pe lângă sperând să-l prinzi dacă e nevoie.

Tot simpatic e şi când descoperă ghivecele de flori şi vrea să se joace cu ele. Drăgălaş foc atunci când trage de uşa de la baie şi strigă înlăcrimat mama mamaaaaaaa în timp ce tu stai pe budă.

De-a dreptul haios e când deşi nu se joacă cu ele, scoate toate jucăriile pe care le are şi le înşiră peste tot. Chiar peste tot, nu glumesc. Aţi călcat vreodată cu picioarele goale pe o cărămidă lego? Atunci ştiţi despre ce vorbesc.

Aşadar, e la mintea cocoşului când e mai uşor, aşa-i?

Surprinzător, pentru mine după un an , după ce a învăţat să meargă a devenit mai uşor. E drept că sunt în urma ei supraveghind-o în fiecare clipă, însă fără dubiu mi-e mai uşor. Pentru că chiar dacă tot eu sunt centrul universului ei, acum e interesată şi de alte lucruri. De cărţi, de jucării si alte obiecte, de interacţiunea cu alte persoane.

Acum, e un omuleţ mic în adevăratul sens al cuvântului, unul care se deplasează singur, descoperă fiecare colţişor din casă, se entuziasmează şi vocalizează atunci când îi place ceva, dansează, se joacă de-a prinsa, se învârte pe loc până ameţeşte şi cade înfund. E extraordinar să urmăreşti un copil care e în faza asta.

 Plus că acum e drăgăstoasă, vine singură să ne îmbrăţişeze, ne pupă din proprie iniţiativă şi îşi exprimă foarte clar sentimentele. Plânge mai puţin.
Vorbeşte, repetă cuvintele care i se par interesante şi participă la diferite acţiuni. Îmi aduce şosetele dacă i le cer, îşi ţine piciorul întins ca să o încalţ, încearcă să-şi pună singură căciula, etc.
Sunt fanul ei, ce să mai!Aşa că, hang în there, it gets better  🙂

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook
https://www.facebook.com/Dosar-de-Mama-579769225497577/

2 thoughts on “E mai uşor înainte să împlinească un an sau după?

  1. Vaaai, ce frumos! D. are aproape 7 luni, dulce si simpatic foc! De abia astept sa experimentăm si noi toate cele de după 1 an. Când, după 2 luni de somn toată noaptea, a început sa mănânce de două ori pe noapte, mi-am zis ca diversificarea o sa mă salveze. Wrong! :)) Astept anul sa doarmă toată noaptea! Sau…?!

    • Sa comentez despre somn n-am curaj :)))
      Insa despre perioada care urmeaza dupa ce implineste un an, spun in gura mare ca e ne-bu-nie! 🙂
      In sens pozitiv, desigur. La pachet toate: cu rasete, alergaturi, plansete sfasietoare, escaladari de mobila :))
      Nebunie, cum ziceam. Bafta, voua! 🙂

Leave a Reply