Pentru că am stat foarte mult cu copiii acasă în ultimele șase luni, am profitat de timpul acesta ca să îi citesc mai mult lui Iris. Cum ea a mai crescut, acum am trecut la alt tip de lectură, citim cărți mai lungi, cu subiecte/ acțiuni mai complexe și personaje multiple. Citim când Zmeu se joacă singur, când el doarme sau de fiecare altădată când ne lasă, că-i băiat bun de obicei și îi place să asculte povești. Iris încă nu s-a arătat interesată să învețe să citească, iar eu n-am considerat că e musai s-o învăț acasă. Are timp la școală, dar despre asta am mai scris aici, așa că nu mai reiau.Am citit în fiecare zi atât cât ne-a permis timpul, uneori mai mult, alteori foarte puțin, important e că am păstrat cărțile în viața ei și că e în continuare interesată de ele. Îmi cere să citim, nu e necesar să insist eu, ne oprim la cuvintele sau expresiile noi ca să i le explic mereu pe înțelesul ei. Cititul rămâne între noi două o punte către viața înainte de Zmeu. Ei îi e dor doar de noi două, știu și simt asta.Așadar, dacă aveți copii mai mari de cinci ani, pasionați de lectură și vă trebuie puțină inspirație, cărțile citite de noi în ultima perioadă sunt următoarele:

Micul Prinț de Antoine de Saint- Exupery

Micul Prinț e o călătorie metaforică în care nimic nu e ceea ce pare la prima vedere. O reîntoarcere la inocență. O lucrare clasică ce nu trebuie să lipsească din biblioteca voastră sau a copiilor.
“Stelele sunt ale tuturor, dar înseamnă altceva pentru fiecare. Pe cei ce călătoresc îi îndrumă. Pentru alții sunt doar niște luminițe. Savanții fac cu ele probleme. Businessmanul le lua drept aur. Numai că… stelele, toate stelele tac. Așa că tu o să ai niște stele fără seamăn…
– Cum adică?
– Noaptea o să te uiți pe cerul plin de stele și o să știi că sunt și eu pe acolo, pe una anume, și că râd. Atunci o să ți se năzare că toate stelele râd. O să ai stele care știu să râdă.
Și a râs iar. “

Sâmbătă când vine Sambo de Paul Maar

Sambo apare pe neașteptate în viața sfiosului domn Gambrino, într-o zi de sâmbătă, în urma unor coincidențe și potriveli stranii ce au loc de-a lungul săptămânii care o precede. Pe domnul Gambrino îl așteaptă o adevărată aventură alături de ciudata creatură, care nu pare a fi nici om, nici păpușă și nici animal.Trebuie, trebuie musai să le citiți copiilor această carte pentru umorul eu. Eu am râs împreună cu Iris de la prima pagină până la ultima. Iar când am ajuns la finalul cărții, Iris a zis cu răsuflarea tăiată: “din nou, te rog, te roooog s-o mai citești iar.”
“- Cine-i rege aici? întrebă mogâldeața.
– Clientul! declară vânzătorul.
– Ce-i aia client? mai întrebă Sambo.
– Oricine cumpără de la noi e client.
– Adică și eu sunt un client?
– Desigur.
– Ai auzit, tăticule? Sunt rege, țipă Sambo entuziasmat. Vreau o coroană.”

Pânza lui Charlotte de E. B. White

Este o poveste plină de tandrețe despre prietenia neașteptată dintre porcușorul Wilbur și Charlotte păianjenul. E o carte care a stors lacrimi de la Iris, una care a împrietenit-o cu păianjenii. Doar ăia mici, să nu exagerăm totuși.
“Wilbur trecea pur și simplu prin toate îndoielile și temerile pe care le implică găsirea unui nou prieten. Avea să descopere la timp că greșise în privința lui Charlotte. Deși părea mai degrabă curajoasă și crudă, avea o inimă bună și avea să se dovedească loială și sinceră până-n ultima clipă.”

Matilda de Roald Dhal

Dacă faceți parte din generația mea, atunci probabil că ați văzut filmul. Dacă nu, căutați-l, merită să-l vedeți. Matilda este o fetiță precoce și specială, însă neglijată de familia ei. Îi plac cărțile și citește tot ce prinde. Dar părinții ei nu o apreciază și nu par să înțeleagă ce rol important ar trebui să joace ei în viața copilei lor. Fetița reușește totuși să treacă peste toate neajunsurile și să își găsească finalul fericit cu ajutorul domnișoarei Honey. Din perspectiva mea de adult, de mamă, e o carte destul de tristă, însă lui Iris i-a plăcut foarte tare de Matilda. I-a admirat curajul și evident că și-ar fi dorit să aibă și ea puterea specială a fetiței de a muta obiectele cu puterea gândului. Gata, altceva nu mai dezvălui.
“Matilda văzu o potecă prăfuită care ducea la o căsuță mică din cărămidă roșie. Era atât de mică, încât semăna mai mult cu o casă de păpuși decât cu un lăcaș omenesc. Cărămizile din care era construită erau fărâmițate și de culoare palid roșiatică. Avea un acoperiș cenușiu de țiglă cu un coș de fum și două ferestre mici în față. Fiecare fereastră nu era mai mare decât un ziar de format mic.”

Fantasticul domn Vulpe de Roald Dhal

Cei trei fermieri de la care domnul Vulpe fura mâncare de ani de zile, se satură într-o bună zi și vor să-i facă felul. Ca să aflați dacă domnul Vulpe scapă și mai ales de ce e el fantastic, atunci neapărat trebuie să citiți cartea.
“În fiecare seară, de îndată ce se întuneca, domnul Vulpe îi spunea doamnei Vulpe:
– Ei bine, draga mea, ce să fie de data asta? O găină grasă de la Boggis? O rață sau o gâscă de la Bunce? Sau un curcan frumos de la Bean?”

Vrăjitorul din Oz de L. Frank Baum

Una din cărțile favorite ale copilăriei mele. Văd și acum cu ochii minții taraba pe care mă aștepta exemplarul meu, undeva pe un trotuar, în zona pieței din Miercurea-Ciuc. Era ziua mea și aveam voie să-mi aleg cadoul, iar eu am ales Vrăjitorul din Oz. Bine am făcut, pentru că mi-a colorat toată copilăria. Am revenit la ea de multe ori și niciodată nu m-a dezamăgit.E lesne de înțeles că am vrut neapărat să o conduc și pe Iris pe drumul pavat cu piatră galbenă, ce ducea către Orașul de Smarald, ca să-i întâlnească pe Dorothy, Toto, Omul de Tinichea, Sperie Ciori și pe marele Leu. Faptul că i-a plăcut și ei la fel de mult, mi-a mângâiat sufletul într-un fel aparte. Ca și cum aș fi fost și eu din nou mică, împreună cu Iris și am fi ascultat amândouă povestea pentru prima oară.
“- Voi, cei cu inimă, zise el, aveți totdeauna ceva care să vă îndrume și n-ajungeți să faceți rău, dar eu n-am inimă și de aceea trebuie să fiu cu luare aminte. Când Oz îmi va da și mie una, sigur n-o să mai trebuiască să fiu atât de atent.”

Aiurea-n tramvai. Aventurile lui Anton în Țara cuvintelor Anapoda de Adina Rosetti

Anton zice câteva cuvinte nu prea drăguțe când se ceartă cu sora lui, însă apoi se trezește într-o altă lume, unde toată lumea vorbește cam anapoda. E o comoară cartea asta, serios. V-o recomand cu insistență!
“Până la lăsarea serii, merseră și merseră, iar pădurea le scoase în cale tot soiul de lucruri nemaiîntâlnite:
Un leopard care stătea în spatele unui gard vopsit.
O fetiță, care atunci când vorbea, îngheța orice apă aflată în apropierea ei.
Un om care îi îmbia să cumpere pielea unui urs pe care încă nu-l prinsese și care umbla prin pădure.
Un băiețel care stătea cu gura căscată sub o tufă de mure, așteptând ca una să se desprindă și să-i cadă drept în gură.”

Povestea a doi pui de tigru numiți Ninigra si Aligru de Nina Cassian

Ei bine, aceasta este o poveste pentru care mi-ar fi plăcut să am suficientă creativitate, imaginație și artă ca s-o fi scris eu. Este nemaipomenită. Aș putea s-o citesc zilnic fără să mă plictisesc. Felul în care autoarea s-a jucat cu cuvintele, rimele, drăgălășenia, limba română care cântă atât de frumos în această poveste, mă împing să v-o recomand din tot sufletul. E o bijuterie, aș face-o lectură obligatorie pentru școlari.
“- Eu mă numesc Pisoc Mărunt, spune una cu-o-ngâmfare de parcă ar fi spus: sunt Frederic cel Mare.
– Eu sunt Mâța Fâța, se-alintă o roșcovană, lingându-și delicat o porțiune de blană.
– Eu mă numesc Motanul Descălțat și de-această situațiune sunt nespus de încântat.
– Iar eu sunt Miți-Piți cu Ambiții și port un clopoțel în vârful codiții. “

