Eram hotărâtă, voiam să dorm la prânz. Urma s-o pun pe Iris în pătuţ, să mă întind şi eu în patul alăturat, să ne luăm de mână şi să alunecăm împreună în lumea viselor. Nu era nevoie să gătesc, încă aveam sarmale în frigider şi ceva pregătit pentru Iris, nu era necesar nici să lucrez aşa cum fac de obicei atunci când ea doarme. Aşa că planul era clar, în sfârşit puteam să dorm şi eu la prânz.

În timp ce ea adormea, mi-am amintit că eu n-am mâncat şi gândul la sarmale aburinde, decorate cu un strat generos de smântână m-a ridicat din pat şi m-a trimis la frigider.
M-am gândit că aş putea să mă uit la “Paddington” puţin, dar numai puţin în timp ce mănânc, aşa că am pornit televizorul şi mi-am hăpăit cu poftă sarmalele. Nu am ocazia prea des să văd un film, pot numără pe degetele de la o mână câte am văzut de la cap la coadă, de când am devenit mama. Aşa că savuram din plin povestea ursului peruvian care merge curajos la Londra în căutarea unui cămin.

Pe la jumătatea filmului, mi-am dat seama că terminasem de mult sarmalele şi am decis că dacă totuşi mai voiam să dorm, trebuia musai să urc la Iris atunci. M-am oprit la baie să mă spăl pe dinţi. Am văzut pe raft crema de faţă şi mi-am pus un strat generos care să compenseze şi pentru ultimele zile în care uitasem să–mi hidratez pielea. Mi-am periat şi părul dacă tot eram acolo, apoi m-am uitat cu regret vreun sfert de ceas la liniuţele fine din jurul ochilor şi la cele patru fire albe care apăruseră peste noapte. Nu înţeleg cum apar ele,se albesc aşa deodată?

Am adunat jucăriile de baie pe care Iris le împrăştiase şi le-am aranjat pe marginea căzii. Precaută din fire, am verificat mailul să mă asigur că totuşi nu primisem nimic legat de muncă. Desigur că am deschis numai un pic şi facebook dacă tot eram acolo. Când m-am uitat la ceas am realizat cu surprindere că Iris dormea deja de o oră şi jumătate.
Am oprit laptopul rapid şi am urcat în dormitor.

Am închis uşa inceeeet de tot, şi am evitat să calc pe bucata de parchet care scârţâie. Abia când m-am întins mi-am amintit cât de tare îmi doream să dorm, vai cât de bine era să stau aşa, în linişte, să–mi simt corpul relaxându–se.
Din pătuţ s-au auzit foieli şi un căscat lung.
– Mama, fac pişu!

Am jurat că nu mai fac sarmale niciodată!

“Dosar de Mama” e şi pe Facebook