Un cadou special şi o recomandare

DSC_0157

Mi-e frică de înălţimi. Dacă mă găsesc sus, oricât de frumoasă ar fi priveliştea, intru în panică. Am impresia că o să cad, că o să mă împiedic şi o să mă rostogolesc, că cineva o să mă împingă. Devin uşor isterică. Mă ia ameţeala şi simt că hăul mă trage la vale, simt că voi cădea şi în momentele alea nimeni nu mă poate convinge că nu voi muri.


M însă iubeşte înălţimile. Iubeşte zborul, îi place să fie sus, nici gând de panică sau de isterie. Pentru el, înălţimea e libertate. Echilibru. De aceea, gândindu-mă la aniversarea lui de patruzeci de ani, n-a fost prea greu să ştiu ce cadou l-ar face fericit.


Cu ajutorul celor de la Aeroportul Tuzla, am programat pentru M, fix de ziua lui, un zbor cu o aeronava DA20, la care au participat doar el cu pilotul. Până a ajuns la aeroport n-a ştiut că urmează să zboare, aşa că surpriza a fost completă.

DSC_0159
M şi-a început ziua cu un zbor de o oră şi jumătate pe ruta Tuzla – Gura Portiţei – Sulina – survol litoral –Tuzla, iar noi, toată familia (cu bunici, cu mătuşi şi unchi) l-am aşteptat la cafeneaua Hangar Café 67 din cadrul aeroportului. De pe terasa acesteia am urmărit decolările şi aterizările aeronavelor sau a elicopterelor.

A fost senzaţional. La întoarcere M a coborât din avion cu un zâmbet cât China, cu aşa o bucurie desenată pe faţă încât mi-au dat lacrimile.

1 (114)
Personalul a fost foarte drăguţ, pilotul relaxat şi zâmbitor, cei de la cafenea asemenea. M-am felicitat în gând pentru idee şi vă recomand cu încredere serviciile celor de la Tuzla, dacă plănuiţi un cadou inedit pentru cineva drag. Adaug că acesta nu este un articol plătit, ci o recomandare personală, făcută doar în urma serviciilor de care noi am fost foarte mulţumiţi.

Pe cei de la aeroportul Tuzla îi găsiţi aici. Pagina lor de Facebook aici. Cafeneaua Hangar Café 67 aici.

P.S. La mulţi ani, M! Te iubesc! ❤

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook.

4 thoughts on “Un cadou special şi o recomandare

Leave a reply to Anca Cancel reply