Fetița care voia să salveze cărțile de Klaus Hagerup și Lisa Aisato

Anna este o fetiță care iubește cărțile atât de tare, încât se hotărăște să le citească pe toate cele aflate în pericol de a fi distruse, din cauză că nu le împrumuta nimeni. Astfel, tot citind, descoperă “Pădurea fermecată”, o carte care o vrăjește de-a dreptul. Doar că din carte lipsește finalul, exact ultima pagină. Atunci Anna se hotărăște să îl găsească pe autorul acestei cărți ca să afle care e finalul ei, iar în această căutare i se alătură și alții. N-o să vă zic dacă reușește, ca să aflați va trebui să citiți cartea. Ne-a plăcut, oricărui cititor pasionat cred că i-ar plăcea. Bonus sunt ilustrațiile foarte drăguțe.
“Anna se gândea. Dacă volumele care nu erau citite erau distruse, aveau să dispară și oamenii din cărțile acelea.
Ca o frunză toamna.
Care se ofilește.
Pe urmă se fărâmițează și se face pulbere.
Apoi se risipește în vânt. Pentru totdeauna.
Era groaznic să se gândească la asta.
Anna era aproape să izbucnescă în plâns, dar pe urmă s-a înfuriat.
– Trebuie să salvăm cărțile, a spus.”

Aventurile lui Sacha în castelul fermecat de Iulian Tănase

O carte simpatică, ilustrată foarte drăguț, despre Sacha, un băiețel blond care împlinește patru ani și care își petrece ziua de naștere împreună cu tatăl lui într-un castel fermecat. Castelul este desigur doar în imaginația bogată a băiețelului, la fel și vulpile sau șerpii care se găsesc acolo. E o poveste despre puterea imaginației, plină cu dialoguri savuroase între tată și fiu. Și plină de candoare, aș mai adăuga. Lui Iris i-a plăcut tare de Sacha.
“Când ne-am băgat în pat ca să dolmim penltu că elam eu puțin obosit, tata mi-a spus că lui îi e dol de mine tot timpul și asta mi s-a pălut ciudat, cum să îți fie dol de cineva cale e în fața ta și poți să-l atingi, eu cledeam xă ți-e dol doal de cineva cale e depalte și tu nu îl vezi când ți-e dol. “

Lindbergh. Povestea unui șoricel zburător de Torben Kuhlmann

Aceasta este prima care din seria de trei (deocamdată, am auzit că urmează și a patra, yuhuu) scrisă și ilustrată de Torben Kuhlmann. Observînd că toți ceilalți șoricei din oraș au dispărut din cauza unui nou tip de capcană, micul nostru erou hotărăște să emigreze în America. Pentru asta trebuie să traverseze Atlanticul în zbor, ajungând să creeze istorie și devină primul șoricel zburător. Textul captează rapid atenția unui copil curios cu tot felul de informații utile, iar ilustrațiile, ah, ilustrațiile sunt minunate. Am răsfoit toată seria, de la cap la coada, de nenumărate ori, bucurându-ne de fiecare dată de imaginile detaliate.

Edison. Misterul comorii dispărute de Torben Kuhlmann

În această carte, Edison șoricelul, încearcă să găsească o comoară ascunsă pe fundul oceanului, cu ajutorul profesorului de la Universitatea Șoriceilor. Împreună construiesc un vas care să servească acestui scop, însă comoara pe care o găsesc este cu totul altceva decât se așteptau ei.
Iris a studiat ilustrațiile cu lupa, atât de fabuloase sunt.

Armstrong. Călătoria fantastică a unui șoricel pe Lună de Torben Kuhlmann

Armstrong este un șoricel pasionat de spațiu, care vrea să demonstreze întregii suflări șoricești că luna nu e o roată de cașcaval. Cu acest scop în minte, ajutat de un înțelept profesor șoarece, construiește o rachetă și un costum spațial. E o carte minunată pentru copiii interesați de spațiu, datorită informațiilor pe care le oferă și din nou, datorită ilustrațiilor deosebite.

Șoriceii familiei Robinson de Dick King-Smith

O familie de șoricei, formată din mamă, tată și puii lor, locuiește sub podeaua unei bucătării. Însă vor musai să se mute în altă casă, pentru că aici trăiește o pisică ce-i vânează. În noua lor locuință au parte de surprize și personaje pe care e musai să le descopere și copiii voștri. Lui Iris i-a plăcut tare această carte, ba de atunci chiar speră să vadă și ea un șoricel mic prin curte. “Într-adevăr, casa cu numărul 16 de pe strada Simple mirosea puternic a șoareci, iar familia care locuia acolo nu avea de gând să își ia pisică.

Locuiau acolo trei uriași (cum le spuneau șoarecii) : domnul Black, doamna Black și fiul lor, un băiat pe nume Bill. “

Un urs pe nume Paddington de Michael BondDupă atâția șoricei, a venit și timpul ursuleților. Din Întunecatul Peru, Paddington a ajuns tocmai la Londra, unde pe peronul gării face cunoștință cu familia Brown, care-l adoptă în sânul ei. De aici încolo, ursulețul iubitor de marmeladă, trece printr-o serie de trăznăi adorabile. E dificil să nu-l îndrăgești pe acest urs neîndemânatic și politicos, cu pălăria lui veche cu boruri largi și valiza lui cu cheiță agățată la gât. Ne-a plăcut amândurora, sigur vom reciti.
“Ursulețul se aplecă să închidă valiza. Doamna Brown reuși să-i citească eticheta de la gât. Scria, simplu: Vă rog să aveți grijă de acest ursuleț. Vă mulțumesc.”
Ursuletul Winnie Puh de A. A. MilneRecunosc că Winnie e ursulețul meu favorit. E rotofei și dulce, iubește mierea și a trecut cu brio testul timpului, bucurînd generații întregi de copii. Cartea aceasta, care a fost scrisă cu aproape 100 de ani în urmă, e toată despre prietenie și copilărie, plină de puritate și un umor drăgălaș. Dacă n-ați făcut-o încă, atunci citiți-o. E bună ca o felie caldă de cozonac.
“- Și aș intra după el, a zis Winnie plin de entuziasm, dar cu multă grijă, ca să nu mă rănesc, și aș ajunge la Borcanul cu Miere, și i-aș linge marginile mai întâi de toste, prefăcându-mă că atâta a mai rămas, știi, și apoi m-aș îndepărta și m-aș gândi puțin, și apoi m-aș întoarce și aș înceoe să ling drept din mijlocul borcanului, și apoi…”
Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor sai de Nikolai NosovCelebra carte despre prichindeii prieteni care trăiau în Orașul Florilor a bucurat mulți copii din generația mea și constat cu încântare că este apreciată și de generația din care face parte Iris. Noi ne distrăm mereu cu numele lor haioase. Zăpăcilă, Pilulă, Glonțișor, Șurubel și Piuliță, Gogoașă, Grăbilă, și tot așa mai departe. E o carte la care revenim mereu.
“- Cum am ajuns în casa asta? întrebă Habarnam
– Noi te-am adus. Nu se putea să te lăsăm în curte peste noapte! răspunse Ochi-albaștri.
– Doar erai aproape mort de-a binelea, se băgă în vorbă Iepurica. Dar Mierinana a spus că s-ar putea să reînvii, pentru că ai un ăsta… or-ga-nism foarte tare.
– Da, am un organism foarte tare și un cap și mai tare, spuse cu lăudăroșenie Habarnam. Altul în locul meu ar fi făcut, în mod sigur, o emoție la creier. “
Cartea cu Apolodor de Gellu NaumCred și sper că toți copiii cunosc următoarele versuri:
” Mi-e dor, mi-e dor
De frații mei din Labrador! “
Cartea ne prezintă călătoria pinguinului tenor Apolodor  către Labrador, acolo unde speră să își găsească familia. Ajunge să trăiască aventuri grozave, călcând pe alte meleaguri, ba chiar continente diferite și întâlnind personaje interesante.
Această carte este o minune, rimele, felul jucăuș în care este scrisă te face să îl îndrăgești pe pinguinul în frac imediat. Noi recitim des din ea și ascultăm mereu varianta interpretată fabulos de Ada Milea.
“Dar într-o zi, Apolodor,
Spre deznădejdea tuturor,
A spus așa: – Sunt foarte trist!
Îmi place viața de corist,
Dar ce să fac? Mi-e dor, mi-e dor
De frații mei din Labrador…”Cam acestea sunt cărțile pe care le-am tot citit de când tot stăm mai mult pe-acasă. Personal, abia aștept ca Iris să învețe să citească și să descopere singură lumea asta magică a cărților. Aștept și pentru că sunt curioasă să văd dacă toți anii ăștia de citit și de sădit litere în căpușorul ei, pagini după pagini, carte cu carte, vor da roade. Sper din suflet să iubească cititul și cărțile. Voi ce ați mai citit copiilor?Dosar de Mamă e și pe Facebook