Ştii tu Irisule, în lumea asta a oamenilor mari, a mamelor şi a taţilor, se vorbeşte mult despre iubire necondiţionată. Ce ciudat sună, aşa-i? Tu crezi că există un singur fel de iubire, ştiu. Dar iubirea e în multe feluri, puiule.

Dar aşa cum spuneam, se zice că părinţii îşi iubesc copiii necondiţionat. Aşa o fi, Irisule, însă eu ştiu că iubirea asta necondiţionată, vine de fapt de la copii către părinţi, nu invers. Cum adică, mă întrebi? Ce e aia necondiţionată?

Păi, Irisule, iubirea asta e cea mai pură iubire din lume. E albă ca zăpada proaspăt ninsă. E curată şi limpede. Fără nici o urmă, fără nici o cerinţă, fără reproşuri şi fără aşteptări. Aşa, în felul ăsta, eu cred că doar voi copiii puteţi iubi.

Uite, iubirea pe care ne-o dăruieşti tu nouă în fiecare zi e necondiţionată. Tu ne-o dai pur şi simplu. Chiar dacă uneori n-avem chef să-ţi citim aceeaşi poveste, sau nu te ducem în parc câteva zile. Tu ne iubeşti chiar şi atunci.

Iubirea ta e ca un foc care pe mine mă încălzeşte într-una, un foc mititel, însă puternic şi care nu se stinge niciodată. Cum să-ţi explic eu ţie? E ca atunci când ţie ţi-e puţin frig la mâini, iar eu îţi suflu abur cald în palme, până ţi le încălzesc. Iar tu râzi arătându-mi dinţii mici şi albi. La fel râd şi eu, Irisule, pentru că iubirea ta îmi încălzeşte pieptul pe dinăuntru. Să fiu iubită în felul ăsta, e mai mult decât am sperat vreodată.

Sigur că pentru noi, tu eşti cel mai fain copil din lume. Eşti în continuare foarte veselă. Râdeai mult şi când aveai trei luni, râzi la fel de mult şi acum când ai trei ani. Încă ai gropiţe, câte una în fiecare obraz. Ochii tăi până nu demult albaştri, au împrumutat acum puţin din culoarea schimbătoare a mării, uneori sunt verzi, alteori albaştri verzui.

Eşti curioasă şi vrei să încerci tot. Alergi într-una, chiar dacă doar te deplasezi de la bucătărie în living. Jucăriile tale preferate sunt cărţile, iar eu sunt tare mândră pentru asta. Tată-tu te lasă să i te urci şi pe cap dacă vrei, iar tu vrei. Mereu. Încă semeni foarte tare cu el, iar uneori mie mi-e ciudă din cauza asta.

Ţi-e frică de zgomotul pe care-l fac avioanele şi maşinile vechi. Ai învăţat să fii grijulie cu copiii mai mici şi ne ceri o surioară. Nu un frate, o surioară pe care s-o îmbraci în roz. Galbenul e culoarea ta favorită de cele mai multe ori. Alteori rozul.

Îţi plac rochiile. Alea lungi. Poţi să plângi jumătate de zi dacă ţi se pare că rochia ta e prea scurtă. Nu mai rupi florile, pentru că ţi-am zis că undeva o zână îşi pierde aripile dacă o faci. Da, ştiu că te-am minţit, dar noi mamele mai facem şi din-astea.

Îţi faci pelerină din orice fular, cearceaf sau cârpă. Vorbeşti mult şi de cele mai multe ori o faci cu sens. Conversaţiile noastre sunt savuroase şi mi-aş dori să le pot ţine minte pe toate. Întrebi o mie de lucruri.

Eşti fetiţă mare şi adormi singură. Înainte de culcare îţi place să-ţi spun “vise plăcute, vise curcubeu, vise colorate, vise banane”. Ah, şi încă ceva. Eşti frumoasă, Irisule! Eşti foarte, foarte frumoasă!

Mulţumim, copilă! Mulţumim pentru iubirea asta fără pereche!
În curând e 16:10, minunea mea. În curând împlineşti trei ani.
La Mulţi Ani, Iris, zăpăcita mea!

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook