Să râdem cu Iris X

☺️ – Iris, te rog să nu cobori câte trei scări deodată. Scara nu e un loc bun de joacă.
– De ce?
– Pentru că te poți răni. Poți să cazi și să-ți rupi picioarele. Îți amintești când mi-am sucit eu glezna, cât de tare m-a durut?
– Aha.
– Un picior rupt doare chiar mai rău. Mult mai rău.
– Nu-ți mai face griji, mama.
– Să nu-mi fac, spui?
– Nu, că eu am grijă pe scări, mă uit pe unde calc, sunt tânără, nu ca tine!

☺️ – Mama, unde s-a dus tata?
– Nu știu exact.
– La baie?
– Posibil, da.
– Să facă pipi?
– Nu știu pentru ce s-a dus tata la baie, Iris.
– Păi ești soția lui, nu asta-i treaba ta, să știi?

☺️ – Mama, eu și tata avem un secret.
– Îhî, bine.
– Nu vrei să ți-l spun?
– Păi dacă mi-l spui, atunci n-o să mai fie secretul vostru.
– Dar eu vreau să-ți zic. Că e amuzant.
– Bine, haide, spune-mi secretul.
– Mai devreme, când ai ieșit din cameră, tata a zis că azi ești veselă exact ca un cor de bocitoare. Ți-am zis că-i amuzant, nu?

☺️ Se plictisește, așa că ia șervețele umede și se apucă de curățat prin casă.
– Mama, ce să mai curăț?
– Masa.
Șterge puțin în doru’ lelii și întreabă iar.
– Ce să mai curăț?
– Caloriferul.
Și continuăm astfel cu sertarele de la bucătărie, caloriferele, ușa de la intrare, cea de la baie, etc, în timp ce ea se distrează și eu trebuie să exclam admirativ că a făcut o treabă excelentă.
La un moment dat se oprește, se încruntă și îmi zice:
– Nu mă mai joc pentru că acum mă simt ca o servitoare.

🙂 – Mama azi chiar e ziua îndrăgostiților?
– Da.
– Și trebe să le luăm cadou la toți?
– Nu noi, unii îndrăgostiți își fac cadouri între ei. Alții cumpără flori și ciocolată sau felicitări. Și își fac declarații de dragoste.
– Aaa, eu nu ți-am luat cadou și nici felicitare n-am făcut.
– Nu-i nimic, noi oricum nu sărbătorim ziua asta.
– Dar o declarație de dragoste vrei să-ți fac?
– Oricând.
– Te iubesc și te ador, ca pe-un pui de curcă chior.

🙂 – Eu o să mă fac astronaut și o să merg în spațiu să găsesc extratereștrii. După ce o să-i găsesc, o să rămân să trăiesc cu ei pe planeta lor.
– Aha. Și dacă acolo, pe planeta lor n-au prințese?
– Păi nici nu mă mai joc așa mult cu prințesele acum.
– Dar dacă extratereștrii ăștia sunt urâți?
– Mi-ai zis că niciodată nu e important cum arată cineva, ci cum se poartă.
– Ai dreptate, așa am zis. Și dacă sunt răi?
– Îi dresez să fie buni.
– Și dacă nu au înghețată acolo la ei?
– Atunci merg la cumpărături pe altă planetă.
– Cum?
– Cu rucsacul.
– Aha, da, evident, cum nu m-am gândit la asta? Dar dacă nu sunt nici rochițe?
– Nu-i nimic, că eu o să fiu îmbrăcată în costumul de astronaut, oricum.
– Dar dacă miroase înfiorător pe planeta aia?
– Păi, mama, costumul are cască. N-o s-o dau jos niciodată.
– Dar ia spune, când o să te lovești sau o să fii puțin tristă, cine o să-ți dea o îmbrățișare?
– O să trimit repede racheta după tine.

🙂 – Mama, oare extratereștrii copii au jucării oameni, așa cum eu am jucării extratereștrii?

