Când în parc joaca s-a transformat în supărare

h (319)
Suntem în parc. Iris, împreună cu o fetiţă şi un băieţel se joacă în spaţiul de sub tobogan. Fetiţa e cea mai mare şi instrucţiuni celorlaţi doi.
– O ne jucăm asta e casa noastră. Acolo e sufrageria şi aici bucătăria. Şi în bucătăria asta o facem un tort.
Iris se uită confuză în jur.
– Nu, asta nu e casa mea. Nu vau.
Păi nuuuuu, ne prefacem. Aici facem tort la bucătărie.
Iris se încruntă de-a dreptul.
– Nu, acoio nu e bucătăiia. Casa lu Iis nu e aiţi.

Fetiţa se bosumflă uşurel şi oftează. O văd cum nu se poate hotărî dacă lupte pentru casa imaginară de sub tobogan sau dacă renunţe.
– Bine, nu e casă cu bucătărie. Dar tot facem tort. Eu îl fac, voi uitaţi.
– Faţem toit, aprobă Iris, încântată nu trebuie locuiască sub tobogan.

Băieţelul le observă pe fete atent de pe margine. Fetiţa bătătoreşte cu mâinile o grămăjoară de nisip, apoi o netezeşte cu palmele. Iris întinde şi ea mâinile.
– Nuuu, zice fetiţa, şi cu braţele încearcă protejeze tortul rotund. Eu îl fac. Am pus făină, ulei şi aluat. Şi o -l decorăm mai târziu, dar nu acum încă nu e gata.
Iris vrea neapărat atingă şi ea nisipul însă fetiţa se opune şi nu o lasă. O văd pe fiicămea cum freamătă, însă stau la locul meu şi aştept văd cum urmează rezolve între ele neînţelegerea.

Rapidă, Iris îşi bagă o mână în grămada de nisip şi o strică. Mutriţa fetiţei se boţeşte imediat. Băieţelul se agită şi îşi frământă mânuţele.
Miai stricat tortuuuul. Nuuu, tortul meu!
E supărată şi îi curg lacrimile. Iris o fixează preţ de câteva secunde, apoi fuge în braţele mele. Amândouă se uită la mine. Adevărul e nu prea ştiu ce ar trebui fac. Ea stă ghemuită în braţele mele şi se uită pe furiş la fetiţă. întreabă:
Ţe a făcut Iis?
Acum toţi cei trei copii se uită la mine.

Îi spun:
Fetiţa se juca iar tu i-ai stricat tortul de nisip.
Buza de jos îi tremură.
– Iis a sticat. Fetiţa pânge. De ţe pânge?
– Pentru acum e tristă. E supărată i l-ai stricat. Tu în locul ei cum crezi teai simţi?
– Iis e supăiată, îmi mărturiseşte, în timp ce îşi şterge nasul cu mâneca hanoracului.
– De ce eşti supărată? o întreb

Fetiţa nu mai plânge dar ne urmăreşte cu atenţie. Iris îşi lipeşte obrazul de al meu.
– Iis e supăiată a distus toitu. De ţe a distus toitu?
uit la ea şimi vine s-o bag în buzunar. Nu înţelege ce impuls a mânat-o strice joaca fetiţei.
– Cred teai supărat puţin fetiţa nu te-a lăsat pui şi tu mâna. Aşa e?
Da. Buza îi tremură iarăşi.
Îmi trec prin minte o mie de gânduri. Nu vreau vorbesc mai departe însă ştiu e important s-o fac.

Ştiu a fost greu pentru tine nu ai avut voie te joci cu tortul. Însă faptul l-ai stricat a fost neplăcut pentru fetiţă. Şi uite, acum sunteţi triste amândouă.
aud în timp ce îmi ies cuvintele şi întreb dacă spun ce trebuie. cuprinde nesiguranţa, gândesc putea fi mai rău. Ce făceam dacă furia fiicămii s-ar fi îndreptat asupra fetiţei şi nu asupra tortului, întreb.

Fetiţa, în linişte, adună cu pamele o nouă grămăjoara. Băieţelul se uită îngrijorat la ea. Iris se eliberează din braţele mele şi rămâne în picioare în faţa fetiţei care se joacă. Stă aşa o vreme, apoi îmi caută privirea. Îi zâmbesc. Se apropie de fetiţă, iar aceasta o ignoră. Se lasă pe vine şi întinde mâna.
Tresar uşor, convinsă va strică iar jocul copilei.

Mânuţa poposeşte pe haina fetiţei şi cu voce gingaşă, fiicămea spune:
Îmi paie iău, fetiţa.
Îmi dau lacrimile. Îmi vine o iau pe sus, s-o învârt tare şi apoi s-o strâng la piept. Fetiţa se opreşte puţin, ridică ochii la Iris şi zice:
Poţi mergi cauţi tu nişte pietricele ca decorăm tortul ăsta împreună?

Simplu. Atât de simplu. Atât de firesc. Atât de faini sunt copiii ăştia, dacă nu mi-ar fi frică de ei, mai face încă cinci, zău.

“Dosar de Mama” e şi pe Facebook

4 thoughts on “Când în parc joaca s-a transformat în supărare

  1. Cred tare ca astia mici ai nostri se descurca mai bine in situatii de criza decat noi. Si mai cred ca ai facut foarte bine ca nu ai intervenit. In aproape 5 ani de parc am asistat la toate formele posibile de cearta ale Sofiei si am concluzionat ca mereu se termina cu bine cand nu intervenim.

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s