Primăvara și toamna sunt anotimpurile mele favorite. Toamna devreme. Atunci când încă e cald, dar natura începe să arate ca pictată într-un tablou lucrat de un artist cam prea îndrăgostit de galben și portocaliu. Atunci s-a născut Iris.

Iar primăvara e anotimpul pe care îl aștept cu nerăbdare pentru că e plin de viață. E dovada că nimic nu rămâne veșnic gri și uscat, că până la urmă, iarba încolțește, copacii înfloresc și totul în jur abundă de viață. Atunci te-ai născut tu, Zmeule. Acum un an, la mijlocul primăverii, ai venit să fii cu noi.

Ești un spiriduș. Vesel și bun. Bun ca o zmeură coaptă și dulce. Ai sclipiri în ochii albaștri, plini de curiozitate. Îți place foarte tare de noi toți. De mine pentru că sunt mama și știu tot. De ce plângi, dacă te doare ceva, cât de caldă să fie apa la baie, când ți-e somn, lucruri din-astea. Plus că tot eu sunt doamna cu lacto barul deschis non stop. Vrei în brațele mele oricând, oricum și oricât. Hopa sus e cel mai fain. Mă pupi după ce îmi iei fața între mâinile tale mici. Plângi cu necaz dacă plec din cameră și te liniștești imediat ce revin și te ridic. Îmi spui ma-ma-ma-ma-ma pe toate tonurile. Ești generos și îmi dai orice îți cer. Nu-ți place deloc să-ți schimb scutecul. Te joci ca un mâț, arunci jucăriile în toate direcțiile. Încerci să te încalți singur. Îți plac mingile.

De Iris îți place pentru că e copil și se joacă cu tine. Când o vezi, țopăi și dai din picioare. O strigi tare “Iiiiii”. Te urci pe ea și o tragi de păr, dar nu se supără aproape niciodată. Te mai păcălește când vrea fix jucăria cu care te joci tu, dar ești un domn și treci cu vederea. Te uiți la ea ca babele la icoane. Nu-ți place când insistă să te pupe și să te strângă în brațe, dar o iubești cu tot sufletul tău de spiriduș.

De tata îți place pentru că te ridică tocmai până la tavan și știe să te învârtă în aer. Stă în spatele tău până urci toate scările și te urcă pe motocicleta lui.

Pe Ozzy mergi să îl vezi la geam în fiecare dimineață. Când ești în curte te pupă și te cheamă la joacă.

Îmi pare rău că de ziua ta nu-ți pot arăta primăvara, nu putem vedea narcisele albe sau galbene, lalele, irișii frumoși sau cum înflorește liliacul. Nu te pot duce în parc sau pe malul mării. Împlinești un an în izolare, probabil vei face primii pași tot în condițiile astea.

Ca de fiecare dată când un copil de-al meu își sărbătorește ziua de naștere, am un car de emoții, retrăind ziua cu pricina. Îmi amintesc tot, fiecare detaliu, din momentul în care mi s-a rupt apa și până când te-am născut. Îmi amintesc cum te-am primit în brațe, plânsetele tale mici ca de mâț, recunoștința și euforia. Ești o bucurie, copile!

La mulți ani, Zmeule! Te iubim cum doar noi știm!

Aici e povestea nașterii tale: https://dosardemama.ro/2019/04/18/nasterea-lui-zmeurica/

Dosar de Mamă e și pe Facebook