🙂 – Mama, tu ești un fel de super eroină.
– Hopa! Cum așa?
– Păi, orice îl supără pe Zmeu, tu repede ridici tricoul, îi dai țâță și el se liniștește imediat.
– Așadar sunt super eroină și super puterea mea e…țâța?
– Nuuu. Super țâța!

🙂 Mă întreabă M confuz:
– Ce e aia maitălponi?
– Hm? Unde ai auzit asta?
– La Iris.
– Aaaa, e My Little Pony.

🙂 – Mama, mi-ar plăcea să am niște duhuri care să-mi îndeplinească dorințe.
– Ehee, asta mi-ar plăcea și mie. Dar ce le-ai cere?
– Aș putea orice.
– Asta am înțeles, dar ce ai vrea?
– Să-mi mai aducă încă unul din-ăsta. Și arată spre frate-său. Mie mi se oprește respirația și brusc încep să tușesc.
– Ăhm, mhm, păi….……
– Dar să fie surioară de data asta.
– Irisule, stai puțin, să ne înțelegem…
– Nu te îngrijora, că pe ea n-ar trebui s-o naști tu, ar naște-o duhurile și ne-ar aduce-o când ar fi mare.
……………………………………
P. S. Înainte să înceapă miștourile, vă asigur că această prăvălie s-a închis și nu mai livrează alți bebeluși.

🙂 – Mama, mâine merg la grădi?
– Nu, mâine e duminică, stai acasă.
– Înseamnă că iar mă trezesc la 6.

🙂 În timp ce eu îl adorm pe Zmeu în altă cameră, Iris încearcă să-l aburească pe tată-su:
– Îmi dai ceva dulce, te rog?
– Hm, parcă doar în zilele cu antrenament ai voie dulce, nu? Azi nu ai antrenament.
– Ba am voie și azi.
– Da? Stai să-i scriu lui mama s-o întreb.
– Dar, tata, ești adult, poți decide și singur dacă am voie, nu e nevoie să o întrebi pe mama.

🙂 O cert:
– Iris, în seara asta ai fost nepoliticoasă cu tata, ai sărit calul, în casa asta nu așa facem lucrurile.
Răspunde:
– Bine, dar tu de ce îi iei lui apărarea? El e mai mare decât tine, se poate apăra și singur.

🙂 Să nu credeți că nu purtăm conversații și despre lucruri de-a dreptul importante:
– Mama! mă strigă cu îngrijorare în voce.
– Care-i baiul, puiule?
– O să fie eliberat Dragnea de la pușcarie. Ce ne facem? (🤣🤣🤣)
– Ei, asta-i bună, nu o să-l elibereze nimeni.
– Ba nu, că am auzit eu mai devreme la televizor.
– Ai auzit probabil că el cere judecătorilor eliberarea, dar asta nu înseamnă că o va primi. De fapt sunt sigură că va rămâne acolo unde e.
– Nu înțeleg.
– Cum să-ți explic eu ție, mai știi cum îmi cereai de dimineață ceva dulce?
– Aha.
– Și eu ți-am dat?
– Nu, zice bosumflată.
– Păi vezi? Tot așa și cu Dragnea.

🙂 – Mama, eu îl iubesc pe Zmeu de parcă ar fi al meu.
– Păi, nu e al tău?
– E fratele meu, da’ îl iubesc de parcă aș fi mama lui.
– Dar cum își iubesc mamele copiii?
– Păi, când se uită la ei simt focuri de artificii în piept și-n burtă.

🙂 Copiii împart totul cu părinții lor. Mucii, febra, tusea, durerea generalizată în tot corpul, sunt generoși foc.
– Mama, te doare peste tot?
– Da, Iris, mă doare tot corpul.
– Și ți-e frig?
– Da, cam dârdâi sub pătura asta.
– Te ustură în gât?
– Și asta, da.
– Îhîm, biata de tine. Îmi dai niște iaurt cu miere?

🙂 – Irisule, ce vrei să mănânci?
– Ce avem de mâncare?
– Ciorbă, salată, orez, sarmale, cred că au mai rămas și niște cartofi fierți. Ba mai e și puțin cuș-cuș.
– Meeeh, doar atâta avem? Ca eu iar n-am ce mânca.

🙂 Se trezește la 2 noaptea și zice:
– Gata cu somnul, hai să ne dăm jos din pat.
– Iris, încă e noapte. Și apoi, Moșu nu vine decât la copiii care dorm.
Suspină cu sârg și se întreabă:
– Nici nu știu de ce Moșului îi plac toți adormiții.

🙂 Doar dacă ești părinte poți auzi următoarea propoziție fără să te panichezi:
“Adună și pune capurile alea în gentuță, că altfel o să le pierzi.”

🙂 – Mama, ce ai mâncat când eu eram la grădi?
– O salată.
– Și atunci de ce ești murdară cu ciocolată la gură?

🙂 – Mama, vreau să mi le aducă Moșu și pe Ana cu Elsa când erau mici. Și pe mama lor.
– Iris, îmi pare rău, ai făcut deja lista pentru Moș și i-am trimis-o. Nu o mai putem modifica.
– Bine, nu-i nimic. O să le pun pe lista de anul trecut, pot? Pot, mama?
– Poți, cum să nu, dragu’ mamii.

🙂 – Mama, ce faci, te machiezi?
– Da.
– Nu prea te pricepi, că arăți la fel.
– Dar cum ar trebui sa arăt?
– Colorată, ca un curcubeu.

🙂 – Mama, îmi faci și mie o vitamina c desfrevencentă, te rog?

Mergem cu Zmeu la medic. La recepție sunt întrebată numele copilului.
– Zaharia Zm….ăăăă Carol, Zaharia Carol.
– Data nașterii?
-……….
– Data nașterii?
– A copilului? întreb eu, încercând să câștig timp.
– Desigur, a copilului.
-……………
Recepționera mă privește insistent, eu clipesc des, mă uit ba la ea, ba la M. El se prinde imediat că (iar!!!) nu-mi amintesc când am adus exact pe lume ficioru și răspunde în locul meu.
– 12 aprilie.
– 2019, adaug eu mândră tare.
Hal de mamă 🙈🤦‍♀️

🙂 – Iris, pune te rog jucăriile într-un singur loc, nu le mai împrăștia prin toată camera.
-…………….
– Da, Iris, vrei să-mi spui ceva?
– Îhî, că ești cam dictatoare azi.

🙂 Am plecat cu copiii de acasă, cu scopul precis de a cumpăra lipici pentru jucării. Pe drum calc aiurea și îmi sucesc un picior. Durerea e ascuțită și nu mai pot călca. Îl sun pe M să vină după noi, ne întoarcem acasă, glezna îmi e ușor umflată, însă acum reușesc să pășesc.
Iris:
– Mama, nu mai luăm lipici?
– Azi sigur nu. Îmi pare rău, dar mă doare piciorul destul de tare și nu pot merge până la magazin.
– Dar n-ai putea să te târâi până acolo?

🙂 – Mama, eu când o să fiu mare, o să locuiesc tot cu Zmeu.
– Hm, nu știu, poate o să fie căsătorit și o să aibă soție.
– Eee, nu-i nimic, poate să locuiască și ea cu noi, dar o să doarmă în altă cameră. Dacă o să am eu soț, poate să doarmă cu el.

🙂 – Mama lui X de la grădi are niște nări așaaaa de maaaaari.
– Sper că nu i-ai spus nimic referitor la asta.
– Nu, că știu că-i nepoliticos.
– Excelent, bravo!
– Doar m-am ghemuit ca să i le văd mai bine. Dup-aia i-am spus “bună” cu glas tare și în gând am continuat “doamnă năroasă”.

