Prietena mea, Heidi

Heidi coperta I.C.

M şi cu mine suntem cititori. Într-o perioadă în care toată lumea caută mobilă de living cât mai minimalistă şi care să ocupe cât mai puţin spaţiu, noi ne-am luat ditamai biblioteca, cu rafturi mai mici şi mai mari, în care ne-am aranjat cărţile. Întâmplarea face că citeam amândoi şi în copilărie, aşa că nu o dată ne-a prins noaptea vorbind despre cărţile care ne erau dragi atunci.

Au fost multe, însă printre cele mai iubite de mine era “Heidi, fetiţa munţilor”, de Johanna Spyri. O adoram pe micuţa veselă, plină de viaţă şi cu părul creţ, care în ciuda abandonului repetat la care fusese supusă, reuşise să se păstreze empatică şi iubitoare faţă de oamenii din jurul ei. Citeam pe nerăsuflate despre bunicul pe care Heidi îl vedea drept un om foarte serios, despre cum el i-a muls fetiţei o cană cu lapte de capră proaspăt, pe care ea a băut-o cu poftă.

Apoi despre cum i-a făcut un scăunel mic de lemn pe care fetiţa să se poată aşeza. Despre casa lui din munţi, despre pajiştile cu flori şi brazii înalţi, despre patul ei de paie din podul casei bunicului. Despre pipa pe care o pufăia şi barba lui lungă. Îmi amintesc cum mi se făcea imediat poftă de brânză când citeam cu câtă poftă o mânca Heidi.

Îmi plăcea de Peter, băieţelul care ducea turma de capre la păşune şi storceam lacrimi amare când citeam despre bunica lui oarbă cu care Heidi legase o prietenie specială. Stăteam ore întregi cu cartea în braţe, privind ilustraţiile şi recitind acelaşi pagini, iar şi iar. Trăiam acolo cu Heidi tot ce i se întâmpla ei. Am suferit cu ea când mătuşa Dete a luat-o de la bunic şi a dus-o la o familie bogată, unde urma să-i ţină companie unei fetiţe invalide, numită Clara.

20292524_1624994564208313_1709593421_n

Am simţit prietenia dintre cele două, însă şi abandonul pe care Heidi îl trăia din nou, fiind luată împotriva dorinţei ei de la casa bunicului, de dorul căruia se perpelea. Am suferit cu ea când visa la pajiştile înverzite, la salturile căpriţelor, zborul vulturilor şi la brazii ei dragi. Aş fi vrut s-o pot alina, căci Heidi devenise prietena mea. Am zâmbit când Heidi a învăţat să citească cu ajutorul Clarei şi al bunicii ei, când a urcat în clopotniţă înaltă, sperând că de la aşa înălţime să poată întâlni cu ochii şi altceva decât clădiri. Am trăit cu veselie fiecare şotie a ei şi m-am întristat de fiecare dată când o atingea dorul de bunic.

S-a întors Heidi la bunicul ei, atunci când un doctor a recomandat ca fetiţa să fie trimisă înapoi acasă, căci lumina veselă din ochii ei se stingea fără toţi prietenii ei din munţi, fără capre şi lapte proaspăt muls, fără păşunea verde şi bunicul ei drag. Am iubit-o pe fetiţa asta cu tot sufletul meu de copil.

Cititul a fost o parte importantă din copilăria mea şi mi-a adus nenumărate beneficii. Prietenia cu Heidi e unul dintre ele. Copiii au nevoie de cărţi, au nevoie să-şi imagineze scenele din carte, să le vadă cu ochii minţii, să creeze relaţii cu personajele dintre file, să atingă foaia tipărită, să miroasă o carte. Nimic nu se compară cu asta. Pe ce am mai sfânt, nimic nu se compară cu o carte!

M a găsit-o pe Heidi la anticar şi mi-a cumpărat-o. Fix ediţia pe care am avut-o în copilărie. Să vă spun că am simţit fluturi în stomac atunci când mi-a trimis poză cu cartea? Că mi-au dat lacrimile când am văzut coperta cu Heidi şi căpriţa albă?

Cumpăraţi cărţi, dragilor! Universul care se găseşte între paginile unei cărţi nu poate fi înlocuit nici cu desene animate, nici cu jucării scumpe.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

13 thoughts on “Prietena mea, Heidi

  1. Heidi a fost prima carte pe care am citit-o. Mama mi-a facut-o cadou in copilarie! Eu m-am regasit in aceasta fetița (cu exceptia abandonului). Dar copilarind la țară, am avut ocazia sa beau lapte de capră/vacă abia muls, sa cutreier padurile si dealurile satului meu drag. Si-am inteles de ce se simtea atat de bine, acolo in munti cu bunicul!

    Like

  2. Nu am nicio carte preferată din copilărie.. Ai mei nu ne-au citit. Prima carte pe care mi-o amintesc cu drag a fost Mara a lui Slavici. Eu am o colecție de cărți pe care i le citesc fiicei mele deja, iar Pinocchio e foarte apreciat de ea. Ușor uspr face trecerea către Snow white și cei 3 purceluși 😀

    Like

  3. Vai, vai, vai! Aceeași carte, aceleași emoții la revederea coperții! A fost una dintre cărțile pe care am vrut încă de pe atunci să le păstrez „pentru copiii mei”. Cu toate acestea, la bătrânețe 🙂 n-am mai găsit-o… 😦
    Ce de amintiri! Mulțumesc! :*

    Like

  4. Am şi eu exemplarul acela din Heidi, l-am primit cadou de ziua mea când am împlinit 8 ani de la o colegă de clasă. Eu am avut multe cărţi preferate, îmi plăceau cele de aventuri, indiferent că erau aventurile muschetarilor, ale unor pionieri aflaţi în tabără sau ale unor copii rătăciţi prin deşert. Am şi acum un teanc de cărţi cu coperţi uzate, cu foi fragile, primite la premiu, pe care le-am păstrat în speranţa că îi vor plăcea şi fiicei mele. Evident, nu e cazul 😀

    Like

  5. Pingback: Cărţile copilăriei noastre | Dosar de Mamă

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s