Aveți grijă de mame

De când lumea și pământul, femeia e cea care îngrijește de copii. Ea îi poartă, ea le dă viață, mai apoi tot ea îi hrănește la țâță. Și e firesc ca lucrurile să stea așa până în punctul acesta, pentru că doar ea poate face toate astea. După punctul cu țâța încolo însă, tatăl poate și el da o mână (sau chiar două) de ajutor, numindu-se și el părintele acelui copil. Știe și el a ține un biberon în mână, a șterge un fund mic, are și el două brațe pentru legănat, poate și el mângâia un creștet de om mic sau împinge foarte bine un cărucior la plimbare.

Remarc cum tot mai mult, ajutorul concret al soților, a ajuns să fie perceput ca o favoare deosebită pe care ei o fac mamelor, nicidecum ca un normal al vieții lor de părinte. Aparent, e firesc ca tații să nu aibă habar cum se crește un copil, pe când mamele e musai să știe tot, instinctual, chiar dacă fac asta pentru prima dată. Și nu doar să știe, ci să o facă fără vreun efort deosebit, iar dacă le e greu, preferabil ar fi să nu se plângă. O femeie care tot zice ba că-i e greu, ba că e obosită și nedormită, este destul de enervantă. Păi nu i-au trebuit ei copii? Să se descurce și fără atâta dramă.

Bărbatul merge la serviciu și apoi are nevoie să se odihnească, pe când femeia oricum “stă acasă”, așa că ar trebui să fie capabilă să se organizeze astfel încât să îngrijească de copii (hrănit, schimbat, spălat, jucat, plimbat), să gătească și să deretice, fără să-i fie vreo clipă greu. Iar dacă îi este, preferabil ar fi să nu deranjeze bărbatul obosit cu nimicurile ei.

Izolarea mamei care are copii mici își pune și ea serios amprenta pe felul în care se simte. E singură uneori câte douăsprezece ore cu un copil sau mai mulți, copleșită, poate extenuată din lipsă de somn. Nu e nimeni acolo să-i ia copilul din brațe cât să meargă la toaletă, sau cât să mănânce prânzul. Uneori, deși abia a deschis ochii dimineața, nu visează decât la momentul în care va veni seara, ca să mai doarmă puțin. Da, atât de obosită poate fi o mamă.

În mod ideal, atunci când tatăl vine seara de la serviciu, ar trebui să-i dea mamei o pauză, preluând pentru o vreme copiii. Însă asta se întâmplă în prea puține familii, pentru că avem prea bine inoculată ideea că femeia trebuie să se descurce cum poate.

Crescutul copiilor ar trebui să fie muncă în echipă, nicidecum sport individual. Tatăl ar trebui să știe și el cum să prepare un biberon cu lapte, cum să se descurce cu o febră, să calmeze copilul, sau cum să facă baie unui bebeluș. Mama și tata ar trebui să își împartă sarcinile, căci nu e firesc ca unul să fie mai părinte decât celălalt, nopțile pot fi împărțite și ele, se poate face cu rândul la cratiță, și încă mai câte. Ce altceva e o familie dacă nu o echipă?

Dacă înainte se întreba cineva ce face o femeie acasă cu copiii toată ziua, ei bine, izolarea din care tocmai am ieșit a fost prilejul perfect ca să afle. Nu e chiar a walk in the park, nu-i așa?

Uitați-vă în jurul vostru la câte mame mor pe dinăuntru, câte nici nu mai știu cine sunt, mame al căror nume a devenit doar “mami”. Cruțați-le, rogu-vă, cruțați-le, arătați-le că nu le-ați abandonat, că nu trebuie să ducă singure nopțile nedormite și zilele cu o mie de chestii de făcut.

Deseori, femeilor le este imposibil să le explice soților cât de complicată și dificilă este maternitatea pe alocuri. Iar lor le e greu să înțeleagă acestă dezrădăcinare de sine pe care o trăiesc mamele. E nevoie de un sat să crești copii. În lipsa acestui sat sau a unei comunități care să le ajute, mamele au neapărat nevoie de un partener de nădejde. Cu un partener implicat ele pot muta munții.

Copilul e foarte important, însă haideți să nu uităm nici de mamă. Ea e cea care-l poartă, îl naște și mai apoi îl face om mare, cu tot ce implică asta. Un efort deosebit.

Da, e frumos să fii mamă, dar nu mereu. Asta trebuie să nu ne mai fie rușine să recunoaștem. Uneori e nasol. Să te pui mereu pe ultimul loc, să te sacrifici, să jonglezi cu limite, să nu dormi, să faci de multe ori față presiunii dintre tine și copil. Iar tații ar trebui să fie primii care să înțeleagă asta. Să fie ei satul femeii lor, atunci când ea are nevoie. Să mute munții ăia împreună cu ea. Să o vadă pe ea, așa cum e atunci. Poate obosită, neputincioasă, furioasă, la capătul puterii. Atunci are cea mai mare nevoie de el. Să deschidă brațele pentru ea și pentru copii, să-și asume rolul de cap al familiei. S-o protejeze fără reproșuri.

Fiți acolo pentru femeile vostre. Cu ele începe lumea.

Dosar de Mamă e și pe Facebook