🙂 – Mama, îmi dai mie rochia asta?
– Nu, Irisule, asta e rochia mea, aș prefera să nu te joci cu ea.
– Hai, te rooog.
– Îmi pare rău, cu rochia asta nu ai voie.
– Dar, mama, după ce mori tu, rochia asta o să fie a mea?

🙂 – Mama, asta tu ești, zice ea, arătându-mi o căpățână pe care tocmai a desenat-o. Are ochii mici, niște gene lungi rău și un zâmbet cât China.
– Îhm, sunt drăguță, dar remarc că îmi lipsește nasul.
– Da, știu.
– Ah, am crezut că ai uitat să-l faci.
– Păi nu, că nu știu eu să fac un nas așa de mare ca al tău.

🙂 – Iris, dă-i te rog lui Zmeu jucăriile pe care le-a scăpat.
– Mama, iar te folosești de mine?

🙂 – Mama, ce e ăsta?
– Un mop.
– E nou?
– Da.
– Ai fost azi la cumpărături?
– Nu eu, tata a fost și a cumpărat mopul.
– Pentru tine?
– Bănuiesc că pentru mine, da.
– Nu-i corect, ție ți-a luat un cadou distractiv și mie nu mi-a cumpărat nimic.

🙂 – Tata, ce pantera aș putea fi, în afară de una neagră?
– Pantera roz?
– Aaaa, nu, aia nu, că tace din gură tot timpul, nu vorbește deloc.

🙂 La cinci ani, cât are ea, îmi poate da lejer lecții despre cum se face:
– Mama?
– Mmm?
– Am voie un tic-tac sau am voie două? Poți alege tu cu ce aromă îmi dai.

🙂 – Mama, Zmeu e așa haios când mânâncă.
– Cam este, așa-i?
– Da, cel mai tare îmi place când are gura plină cu piure și strănută.

🙂 Cum povestește un copil de cinci ani:
– Mama, mai ții minte atunci când am fost cu tata în parc?
– Nu. Când?
– Atunci când mi-am prins eu capul între lemnele alea.

🙂 Dimineață, când o duceam la grădiniță:
– Auuuu! Iris, mi-ai pus cumva pietricele în bocanci?
– De ce, te deranjează?

🙂 Adună câteva păpuși și îmi face prezentările.
– Asta cu părul roșu eram eu în grupa mică, asta cu părul mov când eram adolescentă, asta cu părul albastru când eram la facultate și asta cu capu’ rupt când eram mamă.

🙂 O aud pe Iris vorbind cu frate-său:
– Hai, măi bebe, las-o pe mama să mănânce, i se face foame și ei. Măcar o dată pe săptămână.

🙂 Stă cu farfuria în față și se uită cu dezgust la conținutul ei.
– Hai, puiule, încerc eu s-o îndemn. Mănâncă puțin.
– Tu ai gătit-o?
– Da.
– Și ce ai pus în ea?
– Dragoste, fac eu pe mama zen și drăgălașă.
– Mda, nu știu ce dragoste ai pus tu aici, că eu simt doar gustul ăsta de conopidă. Bleaaaah.

🙂 Iris, bosumflată toată că o ia tată-su de la grădi:
– Mama voiam să vină după mine, nu tu.
– Zău? Și dacă data viitoare când o să vin, o să-ți spun și eu că nu pe tine vreau să te iau acasă, ci pe X?
– Pfff, X urlă mai mult decât mine, l-ai aduce înapoi imediat.

🙂 – Mama, știi ce mi-a zis A la grădiniță?
– Ce?
– A zis: hey Iris, ești frumoasă!
– A fost drăguț, ți-a făcut un compliment.
– Mhm.
– Și tu ce i-ai zis?
– Să mă lase în pace că fac karate și știu să dau cu piciorul.

🙂 Iris își privește fratele dormind. Apoi vine repede și mă informează:
– Mama, să știi că Zmeu suge o țâță imaginară!

🙂 Am făcut salată de vinete cu ceapă verde. O întreb pe Iris:
– Vrei să guști?
– Da, zice.
Gustă și pe mutra ei e afișat un dezgust evident.
– Îți place? fac eu pe chioara.
– Mhm. Da.
– Zău, e bună?
Plescăie aproape cutremurându-se după ce a înghițit.
– E foarte gustoasă.
– Să-ți ung și ție o felie?
– Ei, nu chiar acum. Poate mai târziu, când se termină.

🙂 Iris, încercând să-l consoleze pe Zmeu, care plângea de sărea cămașa de pe el:
– Uite, mama, săracu Zmeu cum plânge. Of, nu mai plânge, gata, hai, Zmeule, gata. Hai, săracule, nu mai plânge. Săracule, mi-e milă de tine!

🙂 Dragoste la grădi.
X îmi spune:
– Iris m-o iubit într-o zi.
– Ah, da?
– Da, dar numa’ într-o zi, dup-aia nu m-o mai iubit.
Iris intervine:
– Pentru că m-ai mușcat de mână.
X se apără:
– Dacă m-ai tras de păr!

🙂 – Mama, închide geamul. Văd afară niște umbre de monștri.
– Unde zici că-s măgarii ăia? Ia să aibă ei curaj să apară la geamul meu. Vai de capul lor.
– Da, și eu cred că le-ar fi frică de tine.
– Hai măi, sunt chiar așa fioroasă, numai bună de înfricoșat monștri?
– O să se sperie când o să vadă cum îți vin ochelarii ăștia noi ai tăi.

🙂 Bunica si Iris stau aplecate deasupra lui Zmeu, admirându-l.
– Irisule, uite ce scump e, vezi?
– Ba nu a fost deloc scump. I l-au dat gratis lui mama.

🙂 La culcare:
– Mama, ai observat că noi parcă suntem un hot dog?
– Cum așa?
– Eu cu Zmeu suntem pâinicile alea și tu ești cârnatul ăla din mijloc.
…………….
Ketchup, muștar anyone?

🙂
Îl adorm pe Zmeu, alăptându-l. Înainte de asta n-am apucat să-i fac duș lui Iris, care a alergat jumate de zi prin curte și miroase ca o haită de purcei. Așa că am hotărât să-i fac duș după ce-l adorm pe flăcau. Doar că în cameră e întuneric și așteptând, ei i se cam închid ochii.
– Irisule, nu adormi, șoptesc eu.
– Da, mama. Mai durează?
– Încă puțin, haide, nu închide ochii, stai trează.
– Mama?
– Da?
– Îți dai seama că niciodată până acum nu mi-ai mai spus așa ceva?
….……….………..
Na, uite-așa, să vadă și ea cum e.

🙂 – Mama, mai e mult până la ziua mea?
– Nu, mai e doar puțin.
– Abia aștept să vină și să fiu mare.
– La cinci ani nu se poate spune că ești chiar mare.
– Ba sunt mare deja, n-ai văzut că-ți ajung aproape până la țâțe?

🙂 Iris e în curte când se întorc vecinii de la plimbare. Se opresc cu ea la gard si o întreabă:
– Ce faci, Iris?
– Bine. Acum am venit acasă.
– Ați fost la plajă sau la plimbare?
– Nuuuu, am fost la farmacie.
– Aoleu, ești bolnavă?
– Nu, am fost doar să cumpărăm cremă pentru puța roșie a fratelui meu.
………………………..
Să țin minte asta, ca să n-o iau cu mine când o fi să-mi cumpăr tampoane. 👀

🙂 Stând pe budă își scapă sirena din mână.
– Mamaaaaa, îmi ridici sirena, te rog?
Vin în baie și mă aplec cu greu, pentru că-l port pe Zmeu.
– Vaaaai, șalele mele, ma tângui eu de zor. Mă cam dor șalele, Irisule.
– Pentru că ești o ba..
– Poftim? Pentru că sunt ceeee?
– O bubble gum. Ești o bubble gum voiam să zic.
…………..
E clar, când o crește, o să aibă o carieră de succes în diplomație.

