Mi-ai arătat că orice băț poate deveni o baghetă magică.
Cum fiecare balon se poate transforma într-o planetă dintr-o galaxie îndepărtată.
În joacă totul e posibil, cum am îndrăznit să uit tocmai eu asta?

O baltă să fie ocean.
Un pumn de nisip, deșert infinit.
O pală de vânt, furtună.
Luna, o minge de volei.

O găină, dinozaur.
Trotineta e rachetă spațială.
Din pălărie poate ieși un iepuraș, iar uneori într-o ureche se pot ascunde bănuți de aur.

La prânz mănânci râme, nu spaghete. Bei apă din izvor păzit de-un balaur cu trei capete, nu lapte.
Locuiești într-un palat, iar cămașa ta de noapte e rochie de prințesă.

Ce bine că ești copil. Ce bine că încă te joci. Ce bine că râzi în hohote și țipi până mă dor urechile. Ce bine că plângi de se zguduie zidurile, că țopăi și chiui când te bucuri.

Nici un fir de iarbă nu rămâne sămânță, copile. Nici măcar un munte nu e veșnic. Și nici copilăria nu e. Dar acum tu nu știi toate astea. Ce bine că nu știi. Și ce păcat că eu știu.

Dosar de Mamă e și pe Facebook