Copiii nu fac lucrurile și nu trăiesc emoțiile cu jumătate de măsură. Ce-i aia jumătate de măsură, ar întreba dacă ar auzi asta. Se bucură cu țipete. Plâng de se zguduie pereții. Și iubesc cu toată ființa. Nu cer nimic în schimb. Îți dau iubirea, așa cum noi doar ne lăudăm că o facem, dezinteresat, necondiționat. În realitate, copiii iubesc așa.

Dacă există un Dumnezeu, atunci El acolo e, în iubirea unui copil. Așa trebuie să fie, pentru că nu știu ce poate fi mai curat pe lume. Copiii te iubesc și dacă le refuzi încă o bomboană, sau încă un episod din Tom & Jerry. Și dacă le dai broccoli la cină. Te iubesc și te iartă când le greșești. Când îți pierzi răbdarea și țipi. Când trântești uși. Când îți ies pe gură cuvintele alea pe care nu te-ai gândit c-o să le rostești vreodată.

Te iubesc fără întrebări, fără să caute răspunsuri sau să ceară ceva în schimb. Își pun capul pe umărul tău și își îngroapă năsucul în moliciunea gâtului. Atunci ai putea muri de drag. Îți prind capul cu mâinile mici și te pupă direct pe gură. Îți spun că ești frumoasă, că ești cea mai bună mamă. Îți fac cadou pietre și castane. Îți desenează felicitări în care tu arăți ca  o mătură cu coroană pe cap, dar Doamne, acela e cel mai frumos desen din lume.

Mama, zice, mama când îl doare, mama, când e vesel, mama, uite o frunză galbenă, mama, de ce sunt nori pe cer, mama, mi-e somn, mama, te iubesc.

Își pune mâna micuță într-a ta când treceți strada, ți-o strânge tare când vede un câine mare și se ascunde după fusta ta când întâlnește necunoscuți.

Cât de frumos am trăi în lumea asta, dacă am iubi cu toții așa cum ne iubesc copiii pe noi. Fără bravadă, fără paradă, fără să cerem nimic în schimb, să ne iubim unii pe alții pentru ce suntem, așa cum suntem, cu bune și cu rele. Fără jumătăți de măsură. Cât de frumoasă ar fi lumea!

Dosar de Mamă e și pe Facebook