La finele zilei, după multe ore de mers de-a bușilea, cățărat pe soră-sa, descoperit cotloane ascunse din casă și gustat toate scamele sau firmiturile de pe jos, se lasă întins pe pat după ce stingem lumina.

Oboseala îl agită, se mișcă supărat până când cu gura deschisă, îmi găsește sânul. Îl apucă cu hotărârea celui care găsește doar acolo, la pieptul meu, hrană, siguranță și iubire.

Trage cu poftă, în timp ce i se închid ochii, dar se opune cu îndârjire somnului lovind aerul cu picioarele și arcuindu-și spatele. Se zvârcolește și scapă sânul, în timp ce întoarce capul și eu știu că acum somnul e aproape.

Îmi lipesc capul de fruntea lui mică și îl mângâi pe spate. E încă atât de mic, deși imediat pleacă pe picioarele lui. Închide ochii imediat și orice fel de zbatere încetează ca prin minune. Își odihnește o mânuță pe gâtul sau obrazul meu, parcă asigurându-se că nu voi pleca de lângă el și alunecă încetișor către tărâmul viselor.

Stăm așa unul lângă celălalt, corpul lui mic lipit de al meu, până respirația îi devine profundă și regulată. Îi admir obrajii rotunzi, drăgălășenia de bebeluș, genele lungi, sprâncenele atât de blonde că abia se văd. E perfect, băiețelul meu perfect. Îi iau mânuța de pe gâtul meu și zâmbesc când buzele i se țuguie ca pentru pupat.

Dormi, puiule, dormi, Zmeule și visează, mama e lângă tine, stă aici și te veghează.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook