M-am gândit de multe ori cât de norocoși sunt cei care au “un sat întreg” să-i ajute la crescut copiii. Am fost și încă sunt invidioasă pe cei care au ajutor, recunosc  spășită. Însă nu-s chiar bătută-n freza, știu că fiecare e cu norocul lui, aia e. Vorba aia… pe mine cine m-a pus să mă mut la cincisute de kilometri distanță de ajutorul pe care l-aș fi primit de la ai mei, așa-i?

Trecând peste partea cu strugurii care-s acri, cel mai tare mă surprinde cum unii părinți nici măcar nu-și dau seama cât de norocoși sunt. Sau cât de multă recunoștință le datorează celor care-i ajută. Că de multe ori au impresia că e un drept ce li se cuvine pur și simplu. Că bunicii sunt făcuți ca să fie bone.

Să ne ajute, doar de-aia sunt bunici, aud tot timpul. Vrem să ieșim, să vină să stea cu copilul, că doar ăsta micu’ nu are doar mamă și tată. Ne e foame, să vină să ne facă mâncare/ curățenie/ cumpărăturile. De cele mai multe ori vin să ajute bunicii, cine altcineva?  Și așa e firesc să fie. Până într-un punct, în care ajutorul ăsta se poate transforma în dependență. Iar bunicii cumva nu mai au de ales, vor sau nu, trebuie să vină să ajute.

Bunicii sunt făcuți să le dea nepoților bomboane pe ascuns, să-i ducă în parc cu trotineta sau la pescuit pe malul unei ape, să le spună povești cu balauri și zmei, să le coacă prăjituri cu cremă. Bunicii ar trebui să fie doar bunici. Părinții părinților. Bunicii ar trebui să ajute, da, dar nu cred că ar trebui să înlocuiască părinții. Bunicii uneori sunt obosiți și n-au chef să stea cu nepoții, însă nu își permit să spună asta. Astea ar trebui, în schimb, să le vedem noi cu ochiul liber. Bunicii și-au crescut copiii, acum e rândul nostru s-o facem cu ai noștri.

Iar în casele în care vine ajutor de la bunici, ar trebui să existe recunoștință fără margini. Recunoștință că își rup din timpul de muncă sau de odihnă, din concedii sau din somn, ca să ne ajute cu copiii. Ar trebui să le sărutăm mâinile și să le mulțumim din suflet. Să le facem cadouri. Să învățăm de la ei cum să dăm, nu doar cum să primim. Prețuiți oamenii care va ajută cu copiii! Nu-i considerați un drept al vostru, ci un privilegiu! Un dar! Arătați-le apreciere și iubire! Căci sunt mai prețioși decât aurul.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook