Are o pereche de papuci de casă albaştri, cu căpățâni de iepuri, rămaşi de la una dintre verişoare. Papucii, nu căpățânile. Îi sunt mari, dar ea insistă totuşi să-i poarte. Până aici nici o problemă, însă Iris nu prea merge defel. Ea aleargă. Chiar dacă trebuie să se deplaseze doar un metru, ea în loc să meargă, preferă să alerge.

Şi ce dacă se împiedică, apoi cade fără să apuce să mai întindă mâinile în față, iar în cădere se loveşte cu gura de parchet, muşcându-şi destul de rău buza inferioară?

Plânsete, jelanie, “nu vau ia tata, doai mama să mă țină în bațe, mă doaie acoio, ia guiță, am căzuuuuut, de țe-am căzut?”
– Ai căzut, puiule, pentru că iar ai alergat încălțată cu papucii ăia.

– Da, papuții aibaşti cu iepui.
– Fix ăia, da. Când îți vine iar chef de alergat, descalță-te. Ca să nu mai cazi.
– M-am iovit.
– Ştiu, măi Irisule. Arată-mi unde, hai să mă uit la gura ta.
– Nuuu, nu vei. Iar jelanie şi supărare, observ chiar ca are sânge în gură.

Acum vreau musai să văd cât de tare s-a lovit, aşa că o momesc.
– Irisule, trebuie să punem ceva rece, rece acolo, să nu se umfle.
– Nu punem nimic iețe la guiă.
– Nici măcar dacă e ceva roşu şi cu gust de căpuşuni?
– Țe? mă întreabă curioasă, printre lacrimi.
– Cred că puțină înghețată te-ar face  mai fericită acum.
– Da, să fiu feițită cu căpşuni viau.

Vreo oră a avut gura umflată, ca un boxer în ring. După somul de prânz, m-a anunțat:
– Mama, sunt nefeițită.
– Aoleu, Irisule, cum aşa?
– Ched că tebe să punem țeva cu căpşuni sa tiacă.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook