Când copilul tău nu e cuminte

dsc_0336

Nu-s persoana care se certe cu tanti ce a tăiat rândul şi s-a băgat în faţă la poştă de exemplu. O gândesc poate se grăbea mai tare decât mine, probabil avea o tonă de probleme şi nici măcar nu şi-a dat seama când a ignorant restul persoanelor care îşi aşteptau cuminţi rândul.

Găsesc absolut incomode situaţiile în care oameni în toată firea se ceartă în plină stradă, strigă unii la alţii, îşi fac morală, se huiduiesc, etc.
Însă zilele trecute am reuşit surprind singură, nu neapărat într-un mod plăcut. Am intrat cu Iris în librăria din oraş care ţine loc şi de magazin cu jucării. Pe Iris am parcat-o înăuntru, lângă fereastră, în tricicletă, m-am gândit îmi va fi mai uşor caut repede ce voiam cumpăr.

M-am întors cu spatele o clipă. Imediat aud:
– Hei , auziţi. Doamna, copilu’, hei, vedeţi copilu’.
Nefiind sigură eu sunt doamna la care femeia făcea referire, dar ştiind sunt cu copilul după mine, m-am întors. Femeia cu pricina ţinea arătătorul întins către Iris, încercând astfel sublinieze ceva. Întreb:
– Ce s-a întâmplat?
Păi vedeţi pe jos jucăriile alea, le strică, nu aţi observat ce face copilul? Între timp se uită sugestiv când la mine, când la vânzătoare, când la Iris.
uit şi eu la vânzătoare pentru nu înţeleg. uit la fiicămea şi o văd cu un excavator în mâna. Da, era excavatorul de pe raftul magazinului, însă tot nu înţelegeam. Aşa spun:
– Nu înţeleg.
Păi le pe jos, nu vedeţi a luat jucăria aia de acolo? O s-o strice, aveţi grijă.

uit în continuare la Iris, însă tot fără înţeleg ce face rău.
Femeia încă vorbeşte despre cum nu e civilizat pună copilul mâna, dar eu nu mai aud exact ce zice. În magazin s-a făcut linişte, toată lumea se uită la mine iar eu simt de-a dreptul incomod. Primul impuls care încearcă e merg -i iau copilei jucăria din mâna şi s-o pun la loc, cu riscul de a-i stârni plânsete înainte eu apuc mi termin cumpărăturile.

Apoi brusc enervez. Fix aşa cum fac oamenii ăia care se ceartă unii cu alţii în stradă. Şi vociferez:
Doamnă, e doar un copil, iar ăsta e până la urmă un magazin cu jucării. Iar jucăria din mâna ei e intactă, nu a căzut pe jos şi nici nu s-a stricat. E un copil curios care stă liniştit cu jucăria în mâna până când eu fac cumpărăturile. Cred e rezonabil pună mâna.
– Dar alea sunt pe raft spre vânzare.
– Iar ea e doar un copil, nu înţeleg de ce purtăm discuţia asta.
– Eu doar v-am atenţionat nu stă cuminte.
Va mulţumesc, însă credeţi ar fi fost mai cuminte dacă îi puneam lesă şi o legăm de clanţa magazinului afară?
– Nu înţeleg de ce v-aţi supărat aşa.
– Pentru percepţia generală pare a fi un copil n-are voie pună mâna pe nimic, nicăieri. Nici măcar pe o jucărie, într-un magazin de jucării. Iar dacă o face, înseamnă nu e cuminte. Pentru oriunde te duci cu un copil, cineva e deranjat. Ba de faptul ţipă, ba plânge, ba pune mâna unde n-ar trebui. Pentru adulţii nu-şi iau o clipă gândească înainte vorbească. De asta m-am supărat.

Tot linişte era în magazin însă nu se mai uita nimeni la mine. În afară de Iris. Şi atunci mi s-a făcut ruşine şi în gând i-am mulţumit n-a început plângă când m-a văzut aşa. Am plătit, am salutat, am pus excavatorul la locul lui şi am plecat.

Apoi m-am tot gândit la cum reacţionasem şi tot ruşine mi-a fost. Mi-am descărcat frustrările pe biata femeie care poate nu avea nici o intenţie nepotrivită.
Însă zău sunt sătulă de atitudinea asta vizavi de copii. Ţelul nostru suprem pare a fi ca ei stea cuminţi. nu deranjeze adulţii în nici un fel. Iar asta nu-mi place. Nu-mi place deloc.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s