Când facem ciorbă împreună

DSC_0069.JPG

Cred că cele mai faine zile cu copii nu sunt cele de Crăciun, zilele de naştere sau din concediu, ci cele obişnuite. Alea cu rutină, cu nimic mai deosebite de ieri sau de mâine.
Afară e ger, curtea e încă plină cu grămezi de zăpadă îngheţată. În casă e cald şi bine, Iris îmbrăcată într-o rochiţă albastră cu buline roz, ţopăie cu tălpile goale prin bucătărie.

Ar trebui să gătesc ceva.
– Mama ţe faţe?
– Vreau să fac o ciorbă, ca să mâncăm la prânz.
– Şi Iis faţe cioibă cu mama.
Vrea să se caţere pe un scaun aşa că îmi spune serioasă:
– Iis pune zos păpuşa din mână. Tebuie mainie ibeie ca să uice pe scaun. Nu cade Iis.
– Aleluia, şoptesc eu în barbă.
Cu concentrare maximă şi uşoară neîndemânare, reuşeşte să se urce pe scaunul proptit bine de piciorul meu.
– S-a descuicat Iis singuiă. Mama nu a ajutat pe Iis, mă anunţă victorioasă şi mândră de realizare.
– Pfuai, chiar că te-ai decurcat singură. Bravo puiule, ţi-ai amintit chiar să laşi şi păpuşa din mâna ca să te urci pe scaun.
– Mama ţe faţe acoio cu mocovu?
– Îl curăţ pentru ciorbă. Vrei şi tu o bucată?
– Da, Iis mănâncă mocov.

Încearcă să muşte cu dinţii şi când nu reuşeşte, ronţăie morcovul cu măselele. Mănâncă cu plescăituri şi între muşcături priveşte atent morcovul, rotindu-l pe toate părţile.
– Mama aie cuţit. Numa aduţii au voie cu cuţitu. Iis este o fetiţă mică, mică, puţin mai maie. Nu aie voie cu cuţitu, e peicuios. Mama este aduţii, aie voie cu cuţitu.
– Ai dreptate, copiii nu au voie să se joace cu obiectele ascuţite.
– Mama spaiă adei ioşu. Iis mănâncă adei ioşu.
– Vrei şi ardei?
– Da.
– Iis nu îi pace adeiu vede. Numa ioşu mănâncă Iis.
– Păi nici nu avem ardei verde, aşa că ai scăpat.
– Iis nu îi pace bânza de buiduf. Nu e bună. Iis nu mănâncă, niţi tata nu mănâncă. Numa mama mănâncă bânza de buiduf. Mioase uiât.
– Mama sau brânza? Cine miroase urât?
Râde tare.
– Mama mioase uiât. Când mănâncă banza de buiduf.
Recunosc, mai trebuie să lucrăm la diplomaţie.

– Tata unde-i?
– E la serviciu.
– Nu vau să fie a fegiciu.
– Ştiu că nu vrei, însă uite că n-are de ales. Adulţii merg la serviciu.
– Mama nu mege a fegiciu.
– Nu, mama lucrează de acasă.
– Nu vau să iucheze mama.
– Ştiu că nu vrei. Tu ai vrea să citim şi să ne jucăm toată ziua, aşa-i?
– Da, mama să citească cu pinţesa Ida.
Fuge după carte.

– Mai târziu Iris, acum facem ciorbă.
– Punem şi castane.
– Nu punem castane la ciorba asta.
– Punem şi fuisecui.
– Crezi că ar ieşi o ciorbă gustoasă?
– Da, fuisecu aie gust de potocaie.
– Însă nu cred că se potriveşte cu ardeiul roşu. Poate dacă foloseam ardei verde, atunci puteam pune şi fursecuri, dar cu ăsta roşu nu prea merge.
– Nu, Iis nu paţe adeiu vede.
– Oh, aşa e, uitasem. Ce ne facem acum, uite că nu mai putem pune fursecuri cu portocale la ciorbă.
– Punem o foicică.
Fuge la ghiveciul orhideei.
– Iris, nu cumva să rupi floarea. Florile alea le admirăm aşa cum sunt ele în ghiveci, nu le rupem. Cu atât mai mult, nu le adăugăm la ciorbă. Pe cine ai văzut tu să mănânce flori?
– Vaca mănâncă foicică.
– Ai dreptate, mai mănâncă şi flori, dar cred că vaca totuşi nu mănâncă ciorbă.
Stă şi judecă.
– Puii mănâncă poiumb. Şi poicu mănâncă poiumb. Iis mănâncă poiumb ca poicu. Mama dau poiumb.

Durează să facem o ciorbă, da, durează mult şi bine. Aşa, în ritmul nostru domol, cu rutină şi copil care vorbeşte într-una. E bine acasă cu ea. E atât de bine! E cald în casă. Mă uit la copila mea blondă, la picioarele ei mici şi goale pe podea, la cum se învârte în rochia ei albastră cu buline roz. E bine azi, e foarte, foarte bine!

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Leave a Reply