Dimineață. E o liniște perfectă în casă. Încă dorm amândoi. Am coborât ușor din pat, de teamă să n-o trezesc pe Iris, apoi am venit în bucătărie și am pus de cafea. E drept că-i decofenizată, dar nu-i bai, tot frumos miroase.

Afară e senin, soarele strălucește deja. Ies în curte, încă în pijamale și las răcoarea dimineții să-mi ciupească obrajii. Ozzy se gudură pe lângă mine, de parcă nu m-a mai văzut de săptămâni întregi. Îl mângâi între urechi și pe piept, ii masez spatele și-l întreb dacă a dormit bine. Mormăie sub mâinile mele și dă din coadă vesel. Îi aduc mâncarea și-i schimb apa. Dulăului ăsta îi datorez eu  primul zâmbet al zilei, in fiecare dimineață.

Intru înapoi în casă, unde miroase a cafea și a familie. Îmi torn licoarea fierbinte în cană și mă așez pe canapea. Aseară ne-au vizitat prietene vechi și dragi, venite de departe. Genul de prietene pe care le văd rar din cauza distanței mari, însă pe care le am în gând și suflet mereu.

Sorb din cafea și zâmbesc, gândindu-mă la seara trecută. E cald și liniște. Privesc pe geam și-l văd pe Ozzy mâncând, în curte. În curând se va trezi Iris și atunci nu va mai fi deloc liniște. Va fi doar cald și bine. În fond, la ce bună atâta liniște, mă gândesc.

Îmi ating burta și sorb din cafeaua caldă. E o zi nouă, iar eu sunt recunoscătoare pentru tot și toate. Bună dimineața!  🙂

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook