Dacă aș avea o zi doar pentru mine

M-aș trezi târziu, după o noapte cu somn neîntrerupt, dar aș mai lenevi în pat o vreme. M-aș întinde pe îndelete, până mi-ar trosni oasele de plăcere și aș căsca zgomotos, fără să-mi bat capul că trezesc și pe altcineva. Aș savura o cafea cu lapte, așa caldă și proaspăt turnată în cana roșie cu floricele, de la prima până la ultima picătură.

Apoi probabil că mi-ar fi greu să o apuc în vreo direcție anume. Pentru că n-am mai fost demult doar eu cu mine. N-a mai fost demult doar despre mine. Am uitat că sunt și altceva decât mama, au uitat și ceilalți din jurul meu. Nu m-am mai gândit demult la altceva în afara copiilor și a casei. Nu m-a mai întrebat nimeni demult ce mi-ar plăcea mie să fac.

Până la urmă, probabil m-aș îmbrăca cu o pereche de blugi, mi-aș pune un hanorac, mi-aș încălța tenișii, aș pune rucsacul în spinare și aș ieși la o plimbare. Una adevărată, nu din-aia de care mă bucur de obicei, până la Profi ca să cumpăr lapte.

Pe drum aș asculta Roger Waters în căști, iar el, cu vocea pe care i-aș recunoaște-o dintr-o mie, mi-ar zice “you can have three wishes, if you don’t wait too long”. Stai, măi, Roger, ce naiba mă grăbești așa, cu dorințele tale, aș zice eu în gând. Nu știi că eu sunt atât de nehotărâtă mereu, deși toată lumea din jurul meu pare să creadă exact contrariul.

Aș suna-o pe mama, cu care aș vorbi vrute și nevrute. Despre vreme, ce am mai gătit, despre una sau alta. Nu mi-ar fi cu trebuință o zi doar a mea, în care să nu o invit și pe ea, măcar puțin.

M-aș plimba apoi pe malul mării, acolo unde are cea mai frumoasă culoare. Un albastru verzui, când aruncă soarele cu sclipici în ea. Nu vă zic unde, asta rămâne între mine și ea.

Nu știu de ce o cheamă Marea Neagră, poate pentru că schimbă fețe, fețe, habar n-am. Am văzut-o și supărată, ba chiar și furioasă de-a binelea, de se stropșea la toată lumea cu spume, dar și atunci tot culoare frumoasă avea.

Ar fi o zi nici prea caldă, nici prea rece, cam ca ziua de azi, una de la începutul primăverii, când în aer plutește vibrația aia bună. M-aș așeza pe nisip, vântul mi-ar bate prin păr, în gură aș simți gustul sărat, iar în nări mirosul de alge. Aș încerca să mă întorc către mine, poate cu frică, și m-aș întreba: “ce mai faci, tu, fătucă? te descurci? ești bine? cum îți e ție acolo pe dinăuntru?

Aș fi răbdătoare cu mine, ca o prietenă bună, nu m-aș grăbi și nu m-aș supăra dacă o întrebare sau alta ar rămâne fără răspuns. Marea ar vui nepăsătoare și vântul tot mi-ar răvăși părul, iar eu aș închide ochii și mi-aș ridica fața către soare. Aș sta acolo, pe nisipul cald, eu cu mine, până aș înțelege ce mai fac, dacă mă descurc și dacă mi-e bine pe dinăuntru.

Asta aș face dacă aș avea o zi doar pentru mine. Aș petrece-o cu mine. Cred că mi-ar plăcea, țin minte că obișnuiam să fiu fată de gașcă cândva.

Dosar de Mamă e și pe Facebook