Despre familii tradiționale și mai puțin tradiționale

1 (1)

Am crescut pe o stradă plină de familii tradiționale și simple. Aproape toate erau formate din mamă, tată și copii. Mamele munceau în fabrici, apoi veneau acasă gătească, deretice și vadă de copii, iar tații lucrau pe șantiere și de cele mai multe ori se întorceau seara beți. Copiii nu cunoșteau altă normalitate, așa era la ei cât și în celelalte familii de pe stradă.

Cei mai norocoși dintre copii asistau de obicei doar la scandaluri acasă, la țipete și reproșuri aruncate între o mama copleșită de griji și un tată care abia se mai ținea pe picioare. Poate vedeau niște farfurii sparte și întrerupătoare busite. Alții, mai puțin norocoși, încercau cum puteau și apere mamele de pumnii furioși ai capului familiei.

Iar cei mai ghinioniști dintre copiii de pe strada mea, erau treziți în toiul nopții de urletele tatălui turbat de alcool și scoși în stradă împreună cu mamele care aveau de cele mai multe ori ochii vineți și umflați. Dormeau nopți întregi, vară sau iarnă în casa scării sau prin curțile grădinițelor, în spatele blocurilor sau pe la vecini. Unii copii erau tuți cu furtunul de la mașina de spălat, cureaua sau cu făcălețul. Familii întregi de copii și mame vineți.
Așa nu mai vreau aud despre famila tradițională ca și cum ea ar fi modelul perfect. Știu foarte bine cum arată familia românească. Și nici nu-mi ziceți așa arătau lucrurile acum treizeci de ani, dar acum lucrurile stau altfel. Din păcate, încă sunt străzi și cartiere pline cu astfel de familii.

Desigur nu în toate familiile tradiționale există agresivitate. Bineînțeles sunt familii tradiționale în care domnește armonia. Nu generalizăm pentru ca n-ar fi corect. La fel cum nu-i corect sa susținem că toate familiile mai putin tradiționale încearcă ne fure copiii și-apoi danseze goale în mijlocul străzii.
După regulile societății, familia mea este una tradițională. Dar nu toate familiile arată așa. Pentru nu societatea e cea cu care trăiești acasă. Acolo trăiești fix cu cine vrei tu. Iubești fix pe cine îți dictează inima.
Sorămea își crește fetele singură, prietena mea își crește băiețelul împreună cu mama ei, iar una dintre cele mai bune prietene e căsătorită legal cu altă femeie, evident în altă țară. Toate cele de mai sus sunt familii. Toate sunt formate din oameni care se iubesc. Nu se bat cu furtunul de la mașina de spălat, nu se înjură, nu se scot unii pe alții noaptea pe casa scării.

Poate dacă ne-am concentra ceva mai mult pe a face educație, pe a îndruma la toleranță și la gânditul în afara bulei noastre, atunci am trăi într-o societate care s-ar ocupa de adevăratele ei probleme. Lipsa educației sexuale în școli, familiile despărțite de sărăcia din țară, școlile cu buda în curte, agresivitatea în cadrul familiei, alcoolismul, spitalele pline de bacterii periculoase, lipsa locurilor de muncă, migrația masivă a românilor în străinătate

Pot înțelege reticența unora cu privire la cuplurile de homosexuali, deși nu o aprob. Cred însă reticența vine din necunoaștere și din frică. Citesc homosexualii ne vor înfia copiii dacă le dăm voie se căsătorească. ne vor spurca societatea și valorile. ne vor îndemna copiii la imoralitate și ne vor viola pe la colț de stradă. Citesc chestii de genul asta și îngrozesc.
Acasă la noi au fost în vizită cupluri de homosexuali. Ba au dormit la noi și peste noapte. N-au ieșit în toiul nopții în fundul gol din camera lor și nici nu s-au pipăit ostentativ în bucătăria noastră. La fel cum nici noi, cuplu de heterosexuali n-am făcut-o în fața lor.

Imaginea pe care românul o are despre homosexuali e total eronată. Oamenii aceștia vor doar fie lăsati în pace. nu comentăm după ei pe stradă, nu ne uităm urât, le respectăm dreptul de a fi. O fi chiar atât de greu înțelegem cineva poate fi diferit de noi? Avem noi dreptul disprețuim pe alții doar pentru sunt altfel?

Aproape oricine cunoaște măcar un homosexual, fără știe. Pentru nu-i poți spune cuiva ești homosexual atunci când ești sigur vei fi hăituit și disprețuit. Mulți n-au curaj spună propriei familii, nici măcar propriei mame. Nu-i doresc nimănui o viață atât de singuratică. Teribil e noi ne băgăm cu bocancii în viața lor, nu ei într-a noastră, dar tot noi ne simțim agresați emoțional.

Ce-mi doresc e o lume mai înțelegătoare, mai tolerantă, mai dornică vadă viață și prin ochii altuia. Căci vorba unei trupe: “lumea asta cu iubire va scăpa“.


“Dosar de Mama” e si pe Facebook

54 Shares

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.