Soldăţelul

iul7 (12)

În faţa noastră, pe trotuar,  un domn  se deplasează cu ajutorul cârjelor. Are un singur picior. În locul celuilalt, cracul pantalonului e suflecat atent şi cu grijă, până sus. Văzându-l, Iris se opreşte din vorbit (chestie care nu se întâmplă aproape niciodată) şi priveşte atentă când la cârje, când la piciorul domnului. Imediat ce ajungem în dreptul lui, decide că acela e momentul perfect să mă întrebe:

– Mama, de ţe domnu ăsta aie doai un piţioi?
Mă uit la domn şi mă fâstâcesc. Îi zâmbesc timorată. Pare că si el aşteaptă răspunsul meu, împreună cu Iris. Deschid gura:
– Nu ştiu, puiule. Poate că a suferit un accident, sau poate aşa s-a născut.

L-am depăşit pe domn, însă Iris se tot uită în urmă.
– Mama, domnu aie doai un piţioi ca soidăţeiu de pumb, fix ca soidăţeiu.
Mă uit şi eu în urmă. Domnul îmi zâmbeşte. Îi răspund şi eu cu un zâmbet, unul care nu mai e deloc timorat.

Cât de simplu văd copiii noştri lucrurile!
“Dosar de Mama” e şi pe Facebook

Leave a Reply