Nu toți scuipă foc, mănâncă Feți Frumoși la micul dejun sau închid prințese în turnuri. Nu toți au răfuieli cu Roșu sau cu Verde Împărat. Zmeul pe care îl am eu acasă este chiar iubăcios și mămos. Bebelușul meu Zmeu.

Își apropie fața de a mea și cu gura deschisă îmi mozolește bine bărbia sau obrazul. Chiar dacă am lipsit doar două minute, când mă revede, chiuie, întinde mâinile și i se luminează fața de parcă ar zice: iată-te, aici erai, ce dor mi-a fost de tine, pe unde mi-ai umblat? Atunci, fără excepție, sufletul meu se înfoaie întocmai unui curcan țanțoș și fălos.

Când îl iau în brațe, băiețelul ăsta îmi cuprinde fața între palmele mici și se uită fix în ochii mei. Are o privire limpede și curioasă, care devine jucăușă la cel mai mic zâmbet al meu. Nu știe să vorbească, deh, are doar unsprezece luni, dar jur că-mi spune “te iubesc” cu privirea.

Cred că într-o viață anterioară a fost pisică. Atâta doar că nu toarce, în rest își freacă mutricica de mine, iar la mângâieri răspunde cu zâmbete pline de satisfacție.

Are umor și de multe ori râdem împreună în hohote. Nu știu de ce, dar se distrează foarte tare când îmi scot ochelarii. Pesemne găsește că-s de tot râsul. Se uită la mine și hohotește de i se scutură tot corpul mic. Și-atunci încep și eu să râd, tot în hohote. E una dintre cele mai inocente și pure experiențe pe care am trăit-o alături de o altă persoană. Să râd în hohote cu bebelușul meu.

Așa e Zmeul meu, cald, bun și vesel, jucăuș ca un mâț.

Dosar de Mamă e și pe Facebook