Dacă am trăi vremuri normale, acum aș încărca rucsacii în portbagaj, iar la ora de culcare aș urca copiii în mașină, m-aș așeza în dreapta lui M și am porni cu toții spre Miercurea-Ciuc. Copiii ar ronțăi niște biscuiți cu brânză, ar mai sporovăi puțin, apoi ar adormi, fiecare în scaunul său.

În boxe s-ar auzi poate Chris Rea sau BB King cu Eric Clapton, noi ne-am uita unul la celălalt și ne-am zâmbi complice. Au devenit rare momentele în care ne găsim pe drum, ascultând muzică bună în mașina care traversează kilometru după kilometru, doar ca să ne ducă pe toți acasă. Acasă la mine.

M ar cumpăra cafea de la o benzinărie, iar eu aș inspira adânc aroma ei, tinând paharul fierbinte între palme. Aerul ar deveni tot mai rece pe măsură ce ne-am apropia de munți, iar eu aș zâmbi și aș tot zâmbi, foindu-mă pe scaunul din dreapta, plină de nerăbdare. M mi-ar pune mâna pe picior, puțin deasupra genunchiului și ar strânge acolo încet carnea cu degetele, zicându-mi fără cuvinte că mai e puțin, ajungem în curând.

Zmeu s-ar foi și am face o pauză pentru alăptat, pe măsură ce s-ar lumina timid de ziuă. Afară ar fi ger, frigul ăla pur care-mi e atât de cunoscut. Ar începe să ningă și copiii ar sta cu nasurile lipite de geam. Înainte să intrăm în oraș le-aș arăta: uitați, puradei, în spitalul ăla m-am născut eu și în clădirea aia de sus am fost eu la școală. Aș trăi euforia aia care mă cuprinde de fiecare dată când ajung acasă, ochii mi s-ar opri pe clădiri, ar mângâia bulevardul, ar zâmbi oamenilor zgribuliți de pe stradă.

Tata ne-ar aștepta în fața blocului și eu i-aș zice, fugi înăuntru că-i frig de crapă pietrele, iar el ar spune, vezi de treaba ta, că nici nu-i așa frig.

Servus, servus, no, cum o fost drumul, copiii au dormit, m-ar întreba mama. Iar eu mi-aș muta privirile de la ea la tata și probabil aș lăcrima. Nu s-ar mira nimeni, știu cu toții că eu sunt smiorcăita familiei, poate doar copiii s-ar uita puțin surprinși la mine.

Dar nu trăim vremuri normale, așa că în seara asta n-o să încarc bagaje în mașină și nici n-o să pornim nicăieri la drum.

Dosar de Mamă e si pe Facebook