🙂 După ce în ultimele zile Iris n-a fost chiar cel mai cooperant copil, azi s-a uitat galeș la mine și m-a întreabat curioasă:
– E cam greu să ai copii mici, așa-i?

🙂 – Mama, eu și Zmeu am fost împreună, deodată în burta ta.
– Nu prea cred, Irisule.
– Ba da, crede-mă, că eu îmi amintesc.
– Și-atunci de ce nu sunteți gemeni?
– Pentru că atunci când m-am născut eu, i-am zis să mai aștepte puțin, să văd eu cum e aici la voi.
– Aha.
– Apoi îi ziceam și lui să vină după ce vedeam.
– Și cum ți s-a părut că e aici?
– Fain, așa că l-am chemat și pe el.

🙂 – Mama, mi-aș dori să nu am buricu’ ăsta, zice, în timp ce îl inspectează disprețuitor cu arătătorul.
– Păi?
– E doar o gaură. Nu înțeleg la ce e bun. Și e urât. Toți buricii sunt urâți.
– Toate buricele, Irisule.
– Îmi place mai mult cum zic eu.
– Buricul a fost organul prin care primeai hrană atunci când erai în burta mea. Tot prin el ajungea la tine și oxigenul, așa că ar trebui să-ți placă de el.
– Nici nu-i adevărat, tot tu m-ai învățat cum copacii ne dau oxigen. Ce, tu aveai copaci în burtă?

🙂 După ce a văzut la tv imaginile în care Simona Halep prezenta trofeul de la Wimbledon locuitorilor Constanței, Iris m-a întrebat:
– Mama, ăla e castronul din care o să-și mănânce Simona gustarea?

🙂 – Mama, eu nu vă zic vouă ca să nu vă întristați, dar abia aștept să se strice mașina asta, ca să cumpărăm alta roz.

🙂 După ce a alergat desculță prin curte, Iris m-a apostrofat supărată:
– Mama, de ce nu-mi pupi și mie tălpile, așa cum faci cu tălpițele lui Zmeu?

🙂 De ceva vreme mă tot bate la cap să-i cumpăr nu știu ce păpușă brioșică. Iar eu am tot amânat-o până în seara asta, când am googălit jucăria și i-am dat telefonul să-și aleagă un model, promițându-i că i-o comand data viitoare când îi cumpăr scutece lui Zmeu.
– Uite, din-asta are X de la grădi.
– Și pe asta o vrei și tu?
– Nuuuu. Uite, din-asta are Y.
– O alegi?
– Nuuuu, nu pe asta. Mai caut.
Pufnește și oftează tot căutând și neputând să se decidă.
– Mama, am voie două?
– Haha, nu.
– Nu pot, nu găsesc, nu este, toate sunt urâte, zice.
E șucărită și prevăd cum se naște un pui de tantrum.
– Care-i baiul Irisule?
– N-o găsesc.
– Era una anume care îți plăcea și n-o găsești?
– Nu.
– Atunci?
– Nu înțelegi? Eu caut una care nu există!

🙂 Își mângâie duios fratele pe obrajii bucălați și îi spune drăgăstos:
– Zmeule, ești cel mai drăguț bebeluș din lume. Mai ales când dormi. Și atunci când taci.
Dacă n-ați hohotit destul, aici găsiți:
Să râdem cu Iris
Să râdem cu Iris II
Să râdem cu Iris III
Să râdem cu Iris IV
Sa radem cu Iris V
Sa radem cu Iris VI
Sa radem cu Iris VII
Sa radem cu Iris VIII

Sa radem cu Iris IX
